miercuri, 23 septembrie 2009

Poveste cu ţevi, bormasini, administrator, poliţist bun, vecin violent, nevastă gureşă şi babă agitată

E limpede, nu am parte de o casă. Casa mea nu e acasă, ca să parafrazez nenorocita aia de reclamă de m-a bîntuit un sezon teve întreg. Ştiţi, dacă îmi sînteţi fideli, că cele două camere din dotare sînt de fapt acum un morman de obiecte aduse din garaj (poveste la care încă aştept lămuriri pe cale oficială şi în formă scrisă de la primărie). Între timp, ca să fie treaba cît mai serioasă, m-am trezit şi cu administratorul la uşă că vrea să schimbe coloana de apă. Dat fiindcă apa s-a născut la parter, precum veşnicia la sat, la mine în baie acum sînt doi meşteri mari, calfe şi zidari care au produs un nor de praf greu, gălăgie cît pentru o bormaşină de-aia mare, profi şi un maldăr de moloz de sub care baia mea icneşte muribund. Dar, cum nimic în blocurile noastre dragi nu mişcă fără implicarea activă a cetăţenilor, pe motiv de spart pereţii la ora patru peme, un vecin amabil, secondat de soţia-i gureşă, au pus mîna pe telefon şi-au sunat la secţia de poliţie. Trebuie să dau aici cezarului ce-i al cezarului. Nici în caz de calamităţi naturale pe scară largă nu s-ar fi prezentat mai repede. Dar românul e încă şi mai dibaci. Pînă să intre în dispozitiv poliţistul scos dintre gogoşi, vecinul i-a tras fo două carabe administratorului, care s-a refugiat lîngă o scîndură pe care avea de gînd să o ia drept aliat în lupta pentru dreptate. Chestia s-a lăsat, desigur, cu subsemnaţi, cărţi de identitate şi declaraţii pe la domnul poliţist. Şi, ca şi cînd nu erau suficiente personajele precum administratorul, vecinul, odioasa soţie şi cei doi instalatori-dărîmători, a intrat pe uşa istoriei şi baba de la parter. E aceeaşi în toate blocurile. Eu sînt sigură, dar încă nu pot dovedi, că de fapt e o singură babă în toate blocurile din cartierele bucureştene. E ubicuă. Mereu prezentă. Gata să ia atitudine. Să te înveţe. Să îşi împărtăşească murătura cu tine. Cert e că baba, din toată povestea, avea o singură problemă. Cu mine. Mi-a explicat cu capul într-o parte aşa, adică nu că zic, dar vreau să spun, că îl cheamă şi ea pe fiu-su că ăla sigur rezolvă tot şi mă duce de mă cazează la mititica pentru că fac gălăgie la ore nepermise. După prima mea replică, s-a încheiat discuţia. S-a încheiat nu pentru că eu am ştiu să dau un răspuns răvăşitor, ci pentru că nu te pui cu bormaşina. E drept că am vizualizat cum îi dau un făcăleţ pe mijlocul cărării rărite de anii înţelepţi de-i poartă în creştet. M-am oprit cu filmuleţul cînd am atins cu vîrful făcăleţului cimentul. De acolo mi-era clar că dacă vreau să merg mai departe, e nevoie de bormaşină. Şi era ocupată cu pereţii mei din baie. Aţi zice, nu-i aşa, că de aici încolo, povestitorul se retrage. Dă o pildă şi încheie cucerindu-şi publicul cititor prin faptul că ştie unde să se oprească. Dar viaţa bate... atît filmul, cît şi cîmpii. Să fi trecut vreun minut jumate de la episodul cu baba, că mă trezesc cu vecinul. Uşor turtit sub povara declaraţiei de-o dăduse la poliţie după ce-l mardise pe domnul adminstrator, inimos cum îl ştiu, mi s-a înfipt în uşă. Făcea cercetări pe cont propriu ca să afle a cui e, donle, totuşi lucrarea asta. A mea sau a asociaţiei. L-am lămurit. Am vărsat şi o lacrimă sărată arătîndu-i în cel hal mi-a ajuns baia de pe urma schimbării coloanei, ne-am privit în ochi ca doi vechi şi buni prieteni şi ne-am despărţit fără cuvinte. Începuse din nou cîntecul bormaşinii.

4 comentarii:

alina spunea...

Sa punem bormasina de la bormasina, sa facem o hora, un limbo dance. Si la mine e cu bormasini zilele astea. Pana acum 15 minute n-am avut curent in casa, din pricina de nimerit cu bormasina cablul electric principal din perete. Mai inainte de asta, m-am intalnit pe scara cu vecina (da, vecina aia ubicua, care locuieste singura), care m-a intrebat daca nu poate sa vina meseriasul si la ea, sa ii dea o gaura in perete, pentru aerisire. Mie deja imi semana a replica de film cu patratel rosu. Dupa aia a inceput sa imi povesteasca despre cainele ei care are diabet: mananca fasole verde, dovlecei si doar putina "carnita de pui". Si ziua nu s-a terminat.

vasilissa spunea...

alina, m-am tavalit de ris... zi asa, dovlecei? gaura? patratel...

dora spunea...

Atentie, cine vrea gauri in perete, pentru aerisire - bormasina e la mine. De fapt, nu chiar la mine in apartament. La mine pe scara. De joi incoace, la ore imprevizibile.
Vineri pe la 12 suna la usa mea vecina de dedesubt:
- La dumneavoastra... etc.?
Bre, tanti - imi venea sa-i zic - matale nici atata ureche n-ai s-auzi ca in timp ce te iei de mine si stau tampa in fata matale, cu usa apartamentului larg deschisa, bormasina rasuna oarescum mai in alta parte?

N.B. Da, e vecina de sub mine, aia care prefera scandalurile in nocturna si nu pot dormi trei nopti pe saptamana (prietenii stiu, ca m-am tot plans) din pricina partiturilor pe care le interpreteaza noaptea in fortissimo (pe-aia cu "... si cureaua lata/Ce baiat am fost odata" de la ea o stiu - varianta in care ritmul e sustinut de batai cu lingura in masa; da, exact, dupa doispe noaptea).

vasilissa spunea...

@dora. ce nenorocire, totusi, bormasina, nu? a trebuit intii sa inventam betonul armat ca sa avem nevoie de ea. pai nu era muuult mai simpla viata pe vremea cind inca mai construiam din paianta?