luni, 30 iunie 2008

Never Mind the Balkans, Here’s Romania! O carte ca un oftat





Nu mai povestesc cine e Mike Ormsby.
E englez.
Pe alocuri, perplex.
Îndrăgostit de România noastră. Acum şi a lui.

După nişte ani buni de trăit pe meleagurile noastre, Ormsby nu a mai rezistat şi s-a pus pe scris despre ţărişoara noastră (aceeaşi pe care acum aproape douăzeci de ani nu o vindeam). Iar mioriticele plaiuri măsurate în inci englezeşti au umorul inerent, deloc negru, ci, mai degrabă, sincer al implicării emoţionale care, din fericire, încă nu i-a venit de hac.

Am citit cartea dintr-o suflare.
M-am amuzat, m-am întristat.
Mi-am făcut bagajele să fug în Afganistan, în Irak, într-o ţară în care măcar mi-e clar ce aş găsi.
Mi-am suflecat mînecile prinzînd încă o dată curajul să apuc stindardul dresului maionezei. Educării celor din jur, bătutului obrazului seminţarilor şi ascultătorilor de Guţă în difuzoarele mobilelor.

Şi am mai dat o pagină.
La final, m-am aruncat prin încinsul Bucureşti la librărie şi am cumpărat-o pentru o doamnă subţire, vestică, vrînd-nevrînd - parte a acestei realităţi româneşti de nişte ani buni. Care doamnă, deasupra unei cafele de dimineaţă, cu subtilitatea dată de politeţe şi distanţare faţă de subiect, m-a aruncat în faţa unei întrebări la care nu am ştiut să răspund: se vor simţi conaţionalii mei jigniţi de cartea lui Ormsby? 

Iată-mă încă o dată la braţ cu o Românie pe care, pe cît o iubesc, pe atît aş schimba-o. Cum se întîmplă cel mai adesea într-o relaţie.
 
Cu alte cuvinte, în afară de faptul că eu personal citind am avut un sentiment că Mike Ormsby e niţel naiv, am trăit un deja vu continuu. 

Nu ştiu ce fac ceilalţi români, dacă se simt au ba insultaţi. Cert e că eu cred cam aşa: cine a citit cartea nu are încotro şi, rînjind şi scărpinîndu-se în creştet, oftînd şi mustăcind, recunoaşte că el însuşi s-a luat cu mîinile de cap în diverse situaţii similare celor scrise. 

Şi, ca să închei într-o notă amară, căci m-am trezit devreme şi e luni, cei care s-ar putea simţi vizaţi şi al căror comportament necesită oareşce ajustări nu ştiu dacă ajung să citească povestirile lui Ormsby.

Dacă totuşi vor citi şi se vor simţi jigniţi, ar fi de-a dreptul excepţional.
Cineva trebuie să îi deranjeze şi pe ei...

18 comentarii:

prietenul oamenilor spunea...

Păi ce să mai spui...Comentariul și recenzia vin atât de natural încât merg pe mâna ta că e o carte bună. De fapt nici nu știu dacă trebuie să fie bună, trebuie să fie dorită și cred că e de ajuns. În ceea ce privește jignitul...măcar de s-ar simți cineva jignit. A te simți jignit presupune a avea un mic bagaj de valori, atât pentru cuțitarul nervos ldegrabă vărsătoriu de sânge cât și pentru intelectualul care aruncă teatral și ofuscat ochelarii pe masă. Reacția la această carte va fi una, neaoșă, românească-verde cu care ne obișnuim pe zi ce trece: INDIFERENȚĂ.

vasilissa spunea...

@ prietenul oamenilor (implicit si al romanilor? hehehe....).
din pacate, cam asa zic si eu, macar de ar jigni. ne trebuie o doza sanatoasa de bun simt, luat pe stomacul gol, in fiecare dimineata. dar, pentru ca nu prea se fabrica la noi, ni-l aduc cu lingurita nepotii marelui Will. macar sa deschidem gura, atita putem face si noi...

alice spunea...

Eu am citit cateva povestiri din cartea asta in revista Elle, recunosc...
Foarte tari, nu stiu ce cautau acolo:)
Dar e bine, pe hartie lucioasa pot sa strabata un drum mai lung, spre sufletul poporului.

Mi-ar placea sa beau un ceai englezesc cu domnul Ormsby!

vasilissa spunea...

mmm, un ceai englezesc cu mike ormsby nu suna deloc rau... sper sa il mai prinzi in viata inainte sa il linseze vreun romanas suparat pe scriiturile domniei sale. glumesc. sau nu?

