nimic despre iubire

în camera de hotel cu van gogi
şi struguri de plastic
ţi-am sărutat întîia dată un colţ de zîmbet
de-atunci valurile
îmi aţipesc uneori în palmă
minuscule şi alb încornorate
în ochii tăi ne făcuserăm bîrlog
stăteam pitiţi cît era ziua de lungă
în pernele cu spinări de cai înaripaţi
rotunjea asfinţitul băltind portocaliu
ni se lipeau de talpă firimituri dulci
părul ni se încîlcise de-atîta visare
poate că te iubeam
acum nu mai ştiu
se pare totuşi că-ntr-un final
moleculele noastre uită