Din tolba de comentarii

Deşi sesiunea "Ooooo, România mea...." a fost închisă şi cîştigătorul extras din bolul cu poveşti, nu mă pot abţine şi mai pun o povestire proaspăt scoasă din bolul cu comentarii...


bucuresti, cartier colentina, strada doamna ghica, ora 19:30.
o mare de masini se revarsa lin, tot mai lin, lin de tot, dinspre multinationalele piperei spre betoanele targului. soferi suparati foc, injuraturi, claxoane, din astea, d'ale traficului. de pe o straduta laterala, un sofer disperat pare ca se straduieste de-o viata sa gaseasca o bresa prin care sa se strecoare in sirul de masini mai sus mentionat. mi se face mila de el si ii dau voie.gresit! soferul din spate se revolta si claxoneaza amenintator. mai trece un sfert de ora, mai inaintam vreo douazeci de metri. o alta masina, iesita de data asta dintr-o parcare, prinde un moment prielnic si se strecoara in sir,in fata mea. de data asta e prea de tot! soferul din spatele meu nu mai suporta. iese din rand furibund, reuseste sa schimbe banda, ajunge in dreptul meu, deschide geamul si, desfigurat de indignare si manie, racneste spre mine:"faaaa, suge-mi-ai .... de dobitoaca! cine esti, faaa? fata lu' omu' bun?" sirul se misca lin inca vreun metru. scos din minti, soferul ramane pe loc, fluturand pumnul spre mine: "esti fata lu' omu' bun, faaaa? pai du-te, fa, la tacto in rai!"

Iubire dublu-rafinată

ca prin strecurătoare fină de-alambic
te iubeam exagerînd pe-alocuri cîte-un pic
urmuz ne scria stele
pe cer cu ţintele de la pingele
şi întîiul mare obosit
soarele sub faguri legăna un spic
petale de mă iubeşti ba nu mă iubeşti
număra vinul de drăgăneşti
iar tu ca piatra păstrai căldura
înnodînd încă o dată măsura
cărbuni încişi jucau şeptică
în aburii de cetirică
şi-n ochii tăi cărarea plată
zîmbea prin plopii lungi de ciocolată
dar pînă mîine-i doar un pic
om mai găsi prin curte-un alambic

Poveste cu blană şi coadă

Final de săptămînă,
Sau cum te paşte o oboseală şi mai mare.
Ca şi cînd plimbarea prin mega/super/hiper marketuri nu e un chin suficient, ajung duminica seară acasă, uşor turbată de cap, cu praf pe deştele de la picioare şi chiaună de bing-bangurile de răsună din trei în cinci minute în megafoane şi care anunţă un copil pierdut, un tătic rătăcit pe la vreun raft care şi-a luat şi portofelul cu el, o tante care a rămas să caşte ochii la vreun iaurt care să îi dezlege maţele... Okay.

Surprize..., surprize,
Sau cum eşti gata să îţi părăseşti forţat domiciliul.
Mă apuc să astruc care pe unde îi e rostul de prin sacoşe. Mă aplec candid sub chiuveta din baie să pun cîteva sticle salvatoare în lupta împotriva jegului şi... de sub picioare îmi ţîşneşte un dolofan de şobolan cu fundul cît sarmaua şi tîrîndu-şi coada cu vîrful îndreptat spre gresie. Să mă caţăr pe closet? Dacă mă caţăr şi individul păros intră prin dormitor, plec de-acasă, jur, cu săptămînile. Am zis! Îmi arunc inspirat un ochi după coada domniei sale şobolăneşti şi-l zăresc cotind duios spre debara. Apuc telefonul mobil, mă rog frumos la divinitate ca bărbată-miu să nu fie în vreo lungă conversaţie cu altcineva. „Lasă apa minerală! Avem un şobolan!”. Tranc.

Closetul,
Sau cum ideile fixe nu te apără de şobolani
Buuun. Acu ce fac? Îmi amintesc de cocoţatul pe closet. De fapt, dacă mă cocoţ pe closet ce am rezolvat? De unde ideea asta că şobolanii nu se cocoaţă, fie şi pe closet. Şi dacă, din nebăgare de seamă, împieliţatul o porneşte din debara într-o lungă preumblare prin cotloanele din casă, cum naiba îl mai scot? Mă proţăpesc aşadar în hol şi mă pun pe bătut ritmuri latine cu talpa sandalei în gresie. Aha, inteligentă mişcare, odiosului i-e frică să iasă. Să stea acolo! Să vină odată bărbată-miu!

Reuşitele măturoiului.
Sau de ce trebuie să baţi zidarii care îţi vin la lucru
Vine... pornim să construim o cazemată. Terminăm cazemata, terminăm şi şobolanul. Întîi psihic, apoi fizic, cu ajutorul unui măturoi care, mi s-a explicat ulterior, a fost atacat mişeleşte de colţii şobolăneşti. Aruncăm şobolan plus una bucată mătură pe care nu aş mai fi suportat-o sprijinită de vreun colţ de bucătărie. La doişpe noaptea, cu o găleată şi-o mistrie, făceam ce ar fi trebuit să facă nenea ăla cu salopetă şi zîmbet feciorelnic cînd a venit de ne-a spart faianţa de sub cadă. Adorm, visez jivine, metode inteligente de stîrpire a respectivelor, sentimentul eroic că se poate cîştiga lupta împotriva naturii etc. etc.

Ziua bună se cunoaşte...
Sau nu
Dimineaţă o pornesc din casă crezînd că am încheiat un capitol pe cît de glorios, pe atît de greţos. Cobor pasivă spre metrou şi fac un salt negîndit în stînga. Pe ciment, vînzătorul ambulant de jucărele lăsase un şobolan de cauciuc moale în mijlocul drumului de acces spre gura de metrou, probabil din plictis şi întru satisfacerea unui studiu din care să reiasă cîte muieri urlă, ţipă şi caută un closet pe care să se caţere în cazul unei întîlniri neaşteptate cu o rozătoare.

Femeia şi îngerul

Înlăuntrul tău un înger cu trup de muiere
parfumuri smulgea din băiere
dormeai, alături norii de plăcere
fredonau înalt o cerească părere