Blestemul alegerilor fără candidaţi

Departe de mine gîndul de a influenţa alegerea cuiva. De altfel, nici nu am trufia de a crede că aş putea. Dar, într-un fel, trebuie ca fiecare din noi să îşi formeze, după cum îl taie capul, o preferinţă. M-am săturat să îl aleg pe unul numai ca să nu iasă altul.

Am văzut aseară un Antonescu despre care nici nu aveam idee că există. Inteligent, cu replică, fără prea mari farafastîcuri în discurs şi gata sa atace. Uman, cînd a dat replica la ultima întrebare, pusă de moderator, o lămurie profundă cu sine însuşi mai mult decît cu naţiunea care mi-a arătat că un om care a trăit o dramă reală e capabil şi de introspecţie.

Nu prea face mare lucru un preşedinte într-o ţară. De fapt, cea mai mare şmecherie este că numeşte premierul. În rest, se presupune că trebuie să fie capabil să meargă cu fruntea sus şi să stea drept într-o conversaţie cu celelalte naţiuni fără să ne fie ruşine. Pînă ieri, aveam de gînd să îmi anulez votul pentru că mi se părea că nu are nici o şansă, iar ceilalţi doi îmi repugnă aproape organic. Din motive diferite, dar care nu mai au relevanţă.

Am privit în timpul discuţiilor oamenii care stăteau în spatele fiecăruia dintre candidaţi. Oamenii care se presupune că sînt cei cu care viitorul preşedinte va face ceva în această ţară.

La Geoană am zărit aceiaşi oameni despre care ştiu că singurul interes este să-şi mai tragă un comision.

La Băse, am văzut oameni ca Elena Băsescu, fătuca fără succesuri personale, care a primit de la tăticu', în loc de obişnuitul ponei pentru fetiţele cuminţi, un loc călduţ în Parlamentul European. Nu am zărit-o pe Nuţi, chestie care m-a pus pe gînduri mai mult decît dacă o vedeam.

La Antonescu l-am zărit, dincolo de oricine altcineva, pe un om pe care îl stimez pînă în vîrful unghiilor. Neagu Djuvara. Şi asta, cel puţin mie, îmi spune ceva.

Doar un exerciţiu

Nu am de gînd să votez cu nici unul dintre candidaţi. Îi anulez. Pac-pac cu ştampila pe toţi. Nu de alta, dar nu vreau să îmi dau palme singură după încă cinci ani. În adîncul sufletului sînt stîngistă, dar pot io să merg pe mîna unei păpuşi de cîrpă magistral trasă pe sfori de Iliescu? Pot io să mă duc să-l mai las un mandat pe Băsescu, acest volubil tiran gata să lovească mortal cu eleganţa unui mistreţ? (Apropo, ştiaţi că singurul animal din lume care nu poate privi în sus, spre cer, e porcul?) Restul nu se pun. Nu au şanse şi nici nu i-aş pune în fruntea ţării şi dacă ar avea. 

Dar gîndindu-mă la partea de creaţie a campaniei, m-a lovit o idee pe care nu m-am putut abţine să nu o bricolez. Iată şi ce-a ieşit.