joi, 27 noiembrie 2008

Vişinata de amurg - fila 4

N-a trecut nici un an şi m-a sunat mătuşa Vera. Plîngea cu suspine. N-am înţeles nimic din ce zicea. Dar ştiam că nu m-ar fi sunat decît dacă s-ar fi prăpădit şi tata. Ai văzut, Ileano, ce-a mai iubit-o tac-tu pe Florica. Iaca, n-a răbdat inima în el de supărare. S-a dus şi el după ea.
Şi-l visasem, Ileano, că parcă-am avut io aşa, o presimţire. Se făcea că era cu părul negru şi se bărbierea în curte cu briciul. Ştii tu, în oglinda aia de-o atîrnase taică-tu, Dumnezeu să-l odihnească, în stîlpul de la prispă. Şi de-odată aşa, parcă a înlemnit. S-a întors spre mine şi mi-a zis: tuşă Vera, ştii, că aşa-mi zicea el, sărăcuţul, că tare s-a dus devreme, şi el şi mă-ta, io am o treabă importantă de rezolvat. Să-mi pregăteşti uniforma... Ei, uite-a c-a avut o treabă, n-ar mai fi avut-o, bie-etul Vasile, sărma-anul Vasile...
Din nu ştiu ce motiv, despre bie-etul tata, sărma-anul tata mi-am amintit deodată că-i plăcea să mănînce pufuleţi stînd pe treptele prispei. Mă fascina că poate să nu-i crănţăne. M-am prins tîrziu că îi topea între limbă şi cerul gurii. Apoi umfla punga suflînd cu obrajii rotunjiţi şi o pocnea cu palma. Pac! Uite-aşa. Ca o puşcă. Rîdea de noi. Ne punea să ne uităm după păsările care ar fi trebuit să cadă rănite din cerul de toamnă abia începută. Măcar dacă nu le nimerim cu puşca, poate or muri de inimă. Îi ceream la nesfîrşit să repete spectacolul, dar venea mama şi ne lua pungile de pufuleţi. O să vă prostiţi de atîta mălai. Şi tu..., om bătrîn, măi, Vasile..., te pui la mintea lor.
Am rămas cu o casă mare, pustie, în care rîndunelele stăteau adunate tot sub streaşină, dar nu mai supărau pe nimeni, cu un cireş amar care a mai rodit un an şi pe urmă s-a uscat ostentativ şi o curte năpădită de merele care putrezeau pînă se lăsau învelite de prima ninsoare. Mama nu mai era să le treacă prin borcane în drum către gurile noastre pofticioase, iar Melania m-a anunţat că se mărită. Era însărcinată în luna a patra, iar eu nu aveam cui spune că o să fiu mătuşă.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Enigmatici si cuminti, terminandu-si rostul lor... Citind povestea ta mi-am dat seama ca nici eu nu ma simt prea bine. Or scrie si despre mine asa frumos copiii mei?

vasilissa spunea...

stai, bre anonimule, frumos. ca nici io nu stiu despre ai mei :D...