marți, 15 decembrie 2009

Lacrimile sînt mai mult decît un lichid sărat

Secolul pe care îl traversăm acum pare inundat de emoţii. Dacă pe vremea cînd era bunica fată să fii cîntăreţ, bunăoară, era o ruşine, semn că om prea serios n-ajungi, acum un microfon care să-ţi trîmbiţeze emoţiile printr-un buchet de decibeli a luat locul mai sobrei furci cu care încărcai fînul, dar cu care îţi rezolvai şi problemele de natură socială.

Emoţiile sînt sentimente puternice pe care oamenii le simt şi exprimă – iubire, furie, ură, prietenie. Cam asta ar fi o definiţie simplistă a întregii palete de simţăminte cu care omenirea se luptă de cînd s-a tras din mai puţin complexa maimuţă. Desigur, de cum ne-a căzut blana, ne-am văzut nevoiţi să ne călcăm în picioare sentimentele şi să jupuim mamiferele-surate pentru a suporta frigul, dar asta e deja altă poveste. Studiul emoţiilor a devenit o parte importantă a sociologiei abia prin 1970. Şi a fost nevoie pentru asta de mişcarea feministă. Greii domeniului nu prea dădeau nici o ceapă degerată pe emoţii şi pe rolul lor în interacţiunea socială. Sentimentele şi datul ochilor peste cap sînt, de altfel, şi astăzi considerate apanajul femeii.

De fapt, simţim la fel, indiferent pe ce parte a globului ne-am afla şi chiar şi sexul căruia îi aparţinem e doar o chestiune de nuanţă din perspectiva sentimentelor. Dar, pînă la urmă, felul în care ne raportăm la momentele cruciale ale vieţii nu ţine nu numai de natura noastră, ci şi de cultura noastră. Cucerim, murim, ucidem, construim, dăm naştere mînaţi de aceleaşi porniri de mii de ani şi le transmitem mai departe aşa cum ne transmitem genele. Dar, desigur, sentimentele nu sînt înţelepte. Ori, cine ştie, poate tot încercînd să ne imunizăm, am devenit atît de complecşi, încît nu mai reuşim să discernem. Şi singurul sentiment care ne face să fim ceea ce sîntem rămîne nu iubirea, ci mila, acel grăunte de aur care conţine în sine tot ceea ce omul şi-a scrijelit în carnea speciei intuind, trăind şi învăţînd de-a lungul unor mii de ani.

4 comentarii:

vanessa spunea...

Am plans si io la fel ca publicul din sala, cu toate ca mai vazusem un astfel de artist, care , la fel, m-a impresionat.
Ca o ierarhie, dupa privirile de copii sincere si expresive, actele artistice ma emotioneaza vadit.
Plang, rad cu toata fiinta mea.
Unii asa ar spune - esti femeie!
Dar nu! Cine nu isi poate exterioriza sentimentele, este poate cu mult mai sarac. Parerea mea!

vasilissa spunea...

vanessa, vezi? asta si zic. nici unul din noi nu a trait razboiul mondial pe propria piele si totusi...

Nataşa spunea...

Foarte fain!
Multam pentru link si pentru textul frumos pe care l-ai scris.

vasilissa spunea...

@dora. sa cresti mare si somn usor! e si miine o zi sa tot simtim. monstruos...