Vijelios icscinciu trecea

Aproape opt seara. O ploicică rece, binevenită pe parbrizul încins de drum şi prăfuit. De praf. Un susur plăcut de roţi pe drumul nehîrtopat dinspre Buzău prin sate aşezate de-a dreapta şi de-a stânga asfaltului curgând molcom spre capitală. Un apus pîclos, fără culoare. Peisaj idilic, sfîrşit cu un ce mă-sa, nu mai merge acceleraţia... Nu mai reacţionează nimic. Uite o bretea să ne tragem pe ea. Noroc că nu eram în depăşire. Capota stă deschisă, domnul şef se uită. Se uită. Scoate joja. Ştiu că îi zice aşa, dar nu bag mîna în foc. Scoate un capac. Scoate fum pe nări. E clar. E naşpa. Şeful face miracole cînd e să facă. Dacă nu face, e de nerezolvat nici chiar cu miracolele. Nimic nu mai ţine. Salvarea vine peste o oră jumate. E un logan impunător, mîndria fabricii de la mioveni care porneşte cu scrîşnete şi icnituri cu tot cu icscinciu' nostru argintiu priponit cu-n cablu. La miezul nopţii, cînd pînă şi vrăjitoarele bune sînt negre, în timp ce adunam cu făraşul muştele de prin baie, gazate înainte să plec de-acasă, mi-am jurat să nu mai zic nimic de dacia renault. Sărumîna, conaşilor, super maşină făcurăţi, mulţumesc frumos!

Enlarge your pension

Uite un spam pe care mi-aş dori mai degrabă să îl primesc. De ce să ne mărim părţi din corp, mai ales noi astea de nici nu avem, care mai cer şi alea de mâncare, când am putea să cerem chestii de bun simţ acum, că guvernul taie şi spânzură şi nu găseşte soluţii. Ete una: enlarge our pensions cu 15%! Ar fi un spam care ar face înconjurul României în 24 de ore cel mult.

Megdonalds

Consumismul mi-a atins şi progenitura care, în timp ce îşi sorbea tacticos freshul de portocale şi chinuia pe ascuns motanul din dotarea cafenelei - o cafenea de-aceea, departe de ochii necunoscătorilor, pe o alee lungă, uşor şerpuită şi greu de localizat verbal - trasa linii curbe şi punctate pe un colţ de masă în agenda unei prietene dispuse să-şi abandoneze jumătate din filele lui 2010 în mîinile micului desenator.

Ce a ieşit vedeţi mai sus. Între timp pisica s-a ascuns sub masa adulţilor, freshul s-a lungit niţel pe podea, iar cariocile s-au repezit de-a rostogolul la scaldă în zeama de portocale ce se scurgea tacticos în picături mari şi grele.

Între timp, Ronald Megdonald a pierdut, fără să bănuiască, o luptă teribilă, pe care o dă de ani de zile: micul consumator de junk food i-a înlocuit fără drept de apel paharul de Cola cu unul de Pepsi.

Hainele împăratului

nimănui nu-i trecuse prin minte
să-mi încerce aceste noi oseminte
li se dusese lucirea
de-atîta joacă de-a nemurirea
cînd iar prin coşul casei cerul în cădere
mă învelea-ndărăt în lucruri efemere