Ieri m-am dus la o clinică de undeva din centru specializată în diabet şi m-am gîndit la o prietenă de-a mea cu milă. Nu pentru că are diabet, ci pentru că îl are în România. În fine, astăzi dimineaţă, mînată de gîndul de ieri, intru la ea pe site şi văd că tot despre dulcegăriile sistemului medical românesc vorbeşte şi ea.
Eu cu clinicile nu am prea avut mare lucru de-a face de-a lungul carierei mele de român. Dar ieri mi-am zis că o mătuşă merită un drum cu maşina la clinica de diabetici. Acu, io nu ştiu dacă voi ştiţi, dar diabetul e o boală care se poate declanşa şi agrava şi din cauza stresului. Apăi dacă înainte să intri la clinică stăteai bine cu glicemia, cînd ieşi, ai tensiunea pe pereţi şi glicemia tot aşa.
Să vă spun drept, io mă înarmasem cu răbdare. Mă rog, cîtă răbdare are în general un bucureştean, dar orişicîtuşi. Tot am reuşit să mă umplu, nu-i aşa?, de draci. Din motive de organizare şi din motive mioritice de genul "dacă doctorul la care aţi fost arondată nu mai e (nu se ştie unde a dispărut, a murit, s-a evaporat, e la puşcărie pentru că şi-a violat soacra după ce i-a administrat medicamente gratuite, l-au răpit marţienii, a emigrat într-o ţară fără diabetici), nu vă rămîne decît să vă îngrijiţi de nişte batiste cu chenar negru, prescuri şi altele necesare sufletului".
De ce trebuie să ajungi să faci gît ca să ţi se dea fişa să te poţi duce la un alt medic gata să te căciuleşti ca să te primească şi pe tine în rîndul mai norocoşilor pacienţi al căror medic nu a dispărut în mod bizar nu mai întreb, pentru că răspunsul e clar. De-aia. Şi pentru că, desigur, e numai vina ta că ai fost atît de bou să faci diabet într-o ţară ca Românica.
Distracţia, desigur, s-a dovedit totală. Duduia care ţinea cu dinţii de fişa medicală personală a mătuşii a dat înapoi după cîţiva decibeli rostogoliţi în aer şi de voie, de nevoie, a renunţat să mai apare fişa, predînd-o, cu greu, titularei.
Dar, să ştiţi că e o poveste cu final fericit. Medicul s-a dovedit un tinerel dispus să îşi facă meseria, spre deosebire de mai vajnica păzitoare de fişe medicale. Aşadar, eu propun să facem aşa: ori de cîte ori vi se urăşte cu binele, daţi o raită prin spitalele româneşti. Încercaţi să obţineţi o reţetă gratuită sau măcar compensată şi staţi la oricare din cozile formate în faţa cabientelor. Nici nu e nevoie să o alegeţi pe a mai lungă. Viaţa, odată scăpaţi din sistemul medical românesc, vi se va părea mană cerească.
Ca să nu ziceţi voi că io bat cîmpii şi că sînt nasoală şi strîmb din nas, luaţi de acilea de citiţi din poveştile fără sfîrşit, doar cu sfîrşeală, ale prietenei de vă ziceam. Ea vrea doar o pompă de insulină. Care cică nu există la noi decît pe bani aşa de mulţi că mai bine îţi numeri singur dumicatele şi gramele de glicemie din sînge ca să nu-ţi faci sînge rău.
Daaa, e ceva de vis. Si acolo, la Batistei, e clinica de stat, dar aceeasi chestie se intampla si in Ploiesti, la doctorita mea, care pana acum vreo doi ani avea cabinet tot la o clinica de stat. Ala s-a inchis, asa ca ea si-a deschis unul privat. La al' privat, normal ca platesti toate analizele, tăt-tăt ce-ti trebuie (mai putin insulina). Si dupa ce am platit tăt-tăt, ii zic asistentei ca as vrea sa intru putin la doctorita si sa vorbesc cu ea - nu ca sa-i mananc timpul pretios intreband-o de sanatate, ci ca s-o intreb despre pompele de insulina. La care asistenta-mi zice - "Nu stiu ce sa zic, ca e cam nervoasa azi" (?!?). Say what?! Sa-mi mai programez un drum de la Bucuresti la Ploiesti intr-o zi in care o fi ea calma, dar eventual sa ma grabesc pe drum, ca cine stie daca nu cumva i se schimba dispozitia intre timp si uite-asa oi bate drumul degeaba?
Si-i zic asistentei sa-mi lase un nr de tel al doctoritei, ca ea era singura care ma putea ajuta cu pompele. Si asistenta se uita la mine cu un repros care zicea "ce idei iti mai vin si tie, s-o deranjezi asa pe d-na doctor!" si nu-mi zice nimic. Dupa care, exasperata, ii explic ca vreau sa vorbesc de pompe, in pana mea, si ca nu plec pana nu intru la ea. Si asistenta zice "A...ok...hai ca ii zic ca vrei sa-i duci niste flori".
(stai ca acum mai numar nitel pana la 10, cand imi aduc aminte........asaaa.......)
Pe scurt, dupa ce am intrat la doctorita, imi zice ca nu stie prea multe despre pompele de insulina, ca s-a facut un curs in 2002, dar ca n-a putut sa ajunga la el. Trebuie sa se mai documenteze pe net. Mi-a dat o reteta de vitamine si a ramas ca mai citeste ea. Face cinste, cum ar veni.
2 comentarii:
Io care fac mai greu fata la stres - ca adica tot asa, ma enervez - ma duc la policlinica Babes (unde platesc poate multicel, dar imi inchipui ca-s bani dati pe lipsa de nervi) si acolo e si o tanti dr. Visan pe diabet care mi-a parut ok si nici n-am patit nimic din toate astea acolo. Nici nu-mi bateam capul in ce dispozitie o fi. Acu' stiu ca depinde de resursele financiare ale omului, dar zic si io just in case. In rest da, ma documentez destul de mult singura pe net, nu astept de la ei ca am patit sa aflu si io dupa 13 ani cam care era treaba cu tratamentul meu pt alta boala (1996-2009), dar tot asa, n-a trebuit sa-mi bat capul cu dispozitia medicului si am stat si-am intrebat cu incapatanare pana m-am plictisit eu (tot cabinet privat). Desigur cabinetele private nu garanteaza succesul, dar trebe cautat cu sarg pana se indeplinesc 2 conditii, cabinet privat+medic care nu si-a luat naravul cu el de la stat, il duce capul, etc. Ca atunci cand daca instalatorul iti sparge teava, cauti alt instalator.
ma, cabinet privat gasesti relativ repede. medic fara naravul de la stat... mai greu. poate in jermanica?
Trimiteți un comentariu