joi, 4 iunie 2009

Tocilara flower-power

Viaţa e punctată de coincidenţe. Mergi ce mergi, şi, jdang, o mărgică lucioasă îţi împarte aţa între ceva ce a fost şi ceva ce se prefigurează a fi.

Acu vreo cîteva zile s-a nimerit de ne-am întîlnit, ca din întîmplare, cu un prieten de familie, proaspăt recăsătorit cu o doamnă bine. Nimic neobişnuit. Eu tocmai mă scoboram plină de glorie de la volanul maşinii consortului (eram în poligon – asta pentru poliţia rutieră care s-ar grăbi să mă bage la răcoare pentru ilegalităţi; şi pentru liniştirea celor care ştiu povestea mea veche cu şoferitul) cînd am dat nas în nas cu respectivul cuplu pe jumătate cunoscut. Care s-a dovedit, de fapt, de-a-ntregul cunoscut. Căci noua parteneră de viaţă a omului pe care îl ştiu de douăzeci de ani deja s-a dovedit că mi-a fost colegă de liceu doi ani. Okay, pînă aici a fost vorba de o coincidenţă. În continuare e vorba de creierul meu care, reiese, este o varză coaptă.

Atenţie, doi ani am intrat şi am ieşit pe aceeaşi uşă de clasă, am împărţit aceiaşi colegi, aceiaşi profesori, aceleaşi impresii despre cît de mişto sînt unele lucruri şi ce naşpa sînt celelalte. Fosta mea colegă a avut brusc un recul căci nu reuşea să pună degetul pe rană. Ai stat la Luică? Nu am stat. Ai lucrat la...? Nu am lucrat. Ai fost în Creangă! Am fost. Am fost colege de clasă!

Mmm, aici trebuie să recunosc că m-am blocat. Poţi să mă schingiueşti acum, pe loc, ore în şir, să mă gîdili cu o pană de gîscă în tălpi pînă la stare de leşin, să mă ameninţi, să mă iei cu frumosul şi să mă şantajezi sentimental. Şi pe urmă să o iei de la capăt cu supliciul. Nu mi-o pot aminti. Îmi este imposibil. Am privit-o pe furiş în parc, trei ore bătute pe muchie, am încercat să refac firul poveştii. Nimic. Absolut nici o tresărire. Zero barat. Jenă cît cuprinde. Ştiu, desigur, că sunt mai mulţi cei care m-au ţinut minte pe mine decît cei pe care i-am ţinut eu. Asta pentru că eu eram fata aia cu chitara. Pentru că, în general, pe unde mă duc, fac ce fac şi mă dau în stambă, sînt făcătorul de sindicate şi opinii, nu neapărat alea bunele, eram flower-power, aveam adidaşi albi aduşi din străinătate, jeanşi şi bluză cu mîneci largi cu flori ca în „The Hair” într-o vreme cînd chestiile astea erau ca şi cînd ai veni azi cu elicopterul la şcoală. Şi totuşi, cît să fiu de ruptă de mine cea de-atunci?

A, şi picanteria: „Tu erai tocilară. Chiar învăţai”. Ete că nu îmi amintesc să fi fost tocilară. Cel puţin nu aşa mă percepeam. În plus, ca să ştiţi de la mine o treabă: în clasa a zecea am luat primul 3, şi ultimul, e drept, din viaţa mea. La economie. Am bocit cu lacrimi. De-alea de curg şuvoaie. Şi am dormit cu cartea de economie sub pernă. Dar nu îmi amintesc să fi învăţat pînă la urmă mare lucru.

PS: economia aia de o învăţam noi era „politică”. Nici pînă în ziua de azi nu am priceput conceptul.

11 comentarii:

Anonim spunea...

Niciun tocilar nu se vede tocilar. Dar nici eu nu te vad a fi fost tocilara.
Si sa-ti mai spun un secret:
Am auzit multe cantari, am dormit la vama veche pe plaja invelita in ziare, am cantat cu vocea mea nazala pe unde am considerat si am stat prin multe cluburi.OAMENII CU CHITARA NU SUNT TOCILARI. Omul cu chitara SIMTE. Atat pot sa-ti spun!
Cat despre fosta ta colega,nu te mai chinui.Daca nu ti-ai amintit-o in primele clipe, clar, nu ti-o vei mai aminti.Incearca s-o cunosti acum ca pe orice alta femeie implinita, maritata in plina criza mondiala.
P.S. Economia politica imi facea viata mai frumoasa, erau orele mele de relaxare cand scriam si primeam biletzele. Am si acum ingalbenitele biletzele. Daca aveam poza cu raposatul lipita pe prima pagina a caietului, totul era OK.

vanessa spunea...

Anonim este Vanessa.Am imbinat utilul cu placutul ceea ce imi spun de fiecare data ca nu e bine. Muncesc si citesc in acelasi "Tocilara flower-power" Voind sa-ti raspund cat se poate de repede, am gresit tastele si mi-a preluat cometariu ca de la un anonim.
P.S. Ma rog la Dumnezeu in fiecare dimineata ca tu sa fi scris ceva pe blog, iar eu sa nu am comisie. Sa-mi beau cafeaua, citindu-te in fiecare dimineata

210 spunea...

