joi, 14 februarie 2008

Amintiri din China - fila 7

Ieşirea la piaţa de haleli cu Ge-Ge devine cea mai fericită rutină a vacanţei din Kai Feng. Dimineaţă vine pe şest la mine în cameră, mă scutură uşurel de-un umăr şi îmi zice înveselit:
- Hai! Hai!
Acest „hai” este atît de minunat de românesc.
A vrut să ştie. De atunci, nu ratează nici o ocazie să îl folosească.
Fiică-sa a făcut şi ea pasiune pentru un cuvînt românesc: „Căcat!”. Îl zice cu năduf şi afectare. Apăsat. „Te răcoreşte! Înjurăturile noastre sună mult prea soft ”. Nici eu nu le-aş folosi pe ale lor. Nu poţi cînta şi înjura în acelaşi timp.
Din cinci mişcări sînt ambalată. Ieşim pe scara blocului.
Mergem la braţ, rîdem arătîndu-ne unul altuia cu degetul diverse de ne ies în cale. Ajungem încă pe răcoare, agale, în raiul gogoşilor.
Umpluturi fascinante. Învelişul plat, făcut în formă de jumătăţi de cerc. Un gust divin, cu margini crocante şi miez moale. Zemos, condimentat şi pătrunzător. Nu te mai poţi opri.
Le coc sub nasul tău amestecînd aromele în platouri mari, rotunde, de metal lucios, pe nişte tarabe cu butelii minuscule, improvizate, înşirate pe rînduri drepte.
Mîncăm în neştire. Bem vin de orez de cea mai proastă calitate, în pahare de plastic. Umblăm unsuroşi, sătui pînă la refuz. Şi ne credem cei mai fericiţi oameni.
Ge-Ge este atît, atît de mîndru că mă plimb cu el, că îi sclipesc ochii încontinuu. Mie îmi place pentru că nu trebuie să fac efort.
El nu vrea să îmi povestească nimic.
Nu e curios.
Vrea doar să se bucure. Ca şi mine.
Yingge e botoasă cînd ajungem înapoi. Îi oferim drept ofrandă kilometri de gogoşi. Şi pepene verde. Ne iartă de fiecare dată.
Pe maică-sa o bănuiesc uneori că nici nu s-a prins că stăm la ea în casă. A părut atentă doar cînd am venit. S-a uitat la Yingge. Nu s-au pupat de revedere. Nu şi-au strîns mîinile tovărăşeşte. Nu s-au îmbrăţişat drăgăstos.
De atunci, este absorbită complet de împletitul unor panglici colorate de hîrtie în ghirlande infinit de lungi. Le agaţă peste tot. La tocuri, praguri, nişe, pe uşi, pe pereţi. Parcă am locui într-o casă de hîrtie, dementă şi colorată, într-o atmosferă de ireal.
Deodată se uită fix în ochii mei:
- Mîine la şapte plecăm cu toţii, e ziua redării vieţii animalelor.
Iau poziţia de drepţi. Yingge traduce mecanic. Ge-Ge îmi dă un cot şmechereşte. Gata cu gogoşile. Mîine avem treabă. Salvăm vieţuitoarele!

5 comentarii:

vanessa spunea...

La astfel de descrieri, care de altfel sunt suficiente pentru cei care nu au calcat pe acolo, totusi ar fi bine de postat si photo (chiar daca acolo scris NO PHOTOS in chineza)

vanessa spunea...

scuze , revin, comentariul de mai sus erau pentru fila 6

vasilissa spunea...

da. sa stii ca m-am gindit si eu. am o singura retinere. poate fiecare si-a imaginat deja. nu le-aş deteriora propria imagine? ma mai sucesc, ma mai gindesc si poate poate... :)

Ronin Man spunea...

poate ar fi mai bine sa faci un file de poze, sa pui acolo poze pentru toate filele, dar intr-o ordine "dezordonata"! asa fiecare poate sa le aduge la fiecare fila in parte dupa cum a visat, gandit, citit, samd... zic si io!

vasilissa spunea...

sa stii ca nu e rea ideea. le voi scana cit de curind. multumesc de idee!