miercuri, 17 iunie 2009

Sînt un geniu. Dar nu de-aia sînt nebună

Da, ştiu... Sînt un geniu. Sînt un geniu. Şi scriu, şi scriu degeaba. Mă omor cu firea pentru iarba verde de acasă. Acasă ăsta pentru mine e Bucureştiul. Regret, n-am ceva mai exotic.  Dar chiar şi-aşa.  

Asist şi intervin în discuţii de genul "dă-i, bă dracu de nenorociţi". Dar, nu fac, de fapt, nimic.
De fapt, fac. Mă umplu de bube. Mă scarpin o vreme şi-mi trece. După care iar mă ia. Practic n-am timp nici să mor. Dar mă omoară alţii. Cu prostia, nesimţirea şi inconştienţa. Toate se traduc până la urmă în neputinţă. A mea, desigur.
 
Motive:
Nu am unde evada din spaţiul betonat. Aflu că o să fie şi mai puţin ăla verde, pentru că s-a inventat retrocedarea.

Nu am aer, pentru că s-a invetat mersul. Cu maşina.

Nu am unde îmi trimite copilul la şcoală, pentru că s-a inventat reformarea sistemului de învăţămînt. Din trimestru în trimestru.

Nu am de unde cumpăra un litru de lapte, pentru că s-a inventat vaca. Apoi s-a măcelărit producătorul.

Nu am ce citi cînd merg năucă pe stradă, pentru că s-a inventat scrisul. Fără cratimă şi puturosul gerunziu.

Nu am linişte, pentru că s-a inventat decibelul lui Salam, Guţă, maimuţă... Alţii nu mai ştiu.

Nu am unde să-mi cumpăr o pereche de sandale, pentru că s-a invetat lacul siclam.

Mă duc să mă mai scarpin o tură.

4 comentarii:

Cristian 210 spunea...

Lacul siclam e "cool" ...da' numai daca il folosesti in proportie de sub 40% si bine pozitionat peste un fond maro... uite aci: https://twitter.com/210online

Te pupa 210! Si pe Stefanut! Si pe "seful lui Chuck Norris". :D



:: Be happy! ::
>:)

Nataşa spunea...

Tocmai citeam că:
"Kicking a rock or patting a dog is [...] enough to rid most people of this variety of bewilderment [...]", aşa că nu strică "a rock" sau "a dog" la casa omului. :)
Poate merită încercat. :)

Mai serios de-atâta vorbind, aşa-i, cum zici.

vasilissa spunea...

@210... de mult voiam cartile alea cu cemeikauri si ergebeuri care se potrivesc. uof, cred ca nu mai e nevoie! :) pupat pe toata lumea! achitat de datorii...

vasilissa spunea...

@dora, haha, asta e pe modelul da' cu calu' ce-ai avut :))