Eu cred ca, in proportie de cam 50%, erai tocilara.
Da' nu d'aia de e urata si uracioasa cu toti colegii, ci d'aia care are si "a touch of coolness". Adica una care se si distra, dar era "tocilara" pentru altii intrucat promovarea claselor nu era pentru tine nici pe departe o problema. Mai cred si ca ti'ai dezvoltat "touch-ul" destul de mult pana am ajuns eu sa te cunosc. Nu ti'o lua in cap acum! >:)

Eu mai cred si ca tu iti mai bateai colegii in perioada in care a fost respectiva in aceeasi clasa cu tine.
Si ghici ce?! Nu suntem noi singurii pe care ii duce neuronu sa coaca chestii, asa ca hai sa iti explic ce cred eu ca s'a intamplat, punctual:

Punctul 1. V'ati intalnit.

Punctul 2. Ea a reperat prima circumstantele care v'au adus, in trecut, in acelasi loc.

Punctul 3. Tot ea, si'a adus aminte apoi cum i'ai furat un gagic sau cum i'ai tras vreo scatoalca (sau mai multe) cu vreo anumita ocazie.

Punctul 4. S'a mai prins si ca tu n'ai sa ti'o aduci aminte nici in "ruptul la cap".

Punctul 5. Si'a mai adus aminte si ca te deranja sa fii considerata "tocilara" pentru ca tu aveai "bluza cu mîneci largi cu flori ca în The Hair".

Punctul 6. Ti'a intors scatoalca spunandu'ti "Tu erai tocilară. Chiar învăţai", intr'un moment si un mod in care stia ca tu nu vei riposta.


Eh... ce zici? Te'am pus pe ganduri acum, nu'i asa? :))


PS:
Help O conquer the world!
Spread the word!
http://210online-o.blogspot.com



:: Be happy! ::
>:)

Călin spunea...

Măcar tu ai văzut-o si n-ai reusit s-o dibuiesti. Dar ai văzut-o! Eu am auzit-o doar, cateva secunde... (vezi „telefonul de la ora opt”)

Serios vorbind, urăsc aceste situatii. Mi-e teamă că eu sunt ăla superficial din toată povestea.

dora spunea...

hihihihihi, ce m-am ras!
Dar stai sa vezi ce-am patit io!

Intr-o dimineata, in statie la 41 [caci cei care ma cunosc, stiu ce relatie am io cu sofatul :), si mai stiu si ca a fost o vreme in care ma coceam vara in bocanci si bluze cu maneci largi :)], deci, cum spuneam, in statie la 41, o doamna bine. Semana extraordinar cu... cu cine? Mi-am tot batut creierii si m-am tot scarpinat pe neuroni sa-i activez... si, mai pe seara, dupa vreo 10 [zece] ore, m-a lovit leuca: "da, dom'le, doamna aceea bine, din statie de la 41, semana cu Militon Cornelia, colega mea din clasele I-IV, care a venit la mine in vizita si a furat niste bani pentru care am luat papara de la mama si, pana la urma, mergandu-se detectivistic pe fir si aflandu-se adevarul, mama nu si-a cerut iertare la mine ca m-a caftit de pomana, ci a zis ca lasa ca meritam, ca sa nu mai aduc acasa copii pe care nu-i cunosc bine etc.etc."
Chestia care m-a ros dupa intalnirea din statia lui 41 cu Militon Cornelia [o fi fost ea? n-o fi fost ea?] a fost de fapt ca: "Ce s-a intamplat cu Militon Cornelia dupa clasa a IV? A mai fost in clasa cu mine dar n-am mai avut io ochi pentru ea? Sau n-a mai fost in clasa cu mine?"
Nu, nu-mi amintesc nici daca-mi pui pistolu’ de ruleta ruseasca la tampla!

Totusi, io, dupa cateva ore bune, mi-am recunoscut fosta colega!
Poate-oi avea si tu fo revelatie, a? :)

vasilissa spunea...

vanessa, nici nu n-am sperat vreodata sa am un cititor intr-atit de dedicat. multumesc. si jur ca nu eram tocilara, nu eram pentru ca eu invatam fix doar ce imi placea. iar daca iti place, nu pentru note o faci. asadar...

vasilissa spunea...

domnu doizece te-ai cam obraznicit. nu eram tocilara deloc. nu in proportie de 50%.

imi bateam colegii printr-a sasea, a saptea. pe urma am constatat ca pot sa ii ignor. dovada cu fatuca de nu am recunoscut-o. de furat iubiti nu furam pentru ca baietii mi se pareau niste chestii vag inutile si pompoase.

mi-a intors scatoalca pentru ca nu am recunoscut-o. se prea poate. dar pentru mine si in facultate au fost vreo trei fete pe care nu le-as recunoaste, pentru ca pentru mine era un grup amorf si cam atit.

si vrei sa iti zic sincer sincer sincer? nu tin minte prostii. :D acu na, am zis-o.

vasilissa spunea...

calin, eu cred ca fiecare are o lume a lui si e selectiv, ca altfel innebuneste. stiu povestea cu telefonul. si drept sa iti zic eu as fi ultima care sa arunce piatra...

vasilissa spunea...

dora, si, deci, nu ai recuperat paguba :)) si te-ai mai ales si cu o amintire legata de o mama de bataie... hahaha. asa e-n viata. te trezesti fata in fata cu cite un om si nici nu iti vine sa mergi inainte, dar parca nici inapoi nu e chiar o solutie. si, pina sa te dumiresti, vine tramvaiul...

Iulian spunea...

Draga Vasilissa,
eu tind sa cred ca ai fost macar un pic mai mult tocilara, altfel nu se explica cum de scrii asa de bine;)

vasilissa spunea...

@iulian, oi fi fost, donle, ca prea ziceti toti cu foc. dar cum ziceam, tre sa stabilim ce e aia... :) nu te-am mai "vazut" de mult pe aci. bine ai revenit!