sâmbătă, 18 octombrie 2008

Viaţa ca o spălătură de pahar - fila 6

Cafea. Tare. Neagră. Aproape fără zahăr. Şi maxim două ţigări. Olga îşi povestea lucrurile de le avea de făcut peste zi. Foşgăială de ceva păsări, amestecate cu pisicile care îi treceau pe pervaz. În primele zile în garsoniera de la parter jurase că trebuie că sînt ceva fantome prin zonă de huruie pe grilaje. Îi zărise ochii lucind marţian unui motan fără o ureche şi se calmase. Dar acum se mai auzea ceva. Nou. Necunoscut. Îşi trase periuţa de dinţi dintre dinţi şi dădu fuga spre geamul camerei. Undeva la câţiva paşi, patru pici mucioşi alergau rîzînd cu fusta ei de catifea, cămaşa albă, cu mîneci lungi şi guler alungit şi jeanşii luaţi de la Londra, pe o căruţă de lire. Rahat. Grilajul care se presupunea că o apără de intruşi se dovedi frustrant. Era în cuşcă. Şi ăia se opriseră la două sute de metri şi îşi probau fusta. Cretini mici. Şi prosopul? Ce dracu să faci cu un prosop furat? Se spălau jegoşii ăia mici? Unde dracu se spălau?
Se întoarse în bucătărie, dădu drumul la laptop. Nu reuşea să se dumirească dacă e cazul să se enerveze cumplit sau să se lase păgubaşă pur şi simplu. Dar jeanşii? Ce dracu, tocmai ăia trebuiau să fie pe sîrmă…
Soneria începu să bingănească în creierii ei şi-aşa obosiţi de la prima oră. Vecinul, chelios şi cu burtă, duhnind a alcool stătut în organism de cu seară o anunţă că i se furaseră cîrpele de pe sîrmă. Cîrpă-i mă-ta, îi veni Olgăi să-i mulţumească. În fine, omul fusese bine intenţionat. Trînti uşa. Deci e un cămin de copii prin preajmă. Olgăi îi veni prin stomac spre gît un tremur nervos şi, cumva, de milă. Ducă-se pe pustii. Probabil că ei aveau mai mult nevoie de orice decît ea. Să-i poarte sănătoşi, porcii. Formă numărul lui Anton.
- Mi-au furat hainele de pe sîrmă. Jeanşii ăia de la Londra…
- Ăia ai tăi mişto?
- Da, da, ăia…
Ah, Anton, ce tîmpit, normal că nu ştia ce jeanşi de la Londra.
- Ai chef de glume…, se bosumflă ea.
- Dă-i, bă, dracu de nădragi, hai să te scot la o cafea. Pe Champs Elysee…
- Erau de la Londra! Nu din Paris. Mă enervezi…
- Atunci la o cafea pe Magheru. Şi dacă vrei, ne fîţîim şi prin magazine… Ai putea să apreciezi efortul, mă ia pe şiră numai cînd mă gîndesc la plimbările prin malluri.

4 comentarii:

Anonim spunea...

ok...astept continuarea.

Anonim spunea...

ok... asteapta... :)

Anonim spunea...

Biata Olga!Cum nu are parte de jeansii din Londra asa nu are parte nici de atentia lui Anton. Ca daca erau, jeansii Vioricai sa vezi ce mai scotocea si zburatacea printre copiii din camin. Sincer, imi pare rau ca a plecat Viorica.Chiar imi placea, dar cred ca numai din cauza lui Anton.
Astept si eu ca si anonim

Anonim spunea...

Mai, drept sa iti zic, nici macar autorul nu intelege de ce a plecat Viorica. Nici macar nu stie daca a plecat pe bune sau mai apare... Dar, da, cred ca Anton ar fi zburatacit toti copiii din cartier pentru niste jeansi chiar si de pe Aleea Castanilor pentru ea... ce sa-i faci, dragostea e lucru mare, vorba lu Ghita Popindau... :)