joi, 5 iunie 2008

Un tramvai numit dorinţă

Iată un comment primit ca reacţie la postul de ieri. Cum ziceam, cantitatea uneori e la fel de importantă pe cît e calitatea...


În tramvaiul meu, ieri-alaltăieri, o bătrânică a luat în poală o fetiţă de vreo 4 ani. Fetiţa o mângâie pe bătrână pe braţ şi zice:
- Ia uite, pielea ta s-a stricat.
După care îşi ridică mânecuţa şi arată spre pielea ei ca hârtia:
- A mea e bună, nu s-a stricat...
Toate tinerele au mustăcit, iar doamnele de peste 40 de ghiocei în bucheţelul vieţii au oftat/lăcrimat discret...
Norocul meu că-s jună, altminteri aş fi reflectat toată ziua la cât e de trecătoare tinereţea; şi viaţa, în general...


Cu alte cuvinte, măcar de amorul unei concluzii: e mai mişto în tramvaiul Dorei. Înghesuiţi-vă şi acolo!

6 comentarii:

dora spunea...

hehe... da?
şi io care voiam a spune că se poate şi mai rău... :))

câţi se încumetă să înfrunte adevăruri (de genul "mami, ce grasă e doamna asta!" sau "mami, ia uite ce guşă are domnul acesta!") spuse candid? :)

vasilissa spunea...

las' ca stiu ce ii poate pielea cea candida lui fiu-miu... cite postetute era sa imi iau in freza numai eu stiu...

mvs spunea...

Atata timp cat suntem multumiti cu ce am facut in anii care au trecut, un bunic de 80 de ani poate fi la fel de "fericit" ca un tanar de 20 de ani .

vasilissa spunea...

asa e..., mai greu e invers...

dora spunea...

mvs, nu am înţeles ghilimelele de la fericit.

vasilissa spunea...

@ dora, io zic ca "fericit" este o stare care nu tine de virsta. noroc ca nu am zis io prima chestia asta, ca apaream naibii prin vreun manual de scolari. nu stiu cum e cu ghilimelele, dar, mai stii, de fapt, la 20 de ani cred ca fericirea e ceva mai subtire, ca e in pas cu profunzimea... sau nu?