Moment de răscruce

În viaţa mea. Nu a celorlaţi. Este pentru prima dată cînd mă gîndesc serios să emigrez din această ţară în care un fost comunist, acum autodeclarat de dreapta, îmi îngrădeşte dreptul la muncă. În care a numit un premier capabil să dea pe goarnă cinci ordonanţe neconstituţionale, după care a avut nesimţirea să le reia şi să le facă lege. În care acelaşi fost comunist a fost ministrul Transporturilor pe vremea cînd minerii aveau nevoie de suplimentarea garniturilor de tren pe care au şi primit-o. Şi în care viitorul nu mai arată în nici un fel pentru că avem un preşedinte care nu are guvern.

Nu îl susţin pe Geoană, deşi cu el am votat. Dar m-am săturat de golăneala de partid, de nesimţire şi incapacitatea de a ne comporta la vîrf în aşa fel că am ajuns să stăm cu pantalonii în vine pe unde ne ducem.

Am avut de ales între doi comunişti. Am ales.

Studiu de caz
Tînăr pensionar de 45 de ani, ieşit în rezervă forţat de împrejurările politice, fără implicaţii politice personale. Profesor titular, totodată, într-un liceu bucureştean. Legea lui Boc cel mic iese din tipar. Acum, o alegere: renunţă la dreptul cîştigat cinstit şi, mai presus de toate, legal, de a se bucura de pensia de militar (care nu vă imaginaţi că este covîrşitoare, ci doar puţin peste pragul stabilit pe baza salariului mediu al românului) sau de a munci în baza unui drept cîştigat, tot legal, pe viaţă, într-un liceu, ca titular.
În ce ţară din lumea asta mare dreptul la muncă este îngrădit atît de flagrant? În ce ţară din lume cetăţenii trebuie să aleagă între două drepturi? În ce ţară din lume cetăţenii nu au voie să muncească acolo unde consideră că le este locul, deşi sînt supracalificaţi să o facă? De ce trebuie un om de 45 de ani, cu un doctorat în domeniu, să aştepte cuminte pensia sau să muncească renunţând la ea, în condiţiile în care orice venit pe care îl cîştigă este impozitat la fel ca orice alt venit al oricărui cetăţean?

Şi, mai am o singură întrebare. Legea a intrat deja în vigoare. Ce se întîmplă cu postul de profesor rămas liber pînă la următorul examen de titularizare în urma căruia cineva să îl ocupe? Ce fac, între timp, elevii? Aşteaptă, desigur, o soluţie logică, dar ilegală.

Doar un exerciţiu

Nu am de gînd să votez cu nici unul dintre candidaţi. Îi anulez. Pac-pac cu ştampila pe toţi. Nu de alta, dar nu vreau să îmi dau palme singură după încă cinci ani. În adîncul sufletului sînt stîngistă, dar pot io să merg pe mîna unei păpuşi de cîrpă magistral trasă pe sfori de Iliescu? Pot io să mă duc să-l mai las un mandat pe Băsescu, acest volubil tiran gata să lovească mortal cu eleganţa unui mistreţ? (Apropo, ştiaţi că singurul animal din lume care nu poate privi în sus, spre cer, e porcul?) Restul nu se pun. Nu au şanse şi nici nu i-aş pune în fruntea ţării şi dacă ar avea. 

Dar gîndindu-mă la partea de creaţie a campaniei, m-a lovit o idee pe care nu m-am putut abţine să nu o bricolez. Iată şi ce-a ieşit.