Anonim spunea...

anonima, din nou. vreau si io cartea asta. suna bine si pot sa compar si cu punctul meu de vedere, interior si exterior:))

vasilissa spunea...

cred ca se pot face comenzi pe www.compania.ro, care inteleg ca trimite colete si in strainatate. spor la citit si te astept cu impresii de dupa lectura.

james crissilv spunea...

Iraq-ul merita sa-l vezi, atat cat se va mai putea.
o zi minunata iti doresc

Madeleine spunea...

Excelenta recenzie. Abia astept sa cumpar cartea si sa o citesc. Din pacate nu va face decat sa ma afunde intr-o frustrare si o dezamagire si mai mare decat cea pe care o am acum, cand ma uit in jur si vad in ce hal de tara traim si cum ne lamentam noi cei care intelegem macar pericolul care ne inconjoara permanent si lipsa de bun simt care statorniceste. Imi aduc aminte de asemenea carti sau comentarii atunci cand vad un "cetatean" cu masina noua, frumoasa, in leasing (vorbesc despre o intamplare de acum cateva zile), care arunca nonsalant o sticla de plastic goala, pe geam in plina intersectie. Imi vine sa deschid usa si sa ma duc la el, dupa care ma gandesc ca as fi penibila intr-o intersectie aglomerata unde toata lumea se grabeste sa plece si ca e posibil sa reactioneze intr-un mod violent. Dupa care, mestecandu-mi frustrarea, cu furie si neputinta, ma uit la numarul masinii si ma gandesc ca daca il tin minte poate as putea face ceva. Sa il public undeva online si sa stie toti prietenii lui cat de needucat este cel care o conduce. Sa afle si copiii lui, daca dau search pe google dupa numarul masinii, ca este intr-un "black list" al celor fara de bun simt. Sa vada si el ca un gest de proasta crestere nu ramane fara urmari. Si nu asa poti contribui la o societate mai buna, in care sa poata trai si copiii lui si copiii nostri peste cativa ani. Si totul se sfarseste cu un gust amar aici, cu un comentariu pe blog.
Si ca sa avem un final la care nu ma gandeam putin mai devreme, inainte sa finalizez comentariul am schimbat postul care mergea la TV. Am ajuns din intamplare la un post unde scria asa: "E.Boc: PNL si PSD vinovati de actuala crestere a preturilor". Si uite asa ajungi la esenta tipic romaneasca, dezvaluita in direct la TV aproape tot timpul si intelegi inca o data de ce mai avem nevoie de inca 10 ani ca sa ajungem macat la nivelul Ungariei in ceea ce priveste autostrazile... Dar o sa citesc totusi cartea, pentru ca e interesant sa vezi lumea aceasta si prin alti "ochelari".

vasilissa spunea...

@crissliv. irakul l-am cazut in 90, m-a prins razboiul cu kuweitul acolo. am stat intr-o tara cu granitele inchise, innebunita de nervi, calcata pe bataturi de un nou razboi, dupa nici doi ani de liniste si pace. irakul, acela care avea inca in picioare moschee cu cupole din aur (nu poleite), cu oameni care deschideau magazinasele pe dupa masa cind aerul devenea mai suportabil, cu femei ducindu-si existenta cu o seninatate care pe noi, europenii, ne lasa fara cuvinte, in cel mai bun caz, acel irak mi-e drag. si-l am prins bine pe retina... nu m-as intoarce prea curind, de teama de ce as gasi acum...

vasilissa spunea...

@ madelaine.
iata cum reiese din ce in ce mai limpede ca nici unul din noi nu mai crede ca se poate face ceva impotriva badaraniei, mirlaniei, nesimtirii, proastei cresteri. cum am ajuns o natie impartita atit de dramatic in cei care se comporta ca gibonii si cei care isi ascund debla in asfalt de sila si neputinta? poate ca undeva in zare o fi si vreo sansa de aparitie a celei de-a treia gasti? cei care pun mina pe furci si topoare imaginare si trag in capatinile primei si celei de-a doua gasti?

Ronin Man spunea...

o s-o cumpar sa vaz si eu ceea ce oricum traiesc in fiecare zi pe pielea mea... de om anapoda vremurilor, care nu suporta toate cele zise de tine si de el.

Din pacate avem o tara minunata, dar pacat ca n-o cumpara nimeni! si de ce am face-o ca oricum s-a dat pe bucati si pe gratis.

