Şi premiantul este.............

Dragii babii,

Iaca, închei glorios aşteptarea poveştilor voastre despre ce iaşte România şi cu ce se mănâncă ea. Istoriile primite de la voi m-au uns pe suflet. Triste şi vesele, precum momentele alea de pe la tvr1 de cînd eram copii. De altfel, chiar şi asta spune ceva despre rezistenţa neuronilor românului şi despre cum escaladează el momente dintre cele mai grele. Din păcate, am apucat să zic că voi alege doar o istorioară drept cea mai relevantă. Le-aş fi premiat pe toate, fără drept de apel. Dar, pentru că trebuie să pun degetul pe una singură, am ales-o pe cea... tratarraataaaaataaaaa (bătăi de tobă, moment de suspaaaansssssss şiiiiiii) a Alinei. Pentru că înmormântările la români mi s-au părut întotdeauna ceva cu totul ieşit din comun. Acolo vezi lucruri dintre cele mai triste şi dintre cele mai hilare care spun atât de multe despre naţiunea noastră.


La categoria "Repetenti, dar ambitiosi", vin si eu la sfarsitul sesiunii cu niste treburi vazute si auzite la doua inmormantari.

1.In Bellu, convoiul merge incet si, cum altfel, trist. Haine negre, flori, discutii in soapta. La o intersectie dintre doua alei, un gropar la bustul gol, usor transpirat si sprijinindu-se mioritic intr-o lopata, urla catre alt gropar, aflat mai la distanta: "Laaasa, baaa, mortu', ca poa' sa mai astepte cinci minute!".

2. Tot in Bellu, cateva minute mai tarziu, in capela. Se depun coroanele, se aprind lumanarile, incepe slujba. Brusc, printre cuvintele preotului se aude TARE o sonerie de mobil. Ca si cum asta n-ar fi fost destul de penibil, dupa doua secunde imi dau seama ce melodie avea enoriasul la telefon: "It's the final countdown". :)

3. O alta inmormantare. Sicriul e adus la groapa, langa groapa - mormanul de pamant. In varful gramezii se urca un gropar care priveste spectacolul de la inaltime. Toti cei care erau imediat in spatele lui nu mai vad in fata ochilor decat tricoul pe care-l poarta - "Activia - Esti plin de viata!".

Premiul constă într-o carte pe care încă nu am cumpărat-o. :) Aşteptam să văd ce s-ar potrivi câştigătorului. Aşadar, Alina, dă-mi de veste. Abia aştept să îţi cadorisesc litere scrise de alt român care n-a scăpat nici el de vesela tristeţe a naţiei din care se trage.

M-am vazut pe Money Channel

Nu mi-a plăcut niciodată să fiu filmată. Nici măcar fotografiată. Fotografii profesionişti şi mai puţin profesionişti care m-au întîlnit în calea lor pot confirma cu mîna pe inima slăbită de cîţi kilometri au făcut în jurul meu ca să mă convingă. Întotdeauna am considerat că sînt mai plăcută dacă sînt faţă în faţă cu o bere dinainte, nu cu o cameră de filmat. Ieri, însă, fără să apuc să mă gîndesc la un refuz, m-am trezit aruncată pe sticlă, în baritai emisiunea la Money Channel. Astă noapte, m-am privit cu coada ochiului, nu de alta dar mi-era că rămân cu selfistimu franjuri. Ei bine, eu personal sînt uşurată. Dincolo de faptul că în materie de discurs părea ca am în jur de opt sute de ani, căci eram adîncă şi extrem de sigură pe mine, becul care îmi strălucea în ochi m-a făcut să mă gîndesc întreaga emisiune la dragii mei ochelari de soare. Din păcate, vedetele de o zi nu şi-au cîştigat dreptul de a-şi ascunde ochii sub lentile negre... Noroc că de astăzi redevin persoana aia ascunsă după monitor. Aşadar, vă dau ocazia să mă criticaţi, chiar şi neconstructiv. Mai ales că, acelaşi monitor mă va apăra de potenţialele roşii şi ouă stricate în zbor către scăfîrlia-mi. 

Cînd nu mirosim florile prin geam

Sînt mereu lucruri, amintiri, oameni la care renunţi. Trec prin viaţa ta, tu printr-a lor. Te mişti, te schimbi, se schimbă şi ei. Mergi mai departe, un pas, încă un pas. Şi abia după ce ai rămas tu singur cu o linie subţire de orizont prins pe glezne afli cine a rămas cu tine şi cine nu. Fiecare început are în el şi o moarte mică. Dar şi un nou născut. Şi nu la fiecare pas găseşti o piedică. Dar dacă priveşti îndărăt cu ochii minţii şi înainte cu ochii deschişi, te simţi, măcar o vreme, întreg. Şi cînd eşti întreg, nici trecutul, nici viitorul nu contează. Ci numai clipa aceea de binecuvîntare în care de undeva din adîncul fiinţei tale cugetătoare ţîşneşte gîndul că nici nu pierzi, nici nu cîştigi. Ci doar trăieşti.

Povestiţi propria Românie

Dragii mei,

Vă propun un exerciţiu de implicare socială şi emoţională în această lume în care fiecare îşi trăieşte propriile experienţe, frustrări, revolte, condimentate cu un vîrf de lehamite. 
"Here's Romania" este o temă de gîndire pentru fiecare dintre noi. Aştept istoriile voastre şi promit un premiu de consolare celei mai reuşite dintre ele!

Aşadar, scrieţi băieţi orice, numai scrieţi!