joi, 30 aprilie 2009

sLanG

Nu prea mă descurc în limba română care încolţeşte în răsadul phetelor şi băeţilor din zilele noastre. Cine vorbea de conflictul între generaţii se referea la mentalitate, la grila de valori şi, de bună seamă, şi la faptul că la un moment dat ajungem să nu ne mai înţelegem. Punct. Adică, nu pentru că nu am avea capacitatea de a rezona, deşi cred că şi asta se cam clatină (vezi aia cu grila de valori), dar pur şi simplu adulţii de mîine au alte cuvinte la purtător, alături de rujul sclipicios, ochelarii de soare D&G, maiourile mulate şi sutiene juxtapuse*. Aşa că mi-am propus un mini dicţionar semi-lămuritor. Hai cu păreri şi completări, că rămînem naibilui în urmă de o să ajungem să avem nevoie de translator ca să ne luăm nepoţii de la grădiniţă…

* pe ăsta l-am folosit special ca să subliniez ce nu înţelegem noi, dar ce nu înţeleg nici ei


Cileanu = adv., provenit, probabil, din americănescul ‘chill’, trebuie că ar însemna ‘calm’, ‘fără stres’, ‘uşurel’
Mochist = s., de la ‘moca’, persoană care caută să ia totul gratis, care nu ratează ocazia de a obţine ceva fără să plătească, ‘atîrnător’, ‘agăţător’
Bengos = adj., şmecher, mişto, cool, tare
Kiudos = adj., invidios, ciudos
Zdreamţă = s., var. ‘zdreanţă’, femeie uşoară, paraşută

[update de la 210]

Megapixel = adj., sugerat spre a fi folosit în loc de "cool", "super tare" etc. Provine de la "Megaimage", celebrul lanţ de supermarket-uri. :))

[update de la anomin]

conservar = aşa îi spun motocicliştii unuia care e la volan
curcănărie =  sediul poliţiei;
poster = figură, faţă, în expresia "i-am spart posterul";
ymterviu = interviul luat de jurnalişti pe mess.

pentru mai multe, in ordine alfabetica si mai putin ortodoxe, vezi www.123urban.ro. Spor!

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Ne-am cutremurat, ei, şi ce dacă

Asta a fost reacţia oficialului de la centrul ăla important şi ocupat cu studierea activităţii din vintrele plăcilor noastre seismice. Nu-i bai, chiar aşa. Şi ce dacă...
Dintr-o discuţie pe mess (o să vedeţi de ce e important amănuntul) a reieşit un fapt cît se poate de interesant:

deşi telefoanele au murit în faţa avalanşei de întrebări rămase în guşă între neamuri în căutare de confort psihic, INTERNETUL a rămas în picioare.
Nu a avut absolut nici o secundă în care să se simtă afectat. Rece, eteric, de bază, a fost singura manieră de comunicare între oamenii care s-au nimerit să fie cablaţi imediat după cutremur.



Sincer, eu una am simţit un fior de groază cînd scaunul de bucătărie de sub mine a început să danseze de capul lui şi cînd laptopul a început să-şi clănţăne încheieturile. Asta şi pentru că eram singură cuc în casă şi cu o vagă amintire a greu de descrisului cutremur din şapteşapte.

Dar mai e ceva interesant. Cutremurele, ca orice altă calamitate, îţi aduc pe lista de priorităţi oamenii ăia care contează de-adevăratelea în viaţa ta. În asemenea momente, lista aceea se rescrie într-o secundă, iar unii din noi chiar au surprize constatînd ce nume apar sau dispar din ce credeau iniţial.

În ceea ce mă priveşte, cutremurul ăsta mi-a sărăcit lista de-un om.

PS: ce e cu scara aia Mercalli? Care a fost scopul pentru care televiziunile au simţit nevoia să ne ofere o ştire pe care probabil că numai iniţiaţii o pot pătrunde. Ce s-a întîmplat cu Richter, mai-pe-nţelesul nostru detaliu de care să ne agăţăm luni la muncă cînd om povesti? E ca şi cînd m-ar inunda vecinii şi aş povesti că apa avea 24 de inci. Noroc cu convertoarele online... Deci, online. Iar vine salvarea din eter, fără nino-nino, fără lumini aprinse şi cu cîteva mii de citiri la ştirea cu cutremurul pe hotnews şi pe realitatea. Nu aş putea şti dacă sînt aceiaşi. Dacă n-ar fi, atunci depăşesc cu brio la această oră (nouă şi jumătate), 15 mii. Interesant, nici prin minte nu mi-ar fi dat că pot să comunic cu atîta lume după un cutremur...

