sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Emoţii slave, vechi de 60 de ani

Îşi mai aminteşte cineva emoţia aia de numai un elev o poate avea înainte de a apăsa pe clanţa unei cancelarii? Am avut de curînd ocazia să îmi revăd profesorii din facultate, care s-au adunat de la cel mai nou la cel mai vechi la un simpozion de împlinire a 60 de ani de la înfiinţarea catedrei de limba rusă. O întîlnire uşor amară, căci îi ştiam pe ăi bătrîni, mai degrabă, decît pe ăi tineri.

N-o să vă povestesc despre acea doamnă care fusese prima pe statul de plată al catedrei de rusă acum şaizeci de ani şi care, la o vîrstă pe care dacă o calculez, mi-e greu să o cred, avea un discurs impecabil, o dicţie de radio şi cîteva lacrimi în glas, nici despre ambasadorul Rusiei care a ales un registru uşor excesiv şi cam heirupist, nici de colega lîngă care am stat şi cu care m-am chicotit pînă să dau în sughiţ, nici de profesorii care au intrat la un moment dat în jocul nostru de comentatori vesel-ageamii, nici chiar de mirarea că am fost recunoscută de fiecare om pe care l-am revăzut.

Apoi a venit momentul acela cînd te tragi niţel de-o parte, într-o nişă de penumbră, ca să priveşti în linişte şi cu egoismul necesar oameni care, uneori, uită de orgolii şi îşi amintesc că sînt prieteni. Tocmai pentru că nu sunt prea mulţi şi pentru că de cele mai multe ori, aici, pe meleagurile carpato-dunărene, sunt un fel de cenuşăreasă a culturilor.

Am privit şirurile de oameni şi am zărit un lucru care la prima vedere mi-a părut un imens caraghioslîc. Un domn profesor la vreo şaptezeci de ani, stîndu-i alături pe scaun, îi ţinea unui alt domn profesor la vreo şaptezeci de ani o geantă-mapă lipită de ceafă. Primul gînd a fost că-şi bate joc de colegul lui la fel de pleşuv. Realitatea e că îl apăra de alizeul care le sufla în spate din aparatul de air conditioning.
Mîna aia protectoare a rămas acolo pe tot parcursul simpozionului.

Şi aşa mi-am amintit că, dincolo de toate acele titluri universitare, am avut de-a face timp de patru ani cu oameni, categorie de bipede pe care nu am întîlnit-o prea des la alte catedre de limbi străine. Cert e că toţi laolaltă şi luaţi separat, fie că i-am iubit, fie că m-au dezamăgit, au croşetat o parte din mine. Parte pe care o voi purta chiar şi atunci cînd voi avea eu însămi şaptezeci de ani. Cînd probabil că voi ţine şi eu unui prieten geanta pe ceafă ca să-l apăr de durerile bătrîneţii.

4 comentarii:

Anonim spunea...

:) ma gandeam ce o sa gasesc cand am vazut titlul...'emotii slave'...treaba e ca imi dau seama, poate mai mult acum ca inainte, de niste diferente intre tipurile de sensibilitati. sunt bucati de muzica pe care le percep mai slave, gesturi...nu vorbesc aici de literatura, ci de chestii din viata cotidiana, pe langa care trec mai mult sau mai putin programat. asa ca uite, iti arunc o pastila...sa mi vorbesti (sunt egoista, stiu:p) despre 'emotia slava'.
iar a propos de 'cenusareasa'...suntem o combinatie a atat de multe si atat de diferite culturi care ne au calcat pragul, invitate sau nu...

te pupa anonima;)

Anonim spunea...

bai, drapt sa iti zic, nu as prea sti sa vorbesc despre "emotia slava", care probabil ca este pe undeva, asa cum si cele balcanice, latine etc se tot vehiculeaza. nu cred totusi in imparteli fixe pe criteriile astea. cred insa ca sint lucruri care ne emotioneaza diferit, in functie de cultura. sunt unele culturi in care pina si moartea e perceputa diferit: senin, infernal, vesel. asa ca nu stiu sigur ce sa zic. poate la emotiile slave se adauga un virf de misticism. dar poate ca nu... :)

Anonim spunea...

Sa dea Dumnezeu, asa cum ai spus si tu, sa ajungi la 70 de ani si sa-ti feresti colegii de durerile batranetii, iar cei mai tineri care vor fi in sala sa simta emotia care ai simtit-o si tu acum.
Pot sa spun, citind, ca am fost si eu in sala, uimita ca mai exista OAMENI. Esti o norocoasa!

Anonim spunea...

asa e. mai sint si oameni. fiecare cu buba lui in ... :), dar, asa cum ziceam, macar astia s-au dovedit de cele mai multe ori oameni, chiar daca fiecare cu hachitele proprii.