Găsit Stradivarius la metrou

Fac parte dintre acei oameni care au avut plăcerea de a sta la aceeaşi masă, pe o terasă din centrul urbei, cu Alexandru Tomescu, pe cît de celebru în anumite colţuri ale societăţii, pe atît de modest.

Dacă numele nu vă spune nimic, nu e o dramă, dar e păcat. E ca şi cînd o viaţă întreagă ai fi băut şpriţ pentru că nu ai ştiut că există şi vin franţuzesc vechi, ţinut cu zecii de ani în pivniţe boiereşti. Nu îi fac reclamă, dar nu ar fi rău ca naţia să îşi arate entuziasmul, real, pentru chestii mai grele, culturale, să le zicem. Nu cred în îndobitocirea acestui popor, nu cred că puştii de liceu nu pot rezona la valori, nu de alta, dar nu cred în generalizări. Postul naţional de televiziune, scăpat din cînd în cînd de tembelizare, mai face, se pare şi cîte o faptă eroică luînd de mînă un violonist tînăr care şi-a cîştigat cu ceva trudă jucăria nouă, marca Stradivarius, şi aruncîndu-l într-o staţie de metrou la cheremul nazurilor naţiunii grăbite spre muncă.

Nu vreau să îmi imaginez cu ce emoţii au stat trupele speciale pe lîngă Stradivariusul coborît printre muritorii de rînd. Dar îmi pot imagina emoţia spectatorilor de ocazie care nu au bănuit nici o secundă cine se ascunde sub şapca bleumarin. Dacă vreţi mai multe amănunte, vedeţi aici. 

A, şi ca o picanterie, Alexandru a adunat aproape 330 de lei noi în numai jumătate de ceas. Aşadar, 10 lei şi 30 de bani pe minut.

Cînd îmi năvăleşte primăvara-n oase

Plouă mărunţel în Bucureşti. Vreme de aprins veioza şi laptopul. Vreme de răsfoit stări. Nu poate fi luni tocmai azi!

Pe un blog primăvăratic am găsit linkul ăsta.

http://www.yevgenysudbin.com/audio/mozart_piano_concerto_k488.mp3

Este că parcă lunea a devenit un spaţiu mai puţin infernal?