joi, 14 august 2008

Iubire dublu-rafinată

ca prin strecurătoare fină de-alambic
te iubeam exagerînd pe-alocuri cîte-un pic
urmuz ne scria stele
pe cer cu ţintele de la pingele
şi întîiul mare obosit
soarele sub faguri legăna un spic
petale de mă iubeşti ba nu mă iubeşti
număra vinul de drăgăneşti
iar tu ca piatra păstrai căldura
înnodînd încă o dată măsura
cărbuni încişi jucau şeptică
în aburii de cetirică
şi-n ochii tăi cărarea plată
zîmbea prin plopii lungi de ciocolată
dar pînă mîine-i doar un pic
om mai găsi prin curte-un alambic

4 comentarii:

Anonim spunea...

Stiu ca am mai zis dar viata fara poezie e pustiu...

Sta pe net si versuri scrie
Caci mintea ii e zglobie,
De sub parul farfurie
Care este si se stie.
Oare despre cine'i vorba?
Crini sau trandafiri sau ciorba?
Sau poate ca niciuna,
Ca e Laura nebunaaa!!! :)))

PS:
Traiasca ciocolata Postavaru ca iti faci treaba cu ea!

Anonim spunea...

hai, ma, ca si sutienul cluj-napopca era misto...

Anonim spunea...

N'am cum sa stiu intrucat n'am gustat niciodata...
:)))



>:)

Anonim spunea...

Intreaga noastra viata
E un mare alambic,
EA trece si nu iarta
Iar eu devin din ce in ce mai mic.

Din cliclul "Am si eu trei galeti acasa" incerc sa-mi justific textul, in sensul ca, draga mea Laura, am "mancat" atat ciocolata, si am "baut" atata vin de dragasani, incat el a plecat,iar eu am devenit o durdulie uitandu-ma in soare.

P.S. Si totusi, deodorantul Farmec imi trezeste amintiri!