duminică, 19 iulie 2009

De ce dorm parlamentarii

Imaginile alea cu parlamentarii români răsturnaţi pe-o rînă prin scaunele de unde conduc lumea noastră mică, dar tumultoasă, fac de-acum parte din folclorul vremurilor noastre.

Deştul vîrît pînă după prima falangă în nările păroase, somnul dulce susţinut financiar de omul muncii şi clipitul alternativ de prea mult spleen sînt pe cît de supărătoare, pe atît de fireşti.

De fapt nu e vina lor. Nici măcar a noastră nu e. Doar doi oameni sunt vinovaţi de situaţie: tîmplarul şi tapiţerul care au avut proasta idee de a face fotolii comode, molcuţe, care să susţină plenar dinapoiurile rotofee şi coloanele vertebrale spondiloide.

Cum să nu dormi, stimaţi concetăţeni? Cum să te grăbeşti să ieşi din şedinţă? Cum să te mîne porniri spre acţiune? E ca şi cînd părinţii ţi-ar întinde un hamac între doi meri după care ţi-ar spune că se aşteptau ca tu, de fapt, să fi făcut curăţenie în toată curtea, să fi scos merele din coajă şi să fi pus şi de-o peltea pînă la căderea serii.

2 comentarii:

Cristian 210 spunea...

De unde imi iau si eu un hamac, mai de "doamnele ajuta" asa?

:: Be happy! ::
>:)

vasilissa spunea...

at domnu douasutezece. treaba ta, e cu riscuri hamacul. taman iti zisei, stii sa faci peltea? daca nu..., io zic sa nu te bagi.