marți, 15 aprilie 2008

Reportaj de la spatele locului - ultima parte

Încă un eveniment demn de relatat este faptul că, între timp, împăratul aflase de sosirea duşmanului şi îl căuta pe conducătorul oştirii cu o conştiinciozitate care te punea pe gînduri. (Ulterior, întrebat în legătură cu motivele unei asemenea atitudini, împăratul dăduse un răspuns evaziv, cică ar fi vrut să îl cunoască, să-l salute...).
Sculaţi din leşin, cei din tabăra duşmană mai sughiţau încă de rîs. De altfel, nici măcar ăsta nu mai era un criteriu să te prinzi care din ce oştire era, căci pînă la urmă sughiţau de-o parte şi de alta, fiecare din motive personale.
Se pare că împăratul oştirii duşmane îl căuta şi el pe Luminăţia Sa, împăratul nostru, printre curajoşii luptător înşiraţi pe ici, dar mai ales pe colo. Eu cred că s-au şi întîlnit de vreo două ori, dar, necunoscîndu-se, au trecut unul pe lîngă celălalt, ba o dată chiar s-au şi îmbrîncit. Totuşi, har Domnului, s-a milostivit într-un tîrziu glorios cineva de ei, căci pînă la urmă, cînd soarele apunea în spatele taberei noastre (impropriu spus „noastre”, căci de fapt încă nu ştiam sigur cine e în drept a se purta semeţ şi cine nu), cei doi împăraţi s-au găsit. Unii care erau mai aproape, jură pe ce au mai sfînt că împăraţii s-au salutat ceremonios şi chiar aveau chiar lacrimi în ochi. Cert este că s-au aruncat în primul cort pe care l-au nimerit şi s-au pus pe taclale.
Aşteptam deci cu toţii şi cu nervii întinşi la maximum să aflăm care oştire a ieşit învingătoare. Din cînd în cînd se auzeau glasurile lor uşor cam ridicate (lucru nepermis, totuşi de codul bunelor maniere şi de ora înaintată). Ba chiar cortul prindea uneori a se mişca şi lua forme din cele mai bizare.
Vremea trecea. Cum ajunseserăm deja la paroxism şi tot nu ne lămurea nimeni care e învinsul şi care nu, pînă la urmă copiii noştri s-au căsătorit cu ai lor (ţinînd pe alocuri seama de sex), noi i-am binecuvîntat. Am ridicat case durabile, am cumpărat vite dînd la schimb caii, din împărăţiile vecine am primit ajutoare, am dres podul că se cam prăpădise, am făcut diguri că prea eram fără apărare în faţa naturii mume şi multe altele am mai făcut, nedemne de amintit aici.
Arăta destul de bine noua noastră aşezare încropită aşa, la repezeală. Un singur lucru strica tot fasonul – tocmai în mijlocul orăşelului nostru, se înălţa grotesc şi zdrenţăros, un cort prăfuit, de campanie.
Acum nu mai ştiu nici eu ce să cred. Unii susţin că înăuntru sălăşluiesc doi împăraţi. Dar parcă mai poţi da crezare cuiva în ziua de astăzi cînd circulă atîtea zvonuri şi cele mai multe nu au nici un temei...
Dumnezeu cu mila..., dacă sînt acolo, să fie sănătoşi!

2 comentarii:

Ronin Man spunea...

da, ceea ce am face bine sa facem si noi, daca s-ar putea...sa cladim si sa construim si pe politicieni sa-i bagam in corturi sa stea acolo si sa se certe intre ei, pentru ei si pentru lumea lor de tot rahatul...sorry, dar nu-i mai suport :)) si de felul meu sunt destul de conciliant si rabdator

vasilissa spunea...

asa simt si eu. nu trece zi fara sa ma apuce spumele din cauza cretinilor care ne conduc. si nu cred ca avem conducatorii pe care ii meritam