Cadou de primăvară

Nu pot să ţin doar pentru mine. Afară se desprimăvărează. Şi pe dinăuntru trebuie să fie la fel. Nu degeaba privim mereu pe geam spunîndu-ne că vremea, acest subiect veşnic fascinant, parcă ar simţi la fel ca noi... În fine, intraţi aici. Va fi un început pentru aproape orice.

Jocuri fără penalizări

- Mami, îmi faci coroniţă?
E iarnă, nu prea ai din ce. Găsesc pe jos o creangă subţire, maleabilă, de trestie. O răsucesc de cîteva ori cu simţ de răspundere, îi înnod cît mă pricep vîrful.
Ştefan o preia şi şi-o înfige peste părul nisipiu. E soare, o porneşte în pasul ştrengarului înainte şi compune ad-hoc o melodie de-o rară voioşie :
- Sînt Chris-to-os, sînt Chris-to-os, sînt Chris-to-os... Sînt Chris-tossss!

Filosofări cu Ştefan

- Mami, io o să mor?
- Toţi murim într-o bună zi...
- Maaaamii, dar io nu vreau să mor!
Pauză de gândire. În fond ce să spui acum tu, mama...
- Ştefan, sufletul nu moare niciodată. El rămâne mai departe...
- Dar, maamii, dar nu vreau să moară nici corpul...
Cedez.
- Bine, atunci tu nu o să mori.
- Niciodată-niciodată?
- Niciodată...
- Deci nu mor. Dacă nu mor, e bine. Dar tu o să mori?
- Nu. Nici eu nu o să mor.
M-am suit în 323 gândindu-mă că, de fapt, ce-ar fi să nu mai murim? Pur şi simplu, doar pentru că ne scuturăm de-odată de ideea asta că toţi suntem muritori...

Sus paharul fiecare, ete criza că nu doare....

V-am zis io că pe român nu-l afectează nici măcar criza mondială? Io o ţin pe-a mea, să fie la ei acolo, acilea... câtă vreme ai un pahar de muştar plin ochi cu rachiu, treaba merge. Bă, da merge, nu se-ncurcă. Unii îi zic haz de necaz, dar, în fond, hai că optimismul n-a omorât pe nimeni... A, ba da, pe Napoleon şi încă nişte unii... Dar, ce, noi sîntem Napoleon?


Ah, şi ca să fiu cuşer, vă zic şi de unde mi se trag asemenea vorbe de duh, iaca, am găsit la domnul Comănescu pe blog, asta.