Mi-a venit pe mail scrisoarea de mai jos. Nu cunosc nici destinatarul, nici semnatarul. Dar e genul de misivă în care nu are importanţă nici cine o trimite, nici cine o primeşte. Important e doar conţinutul. Cînd ne plîngem că ne e greu, poate nu ar fi rău să ne amintim că există, aruncaţi la marginea cea mai neagră a societăţii, progeniturile noastre nedorite şi care nu au nici un drept să se plîngă. Nu spun că un ajutor minor îi poate scoate din marasm, dar poate, cine ştie, faptul că se simt ajutaţi le dă o lecţie de morală din care să ţină minte că adulţii nu se rezumă doar la cei care i-au abandonat.
Buna Danuta,
Draga mea, apelez la tine in cunostinta de cauza, poate ma poti ajuta in urmatoarea problema.
La Gaesti este un leagan de copii pana la 12 ani, unii cu dizabilitati. Sunt patronati de o fundatie Americana, dar momentan trec printr-o perioada foarte proasta, nu au mai primit ajutoare, sunt ai nimanui.
Copiii au de suferit, sunt dezbracati, nu au pe ce dormi, cu ce se inveli, sunt vai de capul lor.
Rugamintea mea ar fi, daca ai cunostinte care se incumeta sa stranga de prin casa ce le prisoseste (hainute copii pana la 12 ani, lenjerii pat, prosoape,sau tot ce ar putea sa foloseasca niste copii ), sa ii ajutam pe amaratii aia, ti-as ramane recunoscatoare.
Cine reuseste sa stranga cate ceva, le poate trimite direct la Gaesti printr-un curier sau pot merge eu sa le iau, cum doresc.
Multumesc mult, stiu ca pot conta pe tine.
Te pup,o zi frumoasa!
Georgi
Se afișează postările cu eticheta scrisoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scrisoare. Afișați toate postările
vineri, 20 noiembrie 2009
vineri, 9 ianuarie 2009
Cel mai scund premier
Deja nu mai este vorba despre bani. Da, este criză mondială, dar în România nu banii sunt problema, ci demnitatea seceraţilor de ordonanţe. Un lucru nu au înţeles mai-marii noştri: "de urgenţă" nu se referă la faptul că ordonanţele trebuie făcute în tramvai între două staţii, cum o da ăl de sus. Vă las să citiţi cuvintele unei pensionare echilibrate, nu înainte însă de a (mă) întreba un lucru: ce se întâmplă dacă mâine începe un război şi trebuie reactivaţi militarii? Probabil că ordonanţa atunci va avea nişte efecte spectaculoase şi vom auzi pe posturile de televiziune mesaje mobilizatoare de genul:
Stimaţi militari români, veniţi să apăraţi patria!
Patria are nevoie de voi!
Înainte de a vă înrola, sunteţi rugaţi
să treceţi pe la serviciul financiar
pentru a vă depune plăţile compensatorii
pe care le-aţi primit ieşind la pensie!
Scrisoare deschisă către primul ministru al României
Domnule
prim-ministru Emil Boc,
Numele meu este Ioana Jipa, am 62 de ani şi locuiesc în Constanţa.
M-am pensionat în urmă cu 5 ani cu vechime completă şi limită de vârstă. Pensia mea este în acest moment de 430 de lei, un venit absolut insuficient în condiţiile actuale de viaţă în România, după cum foarte bine ştiţi şi dumneavoastră. Pentru a face faţă cheltuielilor şi pentru a duce o viaţă cât de cât apropiată de supravieţuire în condiţii decente, am fost nevoită să mă angajez în urmă cu un an ca asistent personal al unui bolnav cu handicap de gradul I, irecuperabil, prin intermediul Primăriei locale.
