sâmbătă, 12 aprilie 2008

Reportaj de la spatele locului - partea 1

Dragii mei preacurioşi cititori, încă de la început vă avertizez să nu porniţi la drum cu ideea preconcepută că am să vă povestesc fapte cu însemnătate. Întîmplările, puţine la număr şi sărace în conţinut, nu sînt mai deloc importante. Vă veţi întreba, desigur, la ce bun să le povestim. Ete aşa, ca să văd şi eu cît îl ţin nervii pe cititorul nostru.
Aşadar, au trecut ceva ani de cînt am avut ocazia să asist în persoană la pregătirile precipitate de dinaintea luptei minunatei, bravei şi neîntrecutei oştiri a prealuminatului împărat X. Împărat care, uneori, atît era de luminat, că bătea pur şi simplu la ochi. Cer iertare cititorului pentru omiterea numelui, nu este un act politic, ci unul cu mult mai firesc, nu mi-l amintesc şi, în fond, să facă bine cititorul şi să-şi puie pofta-n cui.
- Luminăţia Voastră, aţi ajuns cumva la... vreo strategie? Oştirea e nerăbdătoare. Prealuminata Voastră minte a hotărît o tactică de luptă?
- Răbdare, răbdaaare... – veni răspunsul piţigăiat al prealuminatului. Mă gîndesc la acest lucru de atîta amar de vreme că şi uit uneori la ce mă gîndesc... La ce mă gîndesc? Acum însă, gata, ştiu!
Nu-mi explic de ce, dar de data aceasta Prealuminatul părea mai puţin luminat ca oricînd. Să fi fost lumina difuză a amurgului? Or poate coroana mătuită de atîta purtat prin tranşee...
- E oştirea pregătită? – reluă împăratul cu uşoare inflexiuni de ciocîrlie în glas, inflexiuni, în fond, atît de bine camuflate, că nici nu ştiu de unde mi s-a năzărit aşa o conexiune.
- Pregătita, Luminăţia Voastră, cum nu!
- Ei, atunci să aştepte... Mda, hhhmmm. Eu însumi voi da atacul!
Observaţi aici, preacinstiţii mei cititori, folosirea neaşteptat de corectă a pronumelui de întărire, ceea ce, trebuie să o recunoaştem cinstit şi fără ranchiună, nu o prea reuşesc mulţi cu funcţii mult mai de răspundere decît un pîrlit de împărat.
- Eu însumi voi da atacul, o ţinu împăratul pe a lui cu o siguranţă demnă de invidiat. Atac, hehe, care nici nu va avea loc!
Împăratul mustăci ca pentru sine. Reveni cu picioarele pe pămînt şi continuă perspicace:
- Dar pe tine, pe tine parcă te ştiu de undeva... Şi, zău, de cîte ori te văd, mă ia cu rîs. Şi uniforma asta... stă pe tine ca pe gard, măi...
- Păi, preluă ca un ecou sfătuitorul de taină al împăratului, cum să nu vă apuce rîsul, Luminăţia Voastră, cum să nu vă apuce... Desigur vă amintiţi ce de glume mai făceam pe vremea cînd era bufonul curţii... Pe timp de pace... Şi cu cîte ghiduşii vă îndulceam traiul!
- Ah, nu..., nu... – făcu Luminăţia Sa un gest de profundă disperare împărătească. Atunci erai o-ri-bil! Fie vorba între noi, abia acum eşti cu adevărat caraghios. Dar, de fapt, cum ai ajuns tu în oştire?
- Să-mi fie cu iertare, Prealuminate, dar chiar Luminăţia Voastră (se pare că sfătuitorul de taină avea o idee fixă) a dat poruncă (şi aici făcu o plecăciune pînă la pămînt) ca tot, tot ce mişcă în împărăţie, de la cinci la şapteş'cinci de ani, să se înroleze. Şi eu, prin natura meseriei, dacă mă înţelegeţi... Mă mişcam cel mai dihai. De aceea, iată, urmînd firul logic, am ajuns de-a dreptul în funcţie înaltă la curte...
Văzînd însă că împăratul cască plictisit dezvelindu-şi dantura care putea sta drept mărturie de netăgăduit că încă nu se inventaseră acele persoane odioase care, sub pretextul că te tratează, te supun la nişte chinuri incomensurabile din care scapi cu un guguloi de metal pe măsele şi o amintire sinistră, fostul bufon, se retrase spre ieşire.

2 comentarii:

Iulian spunea...

Misto' Laura, si cum spui tu insati, sa vie parte doua.

Anonim spunea...

iaca ma tin de cuvint si postez si partea a doua. :)