vineri, 8 mai 2009

Găsit Stradivarius la metrou

Fac parte dintre acei oameni care au avut plăcerea de a sta la aceeaşi masă, pe o terasă din centrul urbei, cu Alexandru Tomescu, pe cît de celebru în anumite colţuri ale societăţii, pe atît de modest.

Dacă numele nu vă spune nimic, nu e o dramă, dar e păcat. E ca şi cînd o viaţă întreagă ai fi băut şpriţ pentru că nu ai ştiut că există şi vin franţuzesc vechi, ţinut cu zecii de ani în pivniţe boiereşti. Nu îi fac reclamă, dar nu ar fi rău ca naţia să îşi arate entuziasmul, real, pentru chestii mai grele, culturale, să le zicem. Nu cred în îndobitocirea acestui popor, nu cred că puştii de liceu nu pot rezona la valori, nu de alta, dar nu cred în generalizări. Postul naţional de televiziune, scăpat din cînd în cînd de tembelizare, mai face, se pare şi cîte o faptă eroică luînd de mînă un violonist tînăr care şi-a cîştigat cu ceva trudă jucăria nouă, marca Stradivarius, şi aruncîndu-l într-o staţie de metrou la cheremul nazurilor naţiunii grăbite spre muncă.

Nu vreau să îmi imaginez cu ce emoţii au stat trupele speciale pe lîngă Stradivariusul coborît printre muritorii de rînd. Dar îmi pot imagina emoţia spectatorilor de ocazie care nu au bănuit nici o secundă cine se ascunde sub şapca bleumarin. Dacă vreţi mai multe amănunte, vedeţi aici

A, şi ca o picanterie, Alexandru a adunat aproape 330 de lei noi în numai jumătate de ceas. Aşadar, 10 lei şi 30 de bani pe minut.

4 comentarii:

prietenul oamenilor spunea...

Citisem si eu articolul la vremea respectiva si pot sa zic ca mi-a placut. Nu ideea in sine e spectaculoasa, ci constatarea ca talentul este remarcat aproape in orice mediu. Poate nu il intelegi, nu ii sesizezi subtilitatile, dar constientizezi ca e altceva decat NORMALUL. E adevarat, asta nu cultiva si gustul, dar e un prim pas in a observa ca exista si altceva. E o faza antologica, cred ca in Balanta de Pintilie cand minerilor grobiani, murdari si galagiosi de la o mina din Valea Jiului li se pune Mozart in sala de mese. S-a facut o liniste extraordinara si au ramas cu lingurile in aer atenti la muzica care ii linistea...Cat despre ce s-a intamplat la metrou, oricum nimeni nu avea nici o sansa sa nu fie "vrajit". Pai te pui cu clanul Bach - Stradivarius - Tomescu ?!

vasilissa spunea...

@prietenu la oameni: hai ca m-am stricat de ris la aia cu clanul... sa stii ca nu te pui. Bine ar fi sa aiba un aspect o idee mai mafiot ca sa aiba si ceva cistig de cauza...

vanessa spunea...

Am vazut si eu promovarea evenimentului pe TVR. Sincer, e pentru prima oara cand imi pare rau ca nu pot folosi metroul in drumurile mele cotidiene. Ocazional, traversand statiile de metrou, am auzit muzici care mi-au incantat auzul si sufletul. Cred ca oamenii care experimenteaza asa ceva canta numai din placerea de a canta,nu neaparat pentru bani, ceea ce pe media vezi foarte rar, aproape deloc.Aseara, am vazut un finalist de la British Idol. Juriul se minuna si se tot mira cum de un tip care livreaza noaptea pizza poate sa aiba un asemenea glas si sa cante impecabil o melodie greuta, totusi.
Si ce daca el livreaza pizza noaptea si ziua lucreaza pe un santier, si ce daca Susan Boyle este o fata de la tara?! Oamenii simpli sunt normali si frumosi. Ei vin pe scena doar cu naivitatea ,talentul si placerea de a canta!
Cat despre Alexandru Tomescu ce pot sa spun, e o incantare ca artist. Imi pare rau ca nu a adunat o multime cat de mica de trecatori sa-l asculte, nu neaparat sa-i dea bani.Asta spune mult despre noi!
By the way, statiile de metrou au o acustica extraordinara. Ar fi o solutie pentru primenirea societatii.

vasilissa spunea...

@vanessa. iaca tocmai mi-ai stirnit niste amintiri legate de cintatul la metrou si prin alte locuri. imi voi face timp si voi incepe o serie de studii socio, caci pina la urma niciodata nu am avut de-a face cu atitia oameni de atitea feluri...