duminică, 1 iunie 2008

Rumeguşul corporatist

Un fenomen de masă din ce în ce mai supărător la nivel de discurs se propagă de cîţiva ani mai ceva ca ciuma în Evul Mediu.
Observ cu o cutremurare vecină cu băgatul sub masă că junimea autohtonă actuală, cea pentru care perioada comunistă e simplă filă de istorie tiparită, are tendinţe cel puţin sinucigaşe la nivel de retorică. Din păcate, standardizarea excesivă a limbii duce, inevitabil, la cea a gîndirii.
Aşa-zisul limbaj corporatist, cum demn de o cauză mai bună îl numeşte junimea cu pricina, este într-atît de asemănător cu surata lui din rumeguş comunist, încît devine absolutamente înspăimîntător. Ca să amintesc doar două dintre tendinţe: impersonalul reflexiv (să se realizeze, s-a realizat, se va realiza) combinat cu persoana întîi plural în locul demnităţii asumării persoanei întîi singular conduc la manifestări de colhoz în dauna celor individuale. Ceea ce, la nivel de mentalitate, se răsfrînge în timp suficient de adînc încît să producă oamenii sintetici de care ne lovim de la poarta unei instituţii pînă la cravata pepită a directorului general.
Se ştie deja, au studiat şi dovedit-o grupurile acelea vestite de cercetători americani, că o companie, cu cît e mai multinaţională, cu atît e mai puţin democratică şi, în consecinţă, mai comunistă. Este un necesar impus de luptele intestine ale marilor companii.
Trist nu este faptul în sine, ci inconştienţa cu care oameni tineri, proaspăt ieşiţi de pe băncile universitare, participă şi girează – fără a pătrunde – un soi de limbă lată, plată şi, în consecinţă, complet nenuanţată.
Am încercat, într-o pornire bătrînească să atrag atenţia la faţa locului unor astfel de utilizatori de limbă de pal melaminat în amarul stil nou. M-a mîncat într-un loc nu tocmai demn de numit să le explic maniera de manipulare la care participă impasibil şi inconştient comparînd vremea în care bifam cincinalele în patru ani, plătind fiecare tributul demenţei oficiale, pe care însă, spre deosebire de vremurile pe care le trăim acum, o taxa fiecare la el în bucătărie, cu apa de la robinet curgînd tumultos de teama microfoanelor înfipte în pereţi, luînd-o în tărbacă şi descompunînd clişeele vremii.
Ca răspuns, m-am găsit în faţa unor priviri superioare aruncate îndărăt, de la înălţimea subţirimii experienţei. Adică, lasă-ne, bre, dinozaure, cu prostiile astea învechite. Okay, bine cu de-a sila nu s-a inventat. M-am lăsat păgubaşă şi m-am retras în turnul meu eteric, de unde trag semnalul de alarmă cu ambele mîini, doar-doar trenul acesta infernal o scrîşni pe frîne şi-o desfunda urechile măcar ale celor care ar putea să audă, ba chiar, îndrăznesc să sper, să înţeleagă. Căci, se pare, nu mai e suficient să ai urechi ca să auzi.

10 comentarii:

james crissilv spunea...

la multi ani, sa iti traiasca printisorul si da fie fericit.
o zi minunata iti doresc

Anonim spunea...

multumiiiiim la fel! e bine ca din cind in cind e ziua lor, motiv de balamuc vesel...

Anonim spunea...

Poate ca avem "lemnul" in gene.. Si pentru ca acum vremurile s-au schimbat, iese la suprafata rumegusul – rezultat al unei combinatii intre lemnul comunist si ferastraul corporatist...

Anonim spunea...

da, intre ciocan si nicovala parca era mai bine, macar asa ieseau scintei, nu rumegus. sau intre secera si ciocan, ca e cam tot aia... of of of

Alina spunea...

Fain textul si adevarat :) Mai ciudat e ca resimt chestia asta ca pe un fel de mandrie, le da un sentiment de apartenenta... Adica e mentalitatea de stup luata direct, pe matzul gol, fara niciun alt punct de reper. Nu-mi dau seama exact de ce se intampla asa, adica banuiesc ca vine de la o frica de a ramane fara 'resurse' (mostenita probabil inconstient de la parinti, din perioada comunista) si atunci faci tot ce poti ca sa nu ramai pe uscat, ba dimpotriva, sa ai ultimele combine audio, ultimii pantofi giugiuca si mai stiu eu ce. Faci tot posibilul, inclusiv sa te bagi, cu tot ce ai, intr-o multinationala din asta care promite sa te puna in varful gramezii, daca cooperezi si tu, desigur. Si daca la inceput poate ca mintea te mai trage de maneca si inca mai gandesti de unul singur si nu zici "noi am facut si am realizat", ci "eu" cand e cazul,pai dupa o vreme...na...simti ca nu mai poti singur :) Si ca trebuie sa faci cat mai mult si ca doar "impreuna vom reusi" :)

vasilissa spunea...

aualeeeeu, stii care e tragedia? ca ai dreptateeeee!

Nataşa spunea...

Sunt întru totul de acord. Limba devine tot mai scălâmbăiată şi mai lipsită de conţinut.
Nu-s de vină doar vorbitorii. Instrumentele care o reglementează – vai! ce departe sunt de profesionalism!, televiziunea, radioul, ziarele, revistele, deseori si cărţile care se vor de culturalizare… toate parcă s-au vorbitără: „bre, parcă era mai bine înainte… ia să…”

Anonim spunea...

aualeeu, te pomenesti ca o fi naibii vreun complot? tu zici de mass media... dar nici macar dexul, doomul si alte asemenea, instrumente ce se vor de referinta... sint departe de a fi cit de cit decente. ca sa nu mai zic ca isi dau cu stingul in dreptul de, si daca vrei sa scapi de rumegus, ajungi sa scapi si podoaba capilara de disperare...

Nataşa spunea...

Păi când am pomenit de "instrumente de reglementare" tot la astea mă gândisem şi io [DOOM, DEX], dar n-a rezultat clar. Nu care cumva m-am contaminat de oareşcări exprimări dintr-alea pe care le puneam la colţ? :)
Başca mass-media... [care ne face educaţie, de la dintr-aceea lingvistică până la... absolut orice! - dar dăm în alte sujeturi; chiar aşa, că veni vorba, avem şi noi vedete altfel decât de carton? deschide, te rog, o dezbatere că io nu mă pricep şi aş fi curioasă să ştiu :)]

Anonim spunea...

bai, sa stii ca ideea e excelenta. o sa studiez problema si o sa si scriu cit de curind. so, i'll be back sooon with another cartoon.:)