sâmbătă, 7 august 2010

Era pe cînd nu se zărea, azi o vedem şi muie

Cam aşa se fac ştirile la noi. Adică şi la noi, şi la ei. La toţi mogulii, dar la al nostru, că e mai cu moţ (şi oricum ce legătură are el cu felul în care se fac ştirile?), mai abitir. Meteorologii anunţă uite-aşa, cînd ţi-e canicula mai dragă, un pui de ploi torenţiale pe o limbă de pămînt românesc. Sar stropii pe tot ecranul mintenaş, editorii iau foc, producătorii urlă precum lupii la lună, în nici jumătate de minut televiziunea devine un loc de sfadă creativă din care iese, desigur, o ştire. Ştirea se referă, cum ziceam, la ploi. Se pune una bucată om, de preferat femeie, să cuvînte despre asemenea situaţiune. Corespondentul nostru de la Braşov, să zicem, preia legătura, frîiele problemei şi informaţiile din fiţuica emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie şi dă-i cu cuvîntatul. Şi uite aşa, sîmbătă pe la amiază, în timp ce tot românul iubitor de maiouri şi bere rece cască şi cască ochii pe la teve, are ocazia să vadă o fătucă pe jumătate din ecranul lui lecede, cu un microfon cochet prins între arătător şi opozabil, semn că s-a tras din maimuţă destul de bine, vorbind sub un soare de-i coace fondetenul despre cum mai plouă de rău şi de cu spume, fenomen care ete că nu se vede, dar credeţi-ne pe cuvînt, că doar d'aia e televiziunea televiziune, ca să nu conteze ce vezi la ea.

Sigur, nu că nu ar fi aşa cum au spus meteorologii. Doar nu chiar acu când ne-am trezit noi să spunem poporului, şi în nici un caz chiar acolo. O să fie şi ploaie, deocamdată e soare, dar nu la... să zicem, Braşov, ci la fo sută de kilometri mai încolo. Dar cum noi sîntem o ţară mică, ce mai contează o sută de kilometri mai la deal sau mai la vale.

Frumuseţea însă e încă şi mai mare. Pe jumătatea ailaltă de ecran pe care sigur că televizomanul nici nu o să o observe, pentru că acolo nu e nici o altă fătucă cochetă fondentenată şi rimelată, curg la propriu imagini cu o ploicică de vară pe nocturnă filmată probabil acum fo 5 ani din greşeală de vreun rătăcit care urmărea să prinză vreun becali ieşind cu oile la adăpat. Iată, aşadar, cum un lucru ce părea serios devine la noi, la Românica, mai epic decît ne doream, mai colorat decît ne imaginam şi mai inutil decît era nevoie.

9 comentarii:

Anonim spunea...

=)) =)) =)) corect :muuuuultaa muieee! =)) =)) =))

vasilissa spunea...

at anonimus : la tot cartieruuuuu

Anonim spunea...

... prezidential fireste =)) =)) =))sa le fie primit !!!

vasilissa spunea...

anonimusule, cica, in aceasta ecuatie, zice o intelepciune populara, conteaza de care parte a Carpatilor esti. am incheiat citatul.

Nataşa spunea...

De-acum pot să dau eu bolentinu' meteo.
Alaltăieri, pe canicula aia insuportabilă, când nu se mişca nici un fil de albastru de pe cerul senin, m-a-njunghiat cumplit genunchiul.
I-am spus lui T. că "meteorologu'" de serviciu zice c-o să pluă.
T. a dat din mână plictisit: "Nu crez."

Şi ce să vezi? Pe seară mi ţi s-a pornit o ploicică...

(Acum îmi dau seama că trebuia s-o filmez, în caz că mă trădează meteorologul-genunchi, s-o am la îndemână...)

Nataşa spunea...

P.S. Mai am cum să corijez greşalele de mai sus? Că una dintre ele pare izvorâtă de-a dreptul din teoria actului ratat. :)
Sau să lăsăm aşa cum mi-a ieşit spontaneu? :)

vasilissa spunea...

alo, donsoara meteorolog, pai se poate asa? sa iei tu piinea de la gura oamenilor de stiinta cu junghiurile matale??? in ceea ce priveste gresala aia freudiana, cred ca de fapt vine ca un ecou la titlu...

Unknown spunea...

Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro

radiowhisper.com spunea...

Hristos a inviat!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!