marți, 27 ianuarie 2009

Filosofări cu Ştefan

- Mami, io o să mor?
- Toţi murim într-o bună zi...
- Maaaamii, dar io nu vreau să mor!
Pauză de gândire. În fond ce să spui acum tu, mama...
- Ştefan, sufletul nu moare niciodată. El rămâne mai departe...
- Dar, maamii, dar nu vreau să moară nici corpul...
Cedez.
- Bine, atunci tu nu o să mori.
- Niciodată-niciodată?
- Niciodată...
- Deci nu mor. Dacă nu mor, e bine. Dar tu o să mori?
- Nu. Nici eu nu o să mor.
M-am suit în 323 gândindu-mă că, de fapt, ce-ar fi să nu mai murim? Pur şi simplu, doar pentru că ne scuturăm de-odată de ideea asta că toţi suntem muritori...

14 comentarii:

Anonim spunea...

Daca la alte articole puteam sa-mi exprim o parere, aici, nu pot. NU POT. Nu pot decat sa ma scutur si eu odata cu voi de ideea ca toti suntem muritori. Scuze, dar mai mult de atat nu pot

Anonim spunea...

@litiou, pai, nu ar fi o revelatie? sa constati ca de fapt numai noi si cu ideile noastre preconcepute sintem de vina?... of of of

Anonim spunea...

De intrebarea asta am avut si eu parte acum 18 ani. Am pus-o la randu-ne parintilor nostri. Fetitei mele i-am dat raspunsul pe care l-am primit si eu de la mama, la varsta inocentei si puritatii. Mama nu este o religioasa practicanta, n-a fost niciodata, si nici o femeie foarte scolita - are doar 10 clase -dar mi-a spus un lucru foarte intelept: daca nu intelegem viata, cum sa intelegem moartea? Uite ce i-am spus eu Madalinei, fara sa-i ascund ca TOATE vietatile mor pentru a renaste: "Moartea este pentru om ca o odihna. Tu, dupa ce te-ai jucat o zi intreaga, nu simti nevoia sa dormi? Viata este ziua, iar moartea este noaptea. Nu se poate una fara cealalta. Si a doua zi, cand te trezesti, nu esti mai vioaie si mai dornica sa incepi o noua zi? Asa e si cu moartea, ne pregateste pentru o noua viata. NU trebuie sa-ti fie frica de ea, face parte din tine." Acum Madalina are aproape 24 de ani, a terminat Psihologia si continua sa cerceteze sensul vietii si al mortii. N-o sa-l afle niciodata, dar stie de la 6 ani ca viata si moartea sunt ca o pereche, ca doua jumatati ale unui intreg. Am gresit, am facut bine? Nu stiu. Dar intotdeauna am fost de parere ca trebuie sa-i raspunzi copilului sincer la orice intrebare, pentru ca mai tarziu, cand va afla raspunsul corect la intrebarea lui, va crede ca habar n-ai despre ce vorbesti. Si nu-mi placea sa cad de fraiera in fata ei.:)). Parerea mea...

vasilissa spunea...

@anonimus, ca bine zici... dar parca poti sa stii sigur ca mori... Daca nu mori, ce te faci :D? Of, chiar daca sansele sint, desigur, de partea ta, mi-a placut ideea, si nici Fane nu s-a suit biziind in autobuz. Ceea ce, trebuie sa recunoastem, e o fapta buna. cei din autobuz sper ca au pareciat-o. :)

Anonim spunea...

anonima la aparat. sa-l pupi pe Stefan din partea mea:*
deci a ajuns la varsta cand intreaba despre moarte... desi n-am copii (inca), am prietene cu copii si am auzit ca, inevitabil, vine si acest moment.
si sunt de acord cu raspunsul tau pentru Stefan. daca Stefan nu vrea, nu moare nici el, nici mami, nici oricine altcineva din lumea lui. mai tarziu o sa fie mai greu, cand o sa priceapa singur ca nu e cale de-ntors...dar mai e pana atunci.

Anonim spunea...

Pe mine nu m-a frapat un eventual raspuns, nici oscilatia noastra de a se spune adevarul sau nu, ci curiozitatile unui copil de 5 ani. Crede-ma eu la 5 ani eram o mare varza, nu-mi doream decat sa caut ciocolata ascunsa si sa-mi petrec mai mult timp cu Ralph la gradinita. Impartasesc si eu parerea Anonimei ca trebuie spus adevarul. Dar ce te faci cand plodul iti spune ca nu si-a dorit niciodata sa vina pe lumea ASTA?!

vasilissa spunea...

@anonima la aparat: intreaba de mult si cred ca de fapt am ajuns sa ii spun intr-un final ce voia sa auda... ma piseaza deja de vreo doi ani:D

vasilissa spunea...

@vanessa. groaznic, nu ai ce-i spune. poate doar ca ea a vrut, dar nu isi mai aminteste...? :))

Anonim spunea...

din gama asta, la 4 ani copilul imi spune dupa un moment de gandire adanca si cu un ton pe masura: "mami, te iubesc asa de mult incat o sa te ingrop la mine in gradina cand o sa mori". dupa care brusc cu un ton vesel-curios:"mami, cand mori putrezesti si raman doar oasele? oau ce ciudat!"
Acum vreo 2 luni ( varsta 6 ani): mami, acum daca am intrat in Uniunea Europeana si nu ai voie sa aduci oameni morti in casa (sic!), unde se duc mortii inainte de cimitir? (asta dupa ce a vazut eticheta pe piciorul unui mort pe un pachet de tzigari!!!). ..si etichetele se pun ca sa nu se uite rudele la fata lui si sa se sperie?
brrrrrrr....zic eu!

vasilissa spunea...

@anonim: asadar, pe cit sint de geniali copiii, pe atit sint de sinistri... hihihi

Nataşa spunea...

Tocmai s-a nimerit sa-mi cada ochii zilele trecute pe afirmatia cum ca filosofii din Grecia antica au formulat intrebari despre viata si moarte la care nu s-au gasit raspunsuri nici pana in zilele noastre.
Si eu cred ca e mai bine sa-i lasi pe copii sa creada ce vor. Daca le place ideea nemuririi... foarte bine. Au timp destul sa afle ca nemurirea exista doar in basme, asa cum au timp sa afle si ca nu exista Mos Craciun si asa mai departe.

Apropo de nemurire, moarte, suflet... primele mele framantari religioase au fost legate de o rugaciune: "Doamne, Doamne, ceresc tata", care la mine devenise "Doamne, Doamne, cerestate" si ma tot chinuiam sa pricep ce-o fi aia "cerestate".
Si cu asta am divagat un pic (sau nu?)... dar e si asta un subiect asupra caruia tot cugetam si pun pariu ca in curand Stefan o sa intrebe (daca nu cumva deja a facut-o) cine e Dumnezeu, unde locuieste s.a. asemenea.

Anonim spunea...

@dora, maica, daca la intrebari precum murim au ba, exista sau nu dumnezeu inca o mai poti aburi, cind mi-o cere adresa exacta a divinitatii am pus-o de mamaliga...

Anonim spunea...

adresa nu mi-a cerut-o inca dar m-a intrebt cine e tatal lui Dumnezeu. Cineva i-a spsu ca Dumknezeu nu are tata. Cuuum??? nu a r e t a t a a a ????

Anonim spunea...

@anonim. deci nu are taaataaaa??? hai, ma, pai tre sa recunoastem ca e destul de nasol... =))