Iubiri grădiniţiste

Hai că dacă tot m-a pălit acu amocul cu copiii şi poveştile, să vă zic una de-a lu' fiu-miu ăla genialul, că altminteri nici că s-ar putea, că doară io l-am făcut şi cu ta-su. Dar mai ales io. Deci, Ştefan e nu numai extrem de frumos şi exagerat de deştept, dar e şi aşa, cum să vă explic, iubăreţ ceva de speriat. Într-atît, încît mi-a explicat plin de zăduf pe motiv că io mă pup cu ta-su şi cu el nu, că lasă, mami, că mă pup şi io la grădiniţă. Cu cine? Păi cu Iulia. Cu Iarina. Cu Iustina. Şi cu Manea.
Cu Manea?!?! Priviri furişe, aşa, ca între părinţi îmbătrîniţi în rele. Manea, grosu şi-arţăgosu? Mneaaaa, Manea Maria. Ninoooo, ninooo, salvarea era deja la colţul străzii. Ne revenim din spaimă. Şi adică, măi, Ştefane, cum vine treaba asta? Ete aşa, ne dăm coate şi ne ascundem sub masă ca să ne pupăm şi să nu ne vadă doamna. Păi, şi fetele nu se supără cînd te pupi cu alta? Nu. Nu. Că nu mă pup decît cu ele...

Dar să ştiţi că io una sînt liniştită. Dacă se pupă cu patru nu sînt cine ştie ce pericole. Mai nasol e cînd vine vîrsta aia cînd nu-ţi mai dă ghes inima să te pupi decît cu una. Părerea mea.