Dacă-i alb, e mai bun

Da, este cel mai rasist lucru pe care l-am scris vreodată. Dar îmi este greu spre imposibil să îmi opresc lacrima din colţul ochiului cînd vine vorba de albul lăptos al neînţelesului macintosh. Curat lacrimă ca soft, cu o mentalitate de pictor mic-burghez care îşi aşează pensulele şi uleiurile împrejur ca să le aibă la îndemînă cînd o intra muza prin ferestrele ascunse unele sub altele, macintoshul e una din iubirile mele pătimaşe. Recunosc. Singura problemă e că nu se lasă cumpărat cu una cu două, nu îl poţi aburi cu mărunţiş şi odată pipăit se naşte în tine sectantul. Pentru că, de fapt, despre asta e vorba. Purtătorii de macuri închid uşa cu zgomot în urma lor şi nici un pisi nu le mai face cu ochiul. În fine, sunt totuşi oameni care reuşesc să se dea un pas îndărăt, ca să zărească tabloul fără tuşa pensulei în relief. Şi care într-un avînt raţional reuşesc să priceapă ce zace în maţele carcasei. Şi care, ca o încununare a loviturii sub centura lui Gates, oferă şi oaresce sclipiri de iluminare pentru cei care au vise erotice cu macul, dar care, ca în orice iubire, nu înţeleg nimic. Găsiţi-l aici pe lămpaşul autohton al sectei macintoiştilor şi închinaţi-i orice întrebare. Mama Mac'Omida de-aia e acolo, ca să răspundă...


Dă linkul ăsta mai departe la cel puţin şapte prieteni şi ceva extraordinar ţi se va întîmpla. Dacă nu trimiţi, pisiul tău va muri în chinuri groaznice. Moment perfect să îţi iei un Mac...

Cînd paznicul nu-i acasă, joacă deţinutul pe masă

La asta se rezumă de fapt ideea excepţională pe care mai-marii noştri au aplicat-o acu cîţiva ani cînd au hotărît ca Direcţia Generală a Penitenciarelor să fie demilitarizată. Am înţeles, mai puţini bani de pensii, mai puţine pretenţii, mai puţine obligaţii ale statului faţă de angajaţii ăia. Dar există o problemă: civilia îţi dă dreptul la grevă. Iar dacă ai dreptul să faci grevă, poţi sista, cum ar veni, producţia. În cazul nostru păzitul la porţile negrelor cetăţi în care stau ăia răii, de-au violat bunica, au spart capetele uncheşilor cu topoare, au furat pufuleţi de la băcănie, au rupt gîturile găinilor care treceau cu viteză neregulamentară pe sub roţile bemveurilor sau care, nu-i aşa, au devalizat cooperativa din sat. Deci ăi mai răi, cum ziceam. Pe ăia cine-i ţine dincolo de societate cînd paznicul îşi pune poalele în cap de iese în stradă mînat de foame?

Cîntarea de seară

Ieri nu am călcat mormanul de rufe. Nici nu am dat cu aspiratorul şi nici măcar nu am strîns cărţile răşchirate pe podea. Am moşmondit însă timp de 5 ore la un softuleţ găsit pe net în care tu cînţi şi el te ajută să fii penibil pînă la capăt, propunîndu-ţi variante de acompaniament. Dă şi rateuri pe ici pe colo, mai trebuie să îi schimbi cîte un acord cînd o ia razna, dar una peste alta, recunosc cinstit, m-am distrat pe cinste.

Dacă vreţi să vedeţi minunăţiile compuse: aici, aici şi... aici. A, şi aici, şi aici.

La ce (nu) e bună nostalgia

I visited the HIV section. No pictures were allowed. But that loving healthy mother asked me to take a picture, in case I have any chance to show it abroad. Children were infected by blood transfusions during birth. Poor girl died 2 days later - Colentina

Am primit de la o prietenă un link care m-a stîrnit mai greu la scris. Mai greu, pentru că de fapt creierul refuză uneori să creadă lucruri pe care le-a trăit (mai ales) atunci cînd lucrurile alea cad ca pietroaiele la stomac.

Andrei Pandele a scos acum vreun an-doi un album cu fotografii la editura Compania pe care le-a făcut de-a lungul anilor comunişti la noi. Interesant este că privirea lui lungită cu dispozitivul peste veacuri pare să vină dintr-o lume de-afară şi dinăuntru de-o potrivă. E ca şi cînd Pandele ştia şi cum e dincolo. Dincolo de nişte graniţele peste care nu puteam trece, nici pe jos, nici cu mintea.


* Aveţi răbdare cu fotografiile... Se încarcă mai greu, dar se încarcă dacă te duci cu cursorul de două ori pe ele. Merită efortul. Şi pentru cei care îşi amintesc, şi pentru cei care doar au auzit despre comunismul cu chip semi-uman.