Rick e un inginer.
Să ştiţi că, prin alte ţări, să fii inginer e mai demn decît ne-am învăţat noi pe acilea tuşind praf comunist. De altfel, nici nu cred că există prea multe naţii care să aibă bancuri cu ingineri. Câte naţii au, ce fel de bancuri cu ingineri şi care sînt alea nu ştiu. Ar fi interesantă o statistică.
Dacă vreţi statistici, revenim la englezul stabilit pe meleagurile noastre să vedeţi cît rahat înghiţim zilnic. Nu de ăla politic, de-ăstălalt, chimic, de genul praf, dioxid de carbon, plumb şi alte bunătăţi. Băiatul ăsta oricum face în fiecare săptămînă cîte un calcul englezesc, aşa că nu vă veţi plictisi dacă îl vizitaţi din cînd în cînd.
Rămâine totuşi o întrebare, ce anume îl face să rămînă aici, cînd în satele de tipul Midsomer e în mod limpede mult mai curat ce înghite..., chiar şi din punct de vedere politic. Mă gîndesc aşa: fie suportă ce înghite pentru vreo frumuseţe autohtonă, fie l-a pedepsit regina şi l-a trimis la şmotru prin veceurile din lumea a treia, fie e masochist şi atunci nu mai are scăpare...
4 comentarii:
Mai e o variantă: omul e inginer, iar inginerii, se stie, sunt suflete poetice. Cum românul e născut poet, e limpede că inginerul englez a găsit el ceva pe aici - eventual niste lucruri de cercetat. Dar eu cred că are si o slujbă OK.
păi reiese că da, dacă are chef de poezii in cifre... pînă la urmă, se pare că şi ingineria, ca şi poezia, trece prin stomac...
Daca vrea sa-l bage romanii in seama, adicatelea sa tina cont de cifrele lui macabre, ar fi bine sa transpuna statisticile pe o muzica folk sau manea.Cum romanul s-a nascut poet, s-ar putea sa-i iasa ceva de aici. LP-uri, CD-uri, lansari, nunti, botezuri.
In orice caz, romanii vor retine doar melodia care o vor fredona, scuipand seminte la un colt de strada invadat de noxe.
mai, vanessa, tare mi-e că o să fie ca-n bancul ăla cu poliţiştii care învăţau tabla înmulţirii pe muzică, dar nu reuşeau să reţină decît linia melodică... asta pe de o parte, pe de alta, Bucureştiul ăsta, fost mic Paris, actual Marea piaţă turcească, mă tem că a ajuns din odiosul spaţiu public de ni-l fluturau comuniştii sub nas un soi de spaţiu al nimănui. Nu mai e mult pînă cînd nu vom mai putea umbla prin el de gunoaie. Şi cînd zic "gunoaie" nu mă refer strict la viitoare ambalaje de îngheţată...
Trimiteți un comentariu