duminică, 31 mai 2009

Papa bun pentru shogun

Eu cu bucătăria am o relaţie tensionată. La un capăt de fir sînt eu, grăbită şi vag neîndemînatică, la celălalt capăt sînt cei doi mîncăi neocazionali. Pe fir atîrnă şi bucata de plumb a timpului. Linia maternă ar fi trebuit să îmi insufle totuşi iubirea aia adîncă, reală, vecină cu sentimentul intrării mai degrabă în biserică pe care începînd de la stră-străbunică pînă la mamă l-au avut faţă de bucătăria din care mă trag direct.

Nu s-a întîmplat. Eu gătesc de nevoie. Rar mi se întîmplă să mă îmboldească porniri drăgăstoase faţă de vreo cratiţă.

A, nu pentru că sînt 'telectuală, cum s-ar putea crede, sau pentru că am vreo impresie că bucătăritul e sub demnitatea mea. E o chestie care ţine strict de firea care mă face să am aplecare spre călcatul rufelor, bunăoară. Nu presupune murdărie, iar asta e esenţial pentru mine.

În fine, de unde s-a pornit tirada? De aici. Am tot respectul pentru oamenii care ştiu să se bucure de orice fir de sparanghel. Care fac din amestecul de mirodenii cam ce făcea, să zicem Mozart, păstrînd, desigur, proporţiile, cu notele, pauzele, accentele. Nu am fost încă acolo. Deci nu pot încă povesti cu papilele, dar o voi face. Pînă atunci, mă duc să pregătesc micul dejun. Va fi simplu, dar frumos aşezat în farfurie, promit.

Şi, dacă îmi permiteţi un post scriptum: conceptul se cheamă slow food. Nu mai insist cu ideea că vine ca reacţie la fast food. Dar e ceva acolo ce e fascinant, dincolo de bibileala mîncărurilor. Şi, pînă la urmă, chiar că totul trece prin stomac. De la yoghinii care se concentrează pe respiraţie modificîndu-şi forma abdomenului într-o pornire spirituală, pînă la expresia "cu gust" pe care o folosim pentru orice lucru care ne sugerează nobleţe, frumuseţe, combinaţii fine şi picanterii bine ţintite şi care, în fond, îşi reclamă originea tot de la potol.

11 comentarii:

vanessa spunea...

Iuhuuuuu! In sfarsit, o gospodina ca mine! Doamne, ma simt mult mai bine acum, o sa incep prin a nu mai imi face procese de constiinta cum ca niciodata nu am s-o ajung pe mama in ceea ce priveste secretele ei culinare si grija prin care imbina tot felul de verdeturi pentru a manca noi cat mai sanatos.
Cu ani in urma, am incercat sa-i fac o surpriza mamei mele gatind pui cu orez. Imi aduc aminte ca am vorbit cu puiul 1/2 ora aproape disperata pentru ca el refuza sa se dezghete. Dar cu multa truda si sudoare am reusit.Numai eu stiu ce emotii am avut.Gatesc ocazional, norocul meu!
Cat despre Violeta, cinste ei! M-a facut curioasa. O sa-mi fac timp sa trec pe acolo.

vasilissa spunea...

vanessa, welcome to the club. ca nu om fi noi singurele... :)
norocul tau ca gatesti ocazional. aproape ca sint invidioasa...

vasilissa spunea...

ps: daca tot te bate si pe tine gindul sa dai o fuga pe la violeta, poate ne combinam?

210 spunea...

Io imi place sa gatesc! :))

...si tot eu am tras si un click pe "aici" si deci le'am generat trafic la "Violetas" astia.
Sunt mai multi nu? Asa stiam eu ca e daca are "s" la sfarsit, plural. :D

Cred ca'mi fac si eu un site d'asta. O sa ii spun "Evils"!



:: Be happy! ::
>:)

Alina spunea...

Dom'le, bucataria asta a Violetei a innebunit urbea, zau asa! :)

Toata lumea vorbeste de ea si de mancarurile ei incete, rafinate si gustoase. N-am fost nici eu acolo, dar am intrat pe site-ul lor, sa vad cu ce se mananca si mi-a picat usor fata cand am vazut preturile. De exemplu, o salata de rosii cu rosii si la mijloc rosii (cu sare si niste fire de oregano, ce-i drept) era vreo 20 de lei. Singurul argument pentru pret era ca rosiile sunt organice.

Dupa aia, am trecut la un moment dat pe langa local. Din ce-am citit pe site-ul lor, atmosfera ar fi unul din punctele lor forte. Nu stiu ce sa zic, dar de-afara eu am vazut doar 3 mese cu servetele si niste scaune de plastic. Si pe nimeni inauntru.

Se poate ca astea sa fie niste coincidente si pana nu merg acolo, poate n-ar trebui sa ma pronunt, dar la prima vedere pare o mare reclama si-atat. Tocmai de-asta astept cu netarmurit interes sa ne zici cum a fost:)

vasilissa spunea...

domnuls doizeces, acus ios ces sas zics.... (gata, am adunat destul trafic acu). salutari porcusorului rozs :) se mai tine cu japoneji?

vasilissa spunea...

alina, te pomeni ca o fi vreo gogoasa umflata si goala pe dinauntru. dar pe mine tot mai imboldeste curiozitatea. si, pe urma, chit ca ajung la concluzia ca e un sirop indoit cu apa, ramin totusi cu admiratia fata de oamenii care isi pot dedica viata mincarii. io nici macar daca o am in fata nu ma agita sa fac si eu...

dora spunea...

Poate ti-e mai drag calcatul rufelor si pentru ca nu trebuie sa calci zilnic - dimineata, la pranz si seara. :)

P.S. Ce parere ai/aveti de urmatoarea reteta, unde introducerea se incheie: "Plus ca nu e greu de facut..." [Ma intreb: daca asta e usor de facut, oare cum arata unul care se face greu? :)]
http://savalaura.blogspot.com/2007/02/tort-de-ciocolata-si-nuga.html

vasilissa spunea...

@dora, vai de mine, m-au lasat nervii. nu am ajuns la finalul tortului. :( vorba ta, daca asta se face usor, cum or fi alea grele. eu am trecut pe cafea solubila. asta cam spune tot. iar daca nu e solubila, o oparesc. deci nu o fierb. sa fie clar!

vanessa spunea...

So, ne combinam la un bio?
Eu...cu drag

vasilissa spunea...

pai ne... :) saptamina aviatoare?