Amintiri din China - fila 5

O oră de libertate, departe de birou, de hîrtii, de dosare. Am chiulit astăzi în neştire. Ca în vremea studenţiei. Dar parcă de data asta e şi mai plăcut.
E cald. Un infern alunecând pe o peliculă de apă. O trag pe Yingge de mînecă şi intrăm în primul magazin care ne iese în cale.
Pantofi.
Îmbrăcăminte.
Pantofi.
Îmbrăcăminte.
Orice s-ar zice, nu e tocmai uşor să fii femeie. Indiferent de ţară, cultură şi mai ştiu eu ce alte daravere. Mă gîndesc că nu mi-ar strica nici mie o geantă. Mi-a intrat în cap de la o vreme că îmi trebuie musai o geantă Cartier. Dacă tot stau pe coclaurile chineze, măcar să ştiu de ce.
Casc ochii prin vitrine. Văd mărci serioase, cu prestigiu. Încep să mă înveselesc. Intru într-un magazin de pielărie. Chinezoaicele se reped spre noi ca nişte fluturi în bec.
- Cartier. Geantă…
Sare una dintre ele şi îmi vine cu o gentoaie. Mmmm. Mai mică… Asta e cît… îmi vine să zic … China. Mă abţin de la mîrlănie.
- Mai mică? Avem, dar nu de la Cartier. De la Dona Karan.
Las bot. Mie marca în sine îmi produce bucurii, dar nici geanta asta nu e rea. Aleg să strîmb din nas totuşi. Ei, poate altă dată…
Chinezoaica fuge în spate şi vine cu şeful. I se explică problema. Chinezul îşi dezveleşte dinţii laţi.
- No problem! Nu pleca nemulţumită.
Scoate un cleştişor. Haţ, smulge eticheta de metal de pe geanta Dona Karan, deschide cu un gest de chirurg un sertar şi pînă să mă dumiresc a şi prins o etichetă Cartier în loc. Amuţesc. Yingge s-a tras mai în spate. Probabil că ea se aştepta, aşa că a preferat să mă lase în ghearele piticaniilor ăstora. Hai că e amuzant. Cît face? Mai puţin de o geantă de pe Aleea Castanilor. Cool. Sold!
Ani buni după aceea, am luat geanta Cartier (sic!) cu mine la maternitate. Nu de amorul brandului, cît datorită compartimentării geniale … Dona Karan. Mă întreb totuşi şi astăzi, cînd o scot de la naftalină, ce brand a cîştigat atunci?