luni, 7 decembrie 2009

Moment de răscruce

În viaţa mea. Nu a celorlaţi. Este pentru prima dată cînd mă gîndesc serios să emigrez din această ţară în care un fost comunist, acum autodeclarat de dreapta, îmi îngrădeşte dreptul la muncă. În care a numit un premier capabil să dea pe goarnă cinci ordonanţe neconstituţionale, după care a avut nesimţirea să le reia şi să le facă lege. În care acelaşi fost comunist a fost ministrul Transporturilor pe vremea cînd minerii aveau nevoie de suplimentarea garniturilor de tren pe care au şi primit-o. Şi în care viitorul nu mai arată în nici un fel pentru că avem un preşedinte care nu are guvern.

Nu îl susţin pe Geoană, deşi cu el am votat. Dar m-am săturat de golăneala de partid, de nesimţire şi incapacitatea de a ne comporta la vîrf în aşa fel că am ajuns să stăm cu pantalonii în vine pe unde ne ducem.

Am avut de ales între doi comunişti. Am ales.

Studiu de caz

Tînăr pensionar de 45 de ani, ieşit în rezervă forţat de împrejurările politice, fără implicaţii politice personale. Profesor titular, totodată, într-un liceu bucureştean. Legea lui Boc cel mic iese din tipar. Acum, o alegere: renunţă la dreptul cîştigat cinstit şi, mai presus de toate, legal, de a se bucura de pensia de militar (care nu vă imaginaţi că este covîrşitoare, ci doar puţin peste pragul stabilit pe baza salariului mediu al românului) sau de a munci în baza unui drept cîştigat, tot legal, pe viaţă, într-un liceu, ca titular.
În ce ţară din lumea asta mare dreptul la muncă este îngrădit atît de flagrant? În ce ţară din lume cetăţenii trebuie să aleagă între două drepturi? În ce ţară din lume cetăţenii nu au voie să muncească acolo unde consideră că le este locul, deşi sînt supracalificaţi să o facă? De ce trebuie un om de 45 de ani, cu un doctorat în domeniu, să aştepte cuminte pensia sau să muncească renunţând la ea, în condiţiile în care orice venit pe care îl cîştigă este impozitat la fel ca orice alt venit al oricărui cetăţean?

Şi, mai am o singură întrebare. Legea a intrat deja în vigoare. Ce se întîmplă cu postul de profesor rămas liber pînă la următorul examen de titularizare în urma căruia cineva să îl ocupe? Ce fac, între timp, elevii? Aşteaptă, desigur, o soluţie logică, dar ilegală.

8 comentarii:

prietenul oamenilor spunea...

Ma gandeam si aseara, ciudat neam mai suntem. Niciodata nu ducem lucrurile pana la capat, alegerile noastre, fie ele politice sau de orice natura sunt in cele mai multe cazuri facute pe jumatate. Un "curluntrism", asa cum il numea mai demult si unul chel, mereu suparat, care apare pe la RTV cu bratele incrucisate. Exista un fel de masochism, de voluptoasa inlantuire cu raul. E asemanatoare cu cea pe care o descria un romantic francez, atunci cand vorbea despre placerea cu care cersetorul isi scobeste rana de la picior pentru a nu-i permite sa se vindece. E solutia lui pentru a deveni remarcat, dar si scarboasa sursa de venit. Cam asa suntem si noi, traim cu puroaiele pe noi ani de zile. Ne mangaiem bubele, ne amestecam intr-o cloaca generalizata si amestecam in permaneta raul cu binele si invers. Ne face placere raul pe care ne-am obisnuit sa il purtam, tocmai pentru ca ne e frica sa ne vindecam ranile. Si altii stiu sa profite din plin de asta, dupa cum bate Vantu.

vasilissa spunea...

oricum m-am scirbit :(

vanessa spunea...

Nu am cuvinte.
Nu pot spune nimic.

Iulian spunea...

Draga Vasilissa, eu sunt unul care l-ar fi votat pe Basescu daca ar fi avut ocazia. Dar n-am votat.
Eram insa convins aseara cand vedeam sondajele ca pana la urma Basescu va castica. A fost exact ca in 2004!
Am mai spus-o si o mai spun: nu sunt fan Basescu. Dar nu pot intelege cum pot fi oamenii anti-Basescu atat de naivi incat sa creada ca daca ar veni Geoana presedinte lucrurile in tara noastra ar merge mai bine.
Cum se pot lasa oamenii pacaliti de cuvantul "SCHIMBARE"? Nu prin schimbare se rezolva problemele acum in Romania. Romania merge in stilul ei, incet, domol, dar merge.

prietenul oamenilor spunea...

Am aflat niste date interesante. Stiai ca in teatrele de operatiuni, adica in Afganistan si Irak, a castigat Geoana? Rectific: a pierdut Basescu. Sa ii banuim oare de lipsa de patriotism pe aia care se dau cu TAB-urile? A, nu...cred ca de fapt il vor pe Iliescu. Ba nu, de fapt eu cred ca toti aia dislocati acolo, de la contrainformatii militare si alte servicii habar nu au cine e Basescu si comunistii le-au spalat creierele. De unde naiba sa stie ei in cine poti sa ai incredere si in cine nu? Oricum, sigur au fost mituiti de rusi...

vasilissa spunea...

@vanessa, nici nu e ceva de spus. asa ca te inteleg....

vasilissa spunea...

@iulian. nu intelege gresit, faptul ca sint impotriva lui basescu nu inseamna ca sint de partea lui geoana. am ajuns, ca de fiecare data, sa alegem raul mai mic. de data asta insa nu toata lumea a considerat ca raul mai mare e acelasi...

vasilissa spunea...

@prietenul oamenilor. ca sa vezi, ce chestie... io tot cred ca aia plecati pe fronturi straine sint pur si simplu prostiti de prea multe bubuieli la cap. altfel, nu se explica!:D