luni, 29 septembrie 2008

Impresionata peliculă

O întrebare vagă, uneori acutizată, îmi mai apare din cînd în cînd în minte, probabil de oboseală. De ce, dincolo de atavisme, oamenii simt nevoia să fie agresivi. Mediile aglomerate îţi înfurie întotdeauna obişnuinţele. Se deschid, deci, două drumuri, doar aparent opuse: fie te retragi, dacă, desigur, reuşeşti să te păstrezi suficient de autosuficient, fie îţi dezveleşti colţii şi sari la toate beregatele care îţi ies în cale. Nu îţi foloseşte la nimic discernămîntul. În fond, important e să ieşi învingător. Uiţi pe alocuri ce ai de cîştigat. Şi, în orice caz, tot ce contează este lucioasa glorie. Bună şi efemeră, în fond.
Televiziunea, ca orice furnicar care se respectă, face şi ea parte din categoria autostrăzilor pe care şoferii se claxonează, şicanează, înjură, îşi taie faţa. Nu cu colţii rînjiţi, aşa cum şade bine sălbăticiunilor, ci din spatele parbrizului, cu climatizarea pornită.
Okay, să nu exagerăm. Nevoia de competiţie e bună. Cum faci să rămîi pe val e alta. Iar dacă din prea mare agitaţie, uiţi care e miza atunci chiar că e neplăcut. Pentru ceilalţi, desigur.
Oameni care ajung la bere cu prietenii, să zicem o dată pe lună, şi care nu se pot desprinde de propriile subiecte sunt un lucru bun pînă la un punct. Înseamnă că ceea ce fac le place. Dar, dincolo de acest orzont subţire, intervine boala. Alienarea. Lipsa de empatie. Oamenii din televiziune uită empatia. Sentimentul acela profund uman care îţi aminteşte că poţi oricînd să fii şi tu în locul celui lovit. Îi vîri sub nas un microfon branduit şi începi să tragi. Şi tragi, şi tragi, şi tragicul răsare precum roua pe firul ierbii dimineaţa. Nu te întrebi de unde, nu te interesează ce e dincolo. Doar pelicula se lasă impresionată. Tu eşti rece, demn, zeificat. Ţi-ai imprimat secunda de glorie. De cîte ori privesc de pe margine acest funicular mi-amintesc de tînărul acela care a umblat cu un proiect de televiziune culturală în taşcă nişte ani buni tot încercînd să obţină o sponsorizare. Diverse cravate i-au rîs în nas şi l-au trimis la plimbare. Acum proiectul se cheamă Discovery.

vineri, 19 septembrie 2008

Exerciţiu de imaginaţie

Ce faci cînd lucrurile vin ca tăvălugul. Cînd telefoanele sună încontinuu. Cînd toată lumea vrea ceva. Cînd tu trebuie ca singur, din căuşul cenuşiu al creierului tău, să scoţi permanent ceva lucios care să lucească permanent. Cînd, după ce ai făcut tot ceea ce depindea de tine, totul porneşte de la capăt, înainte ca să capeţi acel al răgaz pentru ca încă o sinapsă să se lege demn, egal...