miercuri, 22 iulie 2009

Bonnie Tyler - 58 de ani de ceaiuri dansante

Nu am idee ce medie de vârstă au cititorii mei fideli şi nici dacă Bonnie Tyler le spune ceva. Mie îmi aminteşte de vremea cînd muzica "de-afară" era similară cu o întîlnire cu marţienii sau cu ideea de apă caldă la discreţie. Ascultam pe cînd ne rugam la reşou să facă destulă căldură ca să ne dăm jos pulovăraşele şi şosetele flauşate ca să ne vîrîm în patul încălzit de mamaie cu phoenul.

Nu mai am vinilul care sărea la refrenul lui It's a Heartache, dar nu aş ezita să mai pun piesa dacă aş da de ea pe un cd.

Bonnie Tyler nu numai că încă mai cîntă, da, tot cu vocea aia de ferăstrău, dar încă se ţine de ceaiuri dansante de se culcă abia dimineaţa. În zori, cu gîtlejul îmbîcsit cel mai probabil nu cu ceai de sunătoare, îşi promite încă să o lase mai moale cu pierdutul nopţilor.

Are 58 ani. Vîrsta mamelor noastre.

Dacă vă e dor, iaca OTVul făcu o reintrare a donşoarei în peisajul autohton.

duminică, 19 iulie 2009

De ce dorm parlamentarii

Imaginile alea cu parlamentarii români răsturnaţi pe-o rînă prin scaunele de unde conduc lumea noastră mică, dar tumultoasă, fac de-acum parte din folclorul vremurilor noastre.

Deştul vîrît pînă după prima falangă în nările păroase, somnul dulce susţinut financiar de omul muncii şi clipitul alternativ de prea mult spleen sînt pe cît de supărătoare, pe atît de fireşti.

De fapt nu e vina lor. Nici măcar a noastră nu e. Doar doi oameni sunt vinovaţi de situaţie: tîmplarul şi tapiţerul care au avut proasta idee de a face fotolii comode, molcuţe, care să susţină plenar dinapoiurile rotofee şi coloanele vertebrale spondiloide.

Cum să nu dormi, stimaţi concetăţeni? Cum să te grăbeşti să ieşi din şedinţă? Cum să te mîne porniri spre acţiune? E ca şi cînd părinţii ţi-ar întinde un hamac între doi meri după care ţi-ar spune că se aşteptau ca tu, de fapt, să fi făcut curăţenie în toată curtea, să fi scos merele din coajă şi să fi pus şi de-o peltea pînă la căderea serii.

joi, 16 iulie 2009

Dacă-i alb, e mai bun

Da, este cel mai rasist lucru pe care l-am scris vreodată. Dar îmi este greu spre imposibil să îmi opresc lacrima din colţul ochiului cînd vine vorba de albul lăptos al neînţelesului macintosh. Curat lacrimă ca soft, cu o mentalitate de pictor mic-burghez care îşi aşează pensulele şi uleiurile împrejur ca să le aibă la îndemînă cînd o intra muza prin ferestrele ascunse unele sub altele, macintoshul e una din iubirile mele pătimaşe. Recunosc. Singura problemă e că nu se lasă cumpărat cu una cu două, nu îl poţi aburi cu mărunţiş şi odată pipăit se naşte în tine sectantul. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba. Purtătorii de macuri închid uşa cu zgomot în urma lor şi nici un pisi nu le mai face cu ochiul. În fine, sunt totuşi oameni care reuşesc să se dea un pas îndărăt, ca să zărească tabloul fără tuşa pensulei în relief. Şi care într-un avînt raţional reuşesc să priceapă ce zace în maţele carcasei. Şi care, ca o încununare a loviturii sub centura lui Gates, oferă şi oaresce sclipiri de iluminare pentru cei care au vise erotice cu macul, dar care, ca în orice iubire, nu înţeleg nimic. Găsiţi-l aici pe lămpaşul autohton al sectei macintoiştilor şi închinaţi-i orice întrebare. Mama Mac'Omida de-aia e acolo, ca să răspundă...


Dă linkul ăsta mai departe la cel puţin şapte prieteni şi ceva extraordinar ţi se va întîmpla. Dacă nu trimiţi, pisiul tău va muri în chinuri groaznice. Moment perfect să îţi iei un Mac...

miercuri, 15 iulie 2009

Cînd paznicul nu-i acasă, joacă deţinutul pe masă

La asta se rezumă de fapt ideea excepţională pe care mai-marii noştri au aplicat-o acu cîţiva ani cînd au hotărît ca Direcţia Generală a Penitenciarelor să fie demilitarizată. Am înţeles, mai puţini bani de pensii, mai puţine pretenţii, mai puţine obligaţii ale statului faţă de angajaţii ăia. Dar există o problemă: civilia îţi dă dreptul la grevă. Iar dacă ai dreptul să faci grevă, poţi sista, cum ar veni, producţia. În cazul nostru păzitul la porţile negrelor cetăţi în care stau ăia răii, de-au violat bunica, au spart capetele uncheşilor cu topoare, au furat pufuleţi de la băcănie, au rupt gîturile găinilor care treceau cu viteză neregulamentară pe sub roţile bemveurilor sau care, nu-i aşa, au devalizat cooperativa din sat. Deci ăi mai răi, cum ziceam. Pe ăia cine-i ţine dincolo de societate cînd paznicul îşi pune poalele în cap de iese în stradă mînat de foame?

marți, 7 iulie 2009

Cîntarea de seară

Ieri nu am călcat mormanul de rufe. Nici nu am dat cu aspiratorul şi nici măcar nu am strîns cărţile răşchirate pe podea. Am moşmondit însă timp de 5 ore la un softuleţ găsit pe net în care tu cînţi şi el te ajută să fii penibil pînă la capăt, propunîndu-ţi variante de acompaniament. Dă şi rateuri pe ici pe colo, mai trebuie să îi schimbi cîte un acord cînd o ia razna, dar una peste alta, recunosc cinstit, m-am distrat pe cinste.

Dacă vreţi să vedeţi minunăţiile compuse: aici, aici şi... aici. A, şi aici, şi aici.