Trebuie să vă spun că sunt extrem de surprinsă şi dezamăgită de dispoziţiile pe care le-aţi dat în legătură cu pensionarii care lucrează la stat, pe care i-aţi obligat să aleagă între o pensie de mizerie şi un salariu tot de mizerie… Nu este deloc uşor să îngrijeşti un bolnav cu handicap de gradul I, care necesită o îngrijire permanentă, atentă, care are nevoie în fiecare zi, de curăţenie, mâncare, gimnastică şi supraveghere. Obligaţiile mele nu iau pauză, nu au zile libere şi nu mă întreabă dacă sunt obosită, supărată sau dacă am zile proaste. Dacă aş fi avut o pensie decentă, aş fi preferat să stau acasă şi să-mi îngrijesc nepoţii, nu să bat drumurile în fiecare zi, fie iarnă, fie vară, fie ploaie, vânt, viscol sau caniculă… Sunt convinsă că în situaţia mea sunt o mulţime de alţi pensionari, care în loc să se odihnească după o viaţă de muncă, sunt obligaţi să îşi caute din nou o slujbă, pentru a-şi completa pensiile mizerabile pe care statul le dă acestor oameni… Nu este nevoie, domnule prim-ministru, să vă amintesc despre nedreptăţile făcute de statul român, care a acordat pensii de mii sau zeci de mii de lei unor oameni care nu au făcut altceva decât să stea la un birou, pe scaun, iar pe cei care au muncit din greu i-a lăsat şi îi lasă în continuare să se zbată cu două, trei sute de lei, amăgindu-i din când în când cu mărunţiş… Ne-aţi luat până şi sporurile de grupa I şi grupa a II-a…
Din salariul şi aşa foarte mic, pe care îl câştig în mod cinstit, eu plătesc impozit la stat. Nu mai trebuie, cred, domnule prim-ministru, să vă reamintesc faptul că pensionarii sunt cei care îngroaşă rândurile la circumscripţiile financiare, pentru a-şi plăti la timp impozitele… Ei îngroaşă, însă, rândurile şi la doctor, la farmacie, dar mai ales la sărăcie…
Aţi fi putut măcar, domnule prim-ministru, să nu ne luaţi speranţa că am putea să trecem prin toate greutăţile tot prin propriile eforturi, prin propria muncă, dacă statul nu vrea să facă mai mult decât a făcut până acum pentru noi… Ne luaţi şi dreptul de a munci, şi demnitatea, şi dreptul de a trăi decent, atât cât este posibil, atât cât mai putem munci… Aţi fi putut în cel mai rău caz să instituiţi un plafon de bun simţ pentru pensionarii care încă mai muncesc, pentru care fiecare leu este vital… Dar ce-ar fi însemnat acest plafon pentru cei care au deja o pensie uriaşă şi venituri colosale acumulate uneori, poate, pe nedrept?...
Am votat, domnule prim-ministru, partidul din care faceţi parte, sperând că vă veţi respecta promisiunile pe care le-aţi făcut şi dumneavoastră cu generozitate. Ce spun părinţii dumneavoastră acum, când văd câte minciuni aţi îndrugat la televizor, când văd cum vă străduiţi să ne obidiţi pe noi, pensionarii?
Nădăjduiesc, domnule prim-ministru, că veţi chibzui cu atenţie şi că veţi avea bunul simţ să reveniţi asupra deciziei dumneavoastră de a obliga pe pensionari să aleagă între o pensie mult prea mică şi o slujbă prost plătită… Vă urez multă sănătate, atât dumneavoastră, cât şi părinţilor dumneavoastră…
Ioana
Jipa, Constanţa.
Stimaţi militari români, veniţi să apăraţi patria!
Patria are nevoie de voi!
Înainte de a vă înrola, sunteţi rugaţi
să treceţi pe la serviciul financiar
pentru a vă depune plăţile compensatorii
pe care le-aţi primit ieşind la pensie!
Scrisoare deschisă către primul ministru al României
Domnule
prim-ministru Emil Boc,
Numele meu este Ioana Jipa, am 62 de ani şi locuiesc în Constanţa.
