Streinu, martirul necesar - partea 4

- Nu la secţie, măi băieţi, încercă el să îndulcească haita de controlori care respirau agitat strîngînd cercul.
- Păi, de, tataie, pensionar nu eşti, de plătit amenda nu plăteşti, la secţie nu vrei... Ia scotoceşte-te şi vezi de caşcaval, că aşa nu mai merge.
Profesorul Streinu intră iar la gînduri.
- Ce caşcaval, măi băieţi? De unde caşcaval?
- Bre, mata ori eşti nebun, ori îţi baţi joc de noi! De unde, vii, neică, de pe lună? Scoate banu, că dacă nu....
Haita strînse mai dihai cercul şi-l înghesui într-o tăcere grea.
Profesorul se lăsă dezarmat pe un scaun. Se descheie la guler, îşi puse pălăria în poală şi amuţi.
Controlorii se uitară unii la alţii.
- Ce facem, mă, cu ăsta?
- Dă-l, bă, în curu’ mă-sii, că n-are nici după ce bea apă. Tu nu vezi?
Profesorul fixă cu ochi apoşi uşa. Se ridică şi coborî fără să privească. Ia uite, uşă la tramvai cu buton. S-ar fi deschis dacă nu apăsa domnişoara aceea blondă, cu aparat auditiv? Ce ciudăţenie de aparat..., totuşi, ce mai invenţie, din căştile proptite în urechi răzbătea un sunet strident şi două fire îi coborau încîlcite printre şuviţele lungi de păr. Iaca, la vremuri noi, urechi noi.
Soarele răzbătu din spatele unei clădiri şi norii se stinseră.