Odă găştii de mătuşi

Uite care e treaba. Mie îmi place să rîd. Tare. Iar la poantele mele rîd de mă prăpădesc. Şi, dacă m-am nimerit şi printre prieteni cu care am împărţit nu o dată o pîine, un pufuleţ, o brînză-mpuţită prăjită sau o bere, e cu atît mai bine. Pot să zic prostii cu ghiotura fără să-şi schimbe nimeni părerea despre mine. Nu mai departe de aseară, lîngă liota de mătuşi şi tineri domni care numărau post factum sticlele de vin, m-am hăhăit într-un mare fel. "Hă-hă-hă-ul" prezidenţial, vă spun, nici nu se poate înscrie în concurs. Dar să ştiţi că noi, mătuşile, sîntem ale naibilui tare. S-au spus tot felul de răutăcisme, care, culmea, au distrat pe toată lumea. E mişto să poţi lua în tărbacă pe toţi cei aflaţi la masă fără să iasă la sfîrşit şişurile din teacă, săbiile ninja de sub masă şi înjurăturile de mumă.

Ce voiam io să zic, că n-am reuşit, e că, dacă nu aveţi liota de mătuşi şi tineri domni scufundaţi în discuţii grele şi masculine cu care să vă hăhăiţi prosteşte, e momentul să începeţi să vă căutaţi propria gaşcă. De ce să îmbogăţim aiurea psihologii care nici măcar nu pot să rîdă în hohote cînd le spunem chestiile alea de ne gîdilă pe neuroni?