sâmbătă, 6 decembrie 2008

Vişinata de amurg - fila 10

Bunicul fusese antreprenor de case. Iar noi abia dacă reuşeam să ţinem pe picioare coşmelia alor noştri. Stăm prost cu banii. Desigur, nu ţi-aş cere. Doar ştii... Desigur, dar mi-era milă nu atît de Melania, cît de Ionel. Dar nici noi nu o duceam prea strălucit. Reparaţia casei ne costase mai mult decît ne imaginaserăm. Ela, dar e incredibil, (Melania apăsa pe fiecare silabă), pur şi simplu nu îţi poţi imagina la ce sume te duce naveta asta nenorocită. Aproape că nici nu face. Melania mai dădea meditaţii în sat la limba şi literatura română. Pe lîngă sumele derizorii pe care le lua, se mai căpătuia cu cîte-un ou, cîte-o sticlă de lapte, o funie de usturoi. Din nou simţeam că mi se strînge inima. În fond, e femeie în toată firea, cu două mîini şi două picioare. Să se descurce, nu-i aşa, Feodor? Feodor zîmbea neputincios. Om vedea, dacă îmi iese afacerea asta, o să fie mai bine, o să vezi. Dar vezi şi tu, toate trenează, ăia nu au semnat încă... În fine, om vedea...
Bunicii avuseseră şapte case în Bucureşti. Şapte. Bunicul Marin, bogătaşul mahalalei, fără şcoală, patru clase şi alea terminate pe sponci. Dar îi mersese mintea la afaceri. Lui şi, mai ales, fratelui lui mai mare, nea Sandu. Şi oricît de nedrept mi se părea mie acum, de fapt, pentru el fusese bună mişcarea să le vîndă exact înainte să i le sufle de sub nas comuniştii. Rămăsese doar cu aia în care stăteau. Acum, în locul ei, crescuse o şosea. După moartea lor, mama s-a pricopsit cu un apartament la oraş, mîndrie de sătean. Apă curentă, încălzire centrală. De nelocuit pentru un om cu obiceiurile lor. Aşa că mi-a rămas mie. Bunicul Marin însă oricum nu o dusese prea bine după fuga regelui. Buicqul din curte se părăginise, aripile alb perlate începuseră să cedeze sub fălcile ruginii, roţile se aplatizaseră, scaunele zăceau prăfuite prin curte, iar bunicul Marin spărgea seminţe pe treptele casei, îmbrăcat în costum negru, cu pălărie de fetru, eşarfă albă, lungă, de mătase. Şi desculţ. Înnebunise. Cred că îşi luase şi ceva bătăi, căci după o dispariţie de vreo patru luni, se întorsese betegit de-un picior şi nici cu ochiul drept nu părea să mai vadă mare lucru. Îndrepta din cînd în cînd bastonul cu măciulie argintată spre cer şi se certa cu duşmani imaginaţi. Las că vin ei americanii. N-ai să vezi? Or să-mi dea tot, tot înapoi! Şi-atunci să vedem cine mai rîde. Cine rîde la urmă, aia e! Bunica fusese o doamnă, nu tu spălat, nu tu gătit. Veneau femei din sat să o ajute la treburi. Iar cînd se întorcea bunicul Marin de la ale lui, de peste zi, îşi schimba hainele să iasă în oraş pe înserat, La doi cai, unde cîteodată îl însoţea şi bunica. Cămaşa de peste zi devenea cît ai clipi o cîrpă pentru luciu la bombeul pantofului. Bunica o lua şi o dădea prin sat. Iar în anul cel mai crunt, pe foamete, se înşira toată mahalaua la poarta lui. Zi de zi, bunicul Marin hrănea satul cu gamela. Deci bunicul a fost dizident? A fost..., n-a fost! A fost nebun! Melania pufnea nervoasă. Măcar să nu fi vîndut casele alea! Vorbeşti şi tu, dacă nu le vindea, ce? S-ar fi bucurat el vreodată de ele? Nu, dar ne-am fi bucurat noi! Mda, am fi plătit impozite de ne-am fi cocoşat... Ei, trăiam din chirie... Şi tu, şi eu, păru Melania deodată dispusă să facă pace.

3 comentarii:

dora spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
dora spunea...

Aruncat pe gât "ancor" patru păhărele de vişinată. Fără pauză.
Mi-a amintit de murphismul cum că viaţa este ce ni se întâmplă în timp ce ne facem planuri de viitor.
Cam aşa evoluează şi personagiile. Ca-n viaţă, adicătelea.

P.S.1. Există şi un personaj Anastasia? Dar o Sofia? :-)
P.S.2. Pupete cu cozoroc şi tzoc cu ghete. :-))

vasilissa spunea...

:)) dora, o sa te ambetezi, bre, fereasca sfintu. aibi de grija ca mai e un singur ciocanel de visinata pe fundul sticlei, ia-o catinel. pupete si tzoc