Un tramvai numit dorinţă

Iată un comment primit ca reacţie la postul de ieri. Cum ziceam, cantitatea uneori e la fel de importantă pe cît e calitatea...


În tramvaiul meu, ieri-alaltăieri, o bătrânică a luat în poală o fetiţă de vreo 4 ani. Fetiţa o mângâie pe bătrână pe braţ şi zice:
- Ia uite, pielea ta s-a stricat.
După care îşi ridică mânecuţa şi arată spre pielea ei ca hârtia:
- A mea e bună, nu s-a stricat...
Toate tinerele au mustăcit, iar doamnele de peste 40 de ghiocei în bucheţelul vieţii au oftat/lăcrimat discret...
Norocul meu că-s jună, altminteri aş fi reflectat toată ziua la cât e de trecătoare tinereţea; şi viaţa, în general...

Cu alte cuvinte, măcar de amorul unei concluzii: e mai mişto în tramvaiul Dorei. Înghesuiţi-vă şi acolo!