Amintiri din China - fila 19

Sun la Tarom, filiala din Beijing. Trebuie să fac rezervarea din timp. Îi zic lui Yingge. Yingge tace. Dar, în spatele frunţii ei ca de cleştar, pare că nu se petrece nimic.
Îmi răspunde un domn. După engleză, e român. Mă ia cu frisoane de încîntare.
- Vorbiţi română?
Decurge firesc. Din pricini bizare, îi sînt brusc simpatică.
Îi explic că nu am cum să ajung în Beijing pentru rezervare. Îmi promite solemn că se rezolvă prin telefon. Să vin cu trei zile înainte de plecare să achit.
Vorbim aproape zilnic. Faptul că există cineva cu care să pot avea un schimb de fraze fără vreo însemnătate anume, fără nici un fel de implicaţii, fără nici un gînd ascuns, doar de amorul conversaţiei în limba în care încă mai visez, mă înveleşte ca un pansament.
Nu ştiu de ce, dar pot să jur că e un tip scund, slab şi cu mustaţă. Nu voi afla cum arată niciodată, de fapt. Va rămîne o voce la capătul unui fir spiralat.
- Staţi liniştită. Aveţi bilet pe data de, la ora de, cursa cutare. Şi… v-am pregătit o surpriză. Special pentru dumneavoastră. O să vedeţi. O să vă bucuraţi!
Mmm… Surpriză? Mă abţin cu greu să nu mă miorlăi ca să aflu. Decenţa cîştigă. Mulţumesc şi zîmbesc. Mai vedem, nu pot rata surpriza din moment ce mă aşteaptă la dată fixă… În faţa mea se întind fix trei săptămîni. Dilema îşi lansează varianta electronică. Nu mai e nevoie să fac nimic. Totul pare să mă conducă spre casă.