marți, 19 mai 2009

Ce-i cauzează poliţiei la demnitate

Piaţa Charles de Gaulle. Trece alergând pe lîngă mine fără să mă atingă un tip la vreo 25 de ani. Are tricou cu dungi bleu pe alb. Sau alb pe bleu. Aleargă sprinten, de voie. Se uită în spate şi strigă cu zîmbetul şăgalnic cu care faci o invitaţie la tango: "Vino, mă, să-ţi dau la muie".

Atunci văd şi cui făcea invitaţia. Domnul poliţist, cu o burtică de om trecut de 45, caschetă pe chelie, cămaşă bleu. Fără dunguliţe, deci fără emoţii coloristice. Aleargă şi el. În urma primului. Cu simţ de răspundere. Nu spune nimic, nu răspunde la chemarea deocheată, e prea concentrat pe datul rapid din posterioare.

Dungile bleu pe alb sau albe pe bleu sar un gărduţ de lanţ de tipul "locul meu de parcare". Are graţie. Recunosc. Domnul poliţist se opreşte puţin depăşit în faţa lanţului. Nu îi trece decît puţin peste glezne ca înălţime. Ocoleşte descumpănit ştergînd în trecere bara unei maşini parcate. Neregulamentar. Dungile alb-bleu sar peste şosea şi repetă chemarea precum cerbul din povestea cu Prîslea. Mi-au cîştigat interesul. Casc ochii siderată, amuzată. Dar nu mai am la ce. Poliţistul s-a oprit. Are gesturi demne, niţel îngrijorate. Vorbeşte la o staţie. Nu se aude ce. Dungile nu se mai zăresc de mult.

Vă las pe voi să îmi ziceţi ce poate face un astfel de poliţist care nu a mai sărit un gard de pe vremea cînd poseda un piept fără păr, o burtă fără burtă, şi o căpăţînă fără caschetă.

Nu cred în respectul pentru organele statului. Aş fenta guvernul, fiscul şi administratorii de bloc oricînd. Dar trebuie să recunosc cu sinceritatea de care sînt în stare că mi-a fost îngrozitor de greu să mă conving că am ajuns într-atît de departe încît îi invităm la o mamă de bătaie cu prietenie şi oarecare umor, fără nici o urmă, fără nici o urmă, fără nici o urmă de spaimă.  

E totuşi poliţia română. Nu vă e niţel frică de ea? Nu îmi răspundeţi că nu aveţi de ce, pentru că voi sînteţi cinstiţi, oneşti şi nu încălcaţi legile statului. Tocmai de-aia vă întreb. Nu vă e frică niţel totuşi?

8 comentarii:

tristan spunea...

phii, ce m-am distrat! dar eu nu inteleg o trebusoara din toata povestea asta: daca tot il chema sagalnic pe burtucanos sa-i faca oarece trebi, de ce mai fugea domne si de ce a disparut? ooof, sa nu faca romanasul nostru o treaba buna pana la capat...

vasilissa spunea...

@tristan, mai, sa stii ca ai dreptate. chiar asa. ce naiba nu isi termina romanii astia niciodata treaba. dar, daca si-ar termina-o, am fi nemti, deci...

vanesaa spunea...

Cam asa e toata politia romana si nu numai. Momentul clarificator pentru a alunga teama este momentul angajarii lui in randurile politiei.Daca te afli acolo vei vedea ca cei care vin sa se angajeze nu o fac din convingere si din cu totul alte motive. Inainte de a avea uniforma este la fel ca cel care l-a invitat la perversiunea neterminata. Si ca sa-ti dai seama, ca sunt la fel, nici baiatul dungat nu si-a onorat invitatia, dar nici politistul nu a continuat sa-l prinda. Amandoi au renuntat.E o meserie urata, totusi sa te injure toata lumea in fiecare minut, nu-i tocmai comod.Ce m-a socat pe mine, este exitenta garduletului tip lant. Daca era intr-un cartier de "faima" al Bucurestiului, unde nu existau "oprelisti", probabil povestea ar fi avut un alt final. Traiasca gardurile!

vasilissa spunea...

@vanessa, problema e legea si aplicarea ei. nu era vina politistului aluia in sine, el era trimis in strada, desi nu avea ce sa caute la virsta aia. pe de alta parte, polististul nu are drepturi. are doar un pistolas cu apa pe care nu il poate folosi. nu ai cum sa iti cistigi demnitatea, in cazul in care sa zicem ca pornim de la premisa ca esti un politist necorupt, pentru ca la noi mori cu pulanul de git oricit de politist ai fi... imagineaza-ti scena asta in america. recunosti ca s-ar fi incheiat cu totul altfel? si sint convinsa ca si printre ei sint corupti. dar politia per ansamblu este un organism respectat in societate.

Nataşa spunea...

Am citit de-aseara [si m-am amuzat copios, ca... deh, desi treaba serioasa, nu poti sa nu te tavalesti de stilul in care povestitorul ne impartaseste asemenea historii], dar am lasat sa treaca noaptea - un sfetnic bun, a? - ca sa[-mi] raspund la intrebare.
Si iaca, n-am reusit. Am ramas la aceeasi formula, cum iti mai ziceam: "M-e frica sau nu m-e frica? Aceasta-i intrebarea!"
In concluzie... n-am concluzie. Deocamddata. Caci e de reflectat. [Dar la ce sa reflectezi mai intai, in tara asta? Si, mai ales, ce e de facut?]

vasilissa spunea...

@ei, iaca. chiar ca asta-i intrebarea. dar, ca si aia parafrazata, nu are raspuns. si nu are pentru ca e totul o varza, nu pentru ca e grea intrebarea si filosofica... hehehe... nu te mai stradui sa iti raspunzi. oricum celor care ar trebui sa le fie nu le e, iar astilaltii, de au oaresce spaima amestecata cu un soi de respect ramas de pe vremea sereistilor prezenti in tevile din baie nu se pun ca stau cuminti...

Cristian 210 spunea...

Mie imi este un pic teama numai de cei de la "Rutiera". Nu de alta da' uneori, rar ce'i drept, vad prea tarziu "autospeciala dotata cu aparat Radar".
Ultima data m'au "prins" pe Dorobanti, la intrarea in piata CDG, zilele trecute.
Nu mi'am luat amenda pentru ca sunt "shmeker"! Na!


:: Be happy! ::
>:)

vasilissa spunea...

@ domnu doizece, ei, vezi... ştiam io că totuşi de cineva ţi-e frică :))