Întoarce şi celălalt obraz vs. plăcerea de a te ţigăni

Conflictul este un bun al nostru, al tuturor, fără de care, o spun specialiştii, nu ar exista evoluţie. Sigur, pacifismul din mine strigă destul de răspicat cu codiţele în vînt că lumea ar fi minunată dacă nu ne-am mai contra, dacă am îngropa securea, bombele, butoanele roşii din care zboară rachete şi cuvintele alea mai grele decît un scaun aruncat în capul duşmanului.

Poţi să-l eviţi, desigur, cînd nevoia ta este una de moment şi nu tocmai esenţială. Atunci, într-un avînt pionieresc, creştinesc şi educat, te poţi ridica deasupra lui şi-l poţi privi o clipă înainte de-a-l strivi. Nu e un semn că eşti superior, ci că rezultatul nu e chiar pe viaţă şi pe moarte.

Conflicte serioase poţi avea doar cu acei oameni de care chiar îţi pasă. Pe ceilalţi îi ierţi mai uşor pentru că nu ai aşteptări prea mari, nu pentru că eşti obligatoriu mai bun. Şi ai şi ocazia de a-ţi dovedi, nu-i aşa, că eşti o fiinţă cugetătoare, demnă şi dincolo de micile mizerii.

Cunosc oameni care evită cu orice chip conflictul. Îl evită pentru că venim cu un bagaj de tip „nu deranja pe nimeni”, „nu e frumos să ţipi”, „întoarce şi celălat obraz”. Obrazul este şmecheria de bază în cultura noastră cînd vine vorba despre vreun potenţial conflict. „A nu avea obraz”, „a avea obrazul gros” cu varianta „şoriciului” care face trimitere la aspectele porcine din decursul unui conflict care tinde spre ţigăneală şi apoteoticul „a întoarce şi celălalt obraz” sunt bicele secrete cu care părinţii, religia şi şcoala ne-au domesticit. De fapt, biologia noastră nu ne îndeamnă să întoarcem celălalt obraz, iar un topor, fie el şi metaforic, este cu mult mai tentant, ca să nu mai spunem că prea puţini dintre noi sînt în stare să delimiteze distanţa nanometrică dintre un obraz gros şi unul subţire odată aruncat într-un conflict.

Căci un conflict cu adevărat este cel care ţine chiar de miezul fiinţei tale. Abia în aceste situaţii afli despre tine cum ştii să lupţi, cît de adîncă îţi poate deveni necesitatea de a cîştiga şi ce eşti dispus să faci pentru asta.

Şi, aşa cum cunosc oameni care evită cu orice chip conflictul, tot aşa cunosc şi oameni care aruncă în luptă toate armele de care dispun. Sînt gata să mintă, să spună exact acele lucruri cu care ştiu că te vor dărîma pe loc secerîndu-ţi tendoanele, să-şi impună statura, să răstoarne tot ceea ce ştiai despre ei şi să lovească la ţintă cu precizia actului chirurgical de secţionare a nervului.

Cît de mult eşti, de fapt, dispus să „laşi loc de bună ziua” ţine de ceea ce se află în spatele conflictului. Cu alte cuvinte, ce ai putea să pierzi. Odată prăbuşiţi într-un conflict, lăsăm loc de bună ziua în relaţiile de care nu depinde esenţa noastră, ci încrengăturile sociale pe care le credem necesare traiului de zi cu zi, acela în care nu avem de-a face cu adâncurile noastre fundamentale, ci cu voile şi nevoile. Capitol la care intră de regulă şefii şi mamele.

Cît mă priveşte, îmi plac conflictele cu oamenii deştepţi. Pentru că oricît ar fi de ciudat, este mai plăcut să pierzi un astfel de conflict decît să cîştigi unul ştiind de la bun început rezultatul.