Din pacate sunt doar nebun, nu si iresponsabil, asa ca inca nu poci sa plec de aici...si nici nu vreau, inca sper sa vina si bunul simt in tara asta... sperante desarte, dar hei, mai sunt inca 20 de ani de asteptari... Moise atat a stat cu poporul evreu in desert, ca sa devina in putere "generatia nascuta libera"... asa o fi?

vasilissa spunea...

mai, ronin, trecura deja douaj de ani de la revulutie... si nimica nimicuta. mike asta zicea prin nu stiu ce interviu ca Romania trebuie vizitata acum, repejor, cit inca nu seamana prea tare cu vestul. :) vai vai, ce ti-e si cu optimismul... mai sa mor de ris! cica e de bine, incepem sa semanam cu ceilalti, aia de acum ni se pare de neatins.
si, daca tot iti cumperi cartea, ai face bine sa iei varianta in engleza. e muuult mai misto...

Ronin Man spunea...

pai cand Brucan sireacu, dzeu sa-l ierte, a zis 20 de ani ca sa ajungem undeva, el a crezut ca de la momentul ala o sa mergem inainte, nu avea cum sa gandeasca el ca noi popor "stupid" o s-o luam intai inapoi, asa fo 20 de ani si dupa o sa pornim agale inainte... matematic este cam asa: (T0 - 20)+ ((T0+20)+20)+20= 40 de ani :)) cred ca am facut bine ecuatia? nu conteaza... mai avem 20de ani ca sa mijeasca normalitatea in tara asta... asta daca suntem optimisti si consideram ca mergem catinel inainte... ca parca poti sa stii ce ne mai trece prin "directia" noastra de popor...

vasilissa spunea...

donle, m-ai omorit cu matematica asta... cit priveste optimismul..., rinjesc nitel, trag aer in piept si ma gindesc ca totusi om merge totusi intr-o directie buna, nu o fi dracu asa de negru... si daca e, ii tragem o guasa peste ochi de nu se vede...

9vieti spunea...

ei, iata o sugentie de lectura binevenita. multumesc.

vasilissa spunea...

cu placere. si pe viitor!

miki triki spunea...

Stiu ca vin ceva mai tarziu cu al meu comentariu, dar de-abia ti-am descoperit blog-ul (mai exact ieri :) ).

Este adevarat ca, din vad eu, si altii ca mine, si ca tine, si ca cei care au mai postat p-aici, suntem impartiti in doua tabere care sunt vreo trei (una din ele e formata din alte doua).

Prima tabara e a celor neputinciosi, cu ceva educatie de acasa, cu scoala terminata dupa manuale vechi si cu un dram in plus de bun simt (in plus fata de ceilalti).
A doua tabara e cea formata din altele doua: una a celor pe care ii intalnim zi de zi (dar care ne-am dori sa dispara) si una a celor care ne conduc (despre care iar ne-am dori sa dispara si sa fie inlocuiti peste noapte de oameni competenti).

Interesant este ca din punct de vedere intelectual prima tabara este avantajata. In schimb pierde masiv la numar (vorba lui Lapusneanu: "Buni, da' putini!").

Cea de-a doua tabara este tabara celor multi, dar mai putin "'telectuali". Aici l-as cita din nou pe Lapusneanu (varianta originala :) ), dar mi-e teama...

Intrebarea este: "Cum putem schimba shituatia asta?". Cum pot o mana de "'telectuali" sa schimbe o populatie de babuini?
Raspunsul multora e... "Nu se poate. Imi bag picioarele in ea de tara de rahat, plec si nu ma mai uit in urma..."

Concluzie: Ori plecam cu to(n)tii si-i lasam sa faca bors in tarisoara asta, ori luam atitudine.

Dar cum nu-i putem elimina pe toti peste noapte (si nici nu cred ca e de dorit), ar trebui gandita o strategie de educare a populatiei de maimute.
Ganditi, va rog...

P.S.: Cu siguranta voi cumpara si eu cartea si voi rade magareste (cu un sentiment de neputinta si o usoara nepasare... caracteristica celor care inca mai sunt in toate mintile, dar care isi doresc poate sa nu fi fost).

vasilissa spunea...

@miki triki. ca bine zici. nici io nu puteam spune mai bine. noroc ca sint modesta. acum, lasind saga de-o parte, probleme sint multe, nu numai in Romania, din pacate insa, asa cum zici si tu, nu prea vad pirghiile sa ne scuturam de pleava...