miercuri, 4 iunie 2008

La subsolul turnului de fildeş

N-am încotro... Scot nasul în stradă, pogor spre trenul personal al vieţii, care, deşi personal, se fereşte să facă prea multe halte, spre deosebire de răbduriul metrou.
Dristor, o staţie din care aproape orice bucureştean şi-a extras cel puţin o amintire transpirată. Puhoiul pufăie în marginea peronului precum cîinii de vînătoare înainte de a le da drumul din laţ. Din secunda în care uşile trenului se deschid, se aruncă în vîltoare, călcînd în picioare principiile bunului simţ şi pe nefericiţii care nu au apucat să o zbughească afară. Cam asta cu insuficienţii şapte ani de-acasă. De pe vremea cînd noi eram mici şi Bucureştiul mare.
Mă aşez, scotocesc, într-o pornire psihopată, după carte. Înapoi în turnul de fildeş, aşadar. Şi, desigur, brusc înapoi în aceeaşi realitate, aruncată vertical de sus în jos în limbaj de esenţă tare:
„Ai dreacu’ de nesimţiţi…, bombăne cucoana cu păr vopsit cu tempera... Tineretul din ziua de azi... Dacă se simte vreunul să se ridice! Vite încălţate..., aia e...”
Mă ţintuieşte cu o privire sticloasă. Pe mine. Adică eu personal sînt tineretul din ziua de azi. Sau bovinele cu cizme? Pînă să mă dumiresc la care categorie mă calific, în creierul meu a şi crescut imaginea apocaliptică a cititului în picioare, atîrnată de bară cu o mînă, cu rucsacul spărgîndu-mi vertebrele şi leşinul inerent după acele orele de muncă nocturnă încă proaspete în sistemul meu osos şi nervos. Din ce în ce mai nervos.
„C-am fost şi io tînără...”, îşi varsă cucoana fierea direct pe filele cărţii mele. „Dar atîta nesimţire...”
Mă mai uit o dată, niţel cuprinsă de ruşine. O fi şchioapă. Ciungă. Chioară. Gravidă. Nu. E boită. Aer de munte în obraji, rimel, umbre maro-aurii pe pleoape. Gentuţă văratic pe un umăr. Săndăluţe cu toc’şor. Io mă gîndesc în ce viteză mi-am făcut duşul de dimineaţă.
Din stînga mea un domn între acele două vîrste cînd este incert dacă eşti tineretul sau bătrînetul se enervează brusc.
„Da, oi fi fost şi tu o curvă tînără... Şi acu eşti una bătrînă!”
Chicote şi hăhăieli...
Piaţa Victoriei. Fug mîncînd peronul. Turnul meu de fildeş are încă o fisură în fundaţie.
Ştiu că o asemenea întîmplare nu mai e spectaculoasă în sine. Devine însă, dacă o priveşti în termeni cantitativi.

2 comentarii:

Nataşa spunea...

Hihihihi, faină treaba. În felul ei [mă grăbesc să adaog].
Partea bunicică [de care, e-adevărat, ne-am lipsi bucuroşi în schimbul unui trai mai decent p'in metrou sau 32] e că auzi tot felul de lucruri palpitante, senzaţionale, mârlăneşti etc. despre care, dacă ai citi în cărţi, ai zice "ficţiune, dom'le, ficţiune..." şi, uite-aşa, treci pe viu prin toate stările, de la agonie la extaz, de la frumos la grotesc etc.
*
În tramvaiul meu, ieri-alaltăieri, o bătrânică a luat în poală o fetiţă de vreo 4 ani. Fetiţa o mângâie pe bătrână pe braţ şi zice:
- Ia uite, pielea ta s-a stricat.
După care îşi ridică mânecuţa şi arată spre pielea ei ca hârtia:
- A mea e bună, nu s-a stricat...
Toate tinerele au mustăcit, iar doamnele de peste 40 de ghiocei în bucheţelul vieţii au oftat/lăcrimat discret...
Norocul meu că-s jună, altminteri aş fi reflectat toată ziua la cât e de trecătoare tnereţea; şi viaţa, în general...

vasilissa spunea...

bai, copiii sint geniali! :))