joi, 15 iulie 2010

Sînt duhovnic de staruri

Odată cu titlul am încheiat şi citatul dat de părintele invitat la Realitatea să explice de ce Mădălina Manole, fie-i ţărîna uşoară, nu are dreptul la slujbă religioasă de îngropăciune ca orice creştin. Sinuciderea, se ştie, e cel mai mare păcat în ochii divinităţii noastre, conform scriptelor.

Depresia însă e boală, spune ştiinţa. Boală aşa cum e şi cancerul. Şi SIDA. Şi mai ştiu eu ce alte boli care ucid. Depresia în sine însă nu te ucide vor spune dreptcredincioşii. Te duce înspre moarte pe alte căi. Dar tot aşa sunt oameni care aleg să nu se mai trateze de cancer şi să moară. Ce fel de slujbă are pregătită biserica pentru ei? Cum faci demarcaţia între lucruri atît de fine şi atît de nuanţate? Eu nu cred că există ceva scris de om care să poată delimita fiinţa în faţa divinităţii.

Spuneţi-i cum vreţi. Dumnezeu, Allah, Buddha, ştiinţă sau natură. Sîntem mai complecşi decît orice religie şi singurul scop al ei este să slujească omul nu în detrimentul omului.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Lipeli internaţionale între Natashe şi Johni

Din link în link am ajuns la un site al unei agenţii de matrimoniale. Lipelile par să fie între femei din Rusia, Ukraina, România şi bărbaţi din Marea Britanie, Olanda, America, Suedia etc. Aţi prins ideea. Adică femei de pe la noi cu bărbaţi de pe la ei.

Am rămas să citesc cîteva din poveştile de succes prezentate drept modele de reuşită şi m-am întrebat cum de se ajunge aici. Întrebarea e nu de ce ajung femeile şi bărbaţii să îşi caute perechea pe internet, pentru că răspunsul e relativ la îndemînă: trăim vremuri în care, ca să întîlneşti oameni noi, trebuie eventual să te calce troleibuzul. Întrebarea e cum de ajung să construiască un cuplu funcţional.

Cum codoaşele au pierit din nomeclatorul sătesc, iar oraşele pe cît sînt de aglomerate, pe atît de sînt de alienante, internetul pare o opţiune nu numai viabilă, dar chiar de dorit.

În primul rînd, cînd ajungi să apelezi la o agenţie matrimonială, într-o mare proporţie ai ajuns la concluzia că îţi trebuie un partener şi îţi asumi asta.

În al doilea rînd, oamenii comunică şi cîte un an pe mail, semeseuri, memeseuri, scaipuri şi alte alea pînă reuşesc să se întîlnească. Dacă trec acest test se cheamă că au trecut testul răbdării, consecvenţei şi între timp şi-au creionat destul de bine protretul interior al celuilalt. Mai rămîne, deci, să se placă şi cînd în fine se pot ptrivi faţă în faţă. Şansele să se placă sînt mari, pentru că deja s-a creat o legătură măcar de prietenie.

În al treilea rînd, femeile din partea asta de lume încă cred în sinea lor evoluată că un bărbat adevărat e un bărbat potent social şi financiar, care e în stare să întreţină o familie la nivel decent. "Decentul" pentru femeile de pe aici e mai puţin decît "decentul" celor de pe acolo.

Şi uite cum o chestie care părea o abordare superficial ajunge să fie o reţetă de succes pentru mai multe cupluri care s-au cunoscut într-un bar într-o seară.