Aproape mai mult ca perfect

este întotdeauna ceva ce rămîne.
trecem, alunecăm, ne furişăm, închidem ochii ca atunci cînd ne dăm cu săpun pe faţă.
lucruri pe care le uităm şi totuşi le urmăm. inconştient, glisînd ca de-aiurea, în sincope ale cărui tîlc abia la finele drumului le înţelegem... dacă avem noroc.
în ordine aleatorie, un plîns în doi, sub o umbrelă franţuzească, într-o cameră de cămin, lipăitul cu tălpile pe asfaltul încins prin pelicula de ploaie, trăsăturile adunate spre centrul feţei ale bebelui înfăşurat ca o mumie într-o faşă albă conturînd întregul corpuşor, somnul iepureşte din primele luni, mîinile mari, sigure ale celui de lîngă mine, parfumul de wrigley din geanta maică-mii, discuţiile despre reîncarnare cu graţia pe care ţi-o conferă tinereţea, năsturaşii albi de la prima cămaşă de pionier, căldura unei anume veri în care de prea multă fericire n-am mîncat decît covrigi, chihlimbarul unui whiskey care nu mi-a plăcut niciodată şi care mi-a scuturat făptura ca o pecete a împăcăciunii prieteneşti, foarfecele cu care am tăiat şnurul de comandant de detaşament al soră-mii, poza unui domn cu barbă, eliade şi hesse şi bulgakov şi tolstoi şi preda şi rex, cîinile portocaliu cu guler alb şi lătrat înalt, acadelele făcute de ţiganca sofica, biserica din drum spre şcoală şi colivăresele cu batic, bicicleta pegas galbenă care nu mai ştiu dacă era galbenă, aerul drăcesc fierbinte care mi-a ars plămînii cînd am ieşit pe aeroportul din bagdad, soarele cît jumătate de cer rostogolindu-se peste casele albastre, scorţişoara din orezul cu lapte făcut de bunica, glasul chinezoaicei mele pe care nu o mai găsesc, moscova aia cu mesteceni arzînd în soarele de toamnă, eu însămi în nişte poze de care nu mi-am amintesc niciodată, din care îmi zîmbesc înstrăinată şi totuşi... amintiri dintr-un viitor pe care îl aştept crescînd dintr-un trecut în care nu aş schimba nimic.