sau poate că nu?
– de Velăntainz Dei –
Intră, bă, balcanicule, şi tu în rîndul lumii civilizate, îmi şuieră înveninat o voce din ecranul tv-ului, năpădindu-mi scăriţa şi ciocănelul. Te iubeşti de atîtea secole complet anapoda, de-a valma, fără noimă, dezlînat, cu pauze inexplicabile de simţire, pretinzînd că iubirea e lucru mare şi de cînd lumea şi că doar nu te-oi apuca tu acum s-o reinventezi. A trebuit să vină alţii să te scoată din papucii tăi uzaţi şi să-ţi arate că aşa nu se mai poate. Noroc cu bisnisemenii ăştia amabili şi cu altruiştii din mass-media care îşi tocesc creierii pentru tine, mouse-urile şi tastaturile, ca să-ţi explice cum e cu dragostea în contemporaneitate. Să-ţi fie clar, pînă la anul nu mai ai nici o şansă să pricepi şi tu cît de cît ce e cu amorul, cum se produce, cum poate fi consumat, cînd şi în ce doze e indicat să fie administrat. Cască ochii, sfinţii, chiar şi cei responsabili cu iubirea, n-au răbdare să te deştepte pe tine! Degeaba te baţi cu pumnii în piept, că occidentalii n-or să dezlege în veci misterul Mioriţei şi al aferentului destin implacabil, că, prin urmare, n-au cum să înţeleagă romanţele şi iubirile profunde, pe motiv că, vezi doamne, ei nu s-au uitat niciodată pe bulgari ţinînd de antena televizorului cu dinţii şi nici nu au au înşirat pe un codru de pîine o felie de salam cu soia, în timp ce făceau abuz de neuroni ca să găsească o cale de a încălzi garsonierele confort trei pentru a nu fi azvîrliţi de nevastă din pat pe motiv că iar au labele reci. De ce te burzuluieşti şi te strîmbi la ecranul televizorului? În fond, o iubire la pachet, organizată scrupulos cu şampanie şi lumînări parfumate pe marginea căzii, conform specialiştilor, nu dă niciodată greş. Zici că sfîntul ăsta n-apare decît pe ambalajele de ciocolată şi că nu găseşti nici picior de Valentin în calendarul tău creştin-ortodox? Ceartă-te cu teoctistul, nu cu noi. Să găsească el un sfînt mai jerpelit şi să-l înlocuiască. Pînă ună-alta, astăzi ai voie să te iubeşti cu cine pofteşti. Fireşte, cu acordul persoanei în cauză. Să îţi scoţi la mezat sentimentele pătimaşe, romantice, iubăreţe. Să faci declaraţii publice pînă nu mai poţi cui îţi dă ghes inima. Să calci pe picior pe cine vrei tu în tramvai, cu condiţia ca grosolănia să aibă drept unică scuză faptul că tu eşti dus cu gîndul la eternul feminin. Să dai iama prin florării. Să îi tragi un pumn şefului care s-a uitat ştim noi cum la nevastă-ta taman astăzi. Să cumperi: ursuleţi şi cupidoni de pluş cu forme rubiconde, inimioare gonflabile, căni cu inscripiţia I LOVE U (pentru că iubirea, se ştie, nu se poate exprima decît într-o limbă de largă circulaţie), baloane, funde, mărgele, iepuraşi care, cu picioarele posterioare răstignite pe toată lăţimea felicitării îţi declară iubirea (uite-atît de mare!), CD-uri în care interpreţii sînt păliţi de oareşce tristeţi tardive în urma diverselor despărţiri şi pedalează pe corzile sensibile ale lui “te-am iubit”, “ochii tăi”, “inima mea”, “nu te pot uita”, cu variante mai realiste, ca “am fost un fraier cînd…”, medalioane cu iniţiala ei, cornete cu seminţe de floarea-soarelui, coca-cola, pop-corn, bilete la film. Iar, dacă lista nu e completă, sună acum la optnouă-optnouă… şi sugestiile tale vor fi preluate de operatorii noştri timp de 24 de ore. 24 de ore! Atît. După asta să nu te mai prind cu flori la nevastă, amantă, colega de birou. Acum e momentul să dai din tine tot ce ai mai exchibiţionist. De mîine, bagă de seamă, e cazul să redevii un cetăţean demn şi auster, într-o lume concretă, în care tarabiştii s-au reîntors la zarzavaturile lor, magazinele şi-au strîns inimioarele din vitrine, felicitările muzicale au devenit afone, moderatorii nu se mai sărută în direct, florăresele nu te mai aleargă şi, în care, efuziunile sentimentale se taxează ca nepotrivite, desuete şi, cel mai important, de un înfiorător prost gust.
Nu se poate face conexiunea la Blogger.com. Salvarea şi publicarea pot eşua. Încercaţi conectarea acum. Se face conexiunea la Blogger.com...