M-am pensionat în urmă cu 5 ani cu vechime completă şi limită de vârstă. Pensia mea este în acest moment de 430 de lei, un venit absolut insuficient în condiţiile actuale de viaţă în România, după cum foarte bine ştiţi şi dumneavoastră. Pentru a face faţă cheltuielilor şi pentru a duce o viaţă cât de cât apropiată de supravieţuire în condiţii decente, am fost nevoită să mă angajez în urmă cu un an ca asistent personal al unui bolnav cu handicap de gradul I, irecuperabil, prin intermediul Primăriei locale.
Trebuie să vă spun că sunt extrem de surprinsă şi dezamăgită de dispoziţiile pe care le-aţi dat în legătură cu pensionarii care lucrează la stat, pe care i-aţi obligat să aleagă între o pensie de mizerie şi un salariu tot de mizerie… Nu este deloc uşor să îngrijeşti un bolnav cu handicap de gradul I, care necesită o îngrijire permanentă, atentă, care are nevoie în fiecare zi, de curăţenie, mâncare, gimnastică şi supraveghere. Obligaţiile mele nu iau pauză, nu au zile libere şi nu mă întreabă dacă sunt obosită, supărată sau dacă am zile proaste. Dacă aş fi avut o pensie decentă, aş fi preferat să stau acasă şi să-mi îngrijesc nepoţii, nu să bat drumurile în fiecare zi, fie iarnă, fie vară, fie ploaie, vânt, viscol sau caniculă… Sunt convinsă că în situaţia mea sunt o mulţime de alţi pensionari, care în loc să se odihnească după o viaţă de muncă, sunt obligaţi să îşi caute din nou o slujbă, pentru a-şi completa pensiile mizerabile pe care statul le dă acestor oameni… Nu este nevoie, domnule prim-ministru, să vă amintesc despre nedreptăţile făcute de statul român, care a acordat pensii de mii sau zeci de mii de lei unor oameni care nu au făcut altceva decât să stea la un birou, pe scaun, iar pe cei care au muncit din greu i-a lăsat şi îi lasă în continuare să se zbată cu două, trei sute de lei, amăgindu-i din când în când cu mărunţiş… Ne-aţi luat până şi sporurile de grupa I şi grupa a II-a…
Din salariul şi aşa foarte mic, pe care îl câştig în mod cinstit, eu plătesc impozit la stat. Nu mai trebuie, cred, domnule prim-ministru, să vă reamintesc faptul că pensionarii sunt cei care îngroaşă rândurile la circumscripţiile financiare, pentru a-şi plăti la timp impozitele… Ei îngroaşă, însă, rândurile şi la doctor, la farmacie, dar mai ales la sărăcie…
Aţi fi putut măcar, domnule prim-ministru, să nu ne luaţi speranţa că am putea să trecem prin toate greutăţile tot prin propriile eforturi, prin propria muncă, dacă statul nu vrea să facă mai mult decât a făcut până acum pentru noi… Ne luaţi şi dreptul de a munci, şi demnitatea, şi dreptul de a trăi decent, atât cât este posibil, atât cât mai putem munci… Aţi fi putut în cel mai rău caz să instituiţi un plafon de bun simţ pentru pensionarii care încă mai muncesc, pentru care fiecare leu este vital… Dar ce-ar fi însemnat acest plafon pentru cei care au deja o pensie uriaşă şi venituri colosale acumulate uneori, poate, pe nedrept?...
Am votat, domnule prim-ministru, partidul din care faceţi parte, sperând că vă veţi respecta promisiunile pe care le-aţi făcut şi dumneavoastră cu generozitate. Ce spun părinţii dumneavoastră acum, când văd câte minciuni aţi îndrugat la televizor, când văd cum vă străduiţi să ne obidiţi pe noi, pensionarii?
Nădăjduiesc, domnule prim-ministru, că veţi chibzui cu atenţie şi că veţi avea bunul simţ să reveniţi asupra deciziei dumneavoastră de a obliga pe pensionari să aleagă între o pensie mult prea mică şi o slujbă prost plătită… Vă urez multă sănătate, atât dumneavoastră, cât şi părinţilor dumneavoastră…
Ioana
Jipa, Constanţa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)