Dragă domnişoară, sînt Gigi Pătrunjel - partea 1

 
proză scurtă insuficient de scurtă

Hm… Îşi spuse Gigi Pătrunjel încruntînd intelectual din sprîncene. Acest hm nu era orice hm, ci marca clară, semnul oarecum articulat al faptului că Gigi Pătrunjel ajunsese la o concluzie. Nu tocmai comodă, dar concluzie.
Îşi vîrî degetul - privind furiş spre unghiile încercănate de cerneala ziarului citit cu o seară înainte – în gaura discului. În cîteva momente, de la capătul celălalt i se strecură în timpan un "la" spart, răguşit, ca de megafon. Aşteptă cu privirea împiedicată în romburile covorului. Tehnica aceasta care era mai bătrînă şi decît bunică-sa reuşea încă să îl pună în încurcătură mai dihai ca întrebările existenţiale despre viaţă şi om. Bătu darabana a pagubă. Îşi imagină cum, de partea cealaltă, legată cu fire invizibile, liniştea încăperii era violată ritmic de ţîrîitul telefonului.
O dată, de două ori, de trei ori. Nimeni. Curajul nu îi fusese răsplătit. Zeii nu iubeau azi îndrăzneţii. Gigi Pătrunjel simţi un peşte rece în stomac zbătîndu-i-se, niţel cam aproape de inimă. Se lungi pe pernă şi încercă să îşi regleze răsuflarea. Hm, mai spuse el încă o dată fără teama de a fi redundant. De emoţie, măruntaiele începură să se lăbărţeze şi să forfotească.
Se ridică în capul oaselor, trase spre el blatul unui scaun descleiat şi scotoci pe sub plapumă după un pix. Reuşi să extragă o coală dintre două mape de pe policioara de deasupra capului. Înarmat cum se cuvine şi cu toate cele trebuincioase, purcese să scrie.


Dragă domnişoară,
Mă numesc Gigi Pătrunjel. E mai mult decît probabil că nu mă cunoaşteţi. V-am zărit de cîteva ori intrînd pe poarta casei şi inima mea de atunci…

Citi. Mototoli hîrtia şi o zvîrli într-un colţ al camerei, surprins el însuşi de gestul acesta clasic de scriitor cuprins de furia creaţiei. Smulse altă foaie şi mai nelămurit şi reîncepu:


Dragă domnişoară,
Scuzaţi-mi impoliteţea de a vă scrie. Dumneavoastră nici nu mă cunoaşteţi şi, chiar ştiind că mă cheamă Gigi Pătrunjel, nu cred că v-ar ajuta cu ceva. Eu însă vă cunosc. Simt că înnebunesc. Trebuie neapărat să vă cunosc.

Ei draci. Nu e bine deloc. Gigi Pătrunjel îşi smulse cîteva fire din cap şi încă o filă dintre mape.

Frumoasă domnişoară,
Mi-aţi robit simţurile. De cînd v-am zărit prima oară deschizînd portiţa verde a căsuţei dumneavoastră, domnişorică dragă, sînt nebun. Nu mai am somn, nu mă mai pot gîndi la nimic altceva decît la frumuseţea…

Tăie frumuseţea şi scrise trăsăturile. Ei, na. Oi fi vreun pui de pictor acum.
Îi veneau în minte substantive, de-a valma. Ce căuta el să exprime însă nu părea să se simtă bine în nici un cuvînt cunoscut. Pitorescul? Merge să spui despre un chip că este pitoresc? Da' pitoresc e? Hm. Rescrise frumuseţea dedesubt mai urît şi mai nervos şi se năpusti:

chipului dumneavoastră. Şi singurul gînd care mă mai ţine în viaţă este speranţa că într-o bună - dar ce spun eu "bună"? - MINUNATĂ zi, vom…

Vom ce, idiotule? Se apostrofă Gigi Pătrunjel disperat. E limpede că nu eşti în stare. Stai locului. Nu te mai foi atît. Na, că ai vărsat cafeaua în pat. Chiaunule! Tu ce-ţi imaginezi? Că don'şoara o să citească scrisorica ta şi o să pice pe spinare de emoţie? Gigi Pătrunjel – marele cuceritor. Ce să-ţi spun… Ai şi-un nume de războinic, ceva de speriat!
Trecut binişor de treizeci de ani şi nu eşti în stare să îi ieşi în cale şi să legi o conversaţie. Boule! Aşa-ţi trebuie! Dacă eşti pămpălău, stai acasă! Duminică de duminică şi uită-te la alţi proşti ca şi tine, la televizor, cum îşi dau cu părerea despre ce cu gîndul nu gîndeşti. Măcar ăia fac ceva. Ţi-am zis să te potoleşti! Ce dracu? Parc-ai fi copil. Acum să te văd cum strîngi tu zaţul ăsta din pat.
Se ridică propulsat ca de un arc. Timpul nu mai vroia deloc să aibă răbdare cu Gigi Pătrunjel şi-l mîna de la spate ca pe găinile zburătăcite, scăpate din ogradă.
Timpul ăsta cu care se lupta Gigi Pătrunjel era de data asta chiar îmbufnat şi bătea din picior ca o adolescentă năzuroasă şi isterizată de propria-i pubertate. Şi, ca un bonus de umilinţă, îl împinse cu un şut în fund direct în baie, de-l făcu pe Gigi Pătrunjel să geamă de durere. Îl puse să strîngă în grabă aşternuturile şi i le aruncă ferm cu un gest de hoaşcă direct în maşina de spălat.
Gîfîind uşor, Gigi Pătrunjel nu îşi dăduse seama cînd ajunsese sub duş şi, alături de Corul Vînătorilor ce se revărsa vijelios împiedicîndu-se în omuşor, se săpuni temeinic, se bărbieri lăsînd o vreme Corul Vînătorilor de-o parte, îşi perie dinţii cu gestul cu care raşchetezi profesional parchetul, se parfumă abundent şi îşi aranjă părul încărunţit prematur.
Ce fercheş eşti, măi, Gigi - se felicită el printre dinţi nehotărîndu-se dacă să se ia peste picior sau chiar să-şi dea crezare. Acum să te prind că eşti tălîmb cînd dai cu ochii de ea. Sau că spui vreo prostie. Gata. Acum hai! Încuie uşa aia odată! Parcă ai avea două mîini stîngi şi alea de lemn. Tare te mai moşcăi!
Gigi Pătrunjel îşi îndreptă spinarea (între timp se gîndi că e în concediu şi ce bine e să pui tu singur umărul la dezorganizarea propriului cotidian), trase aer adînc pînă simţi că îl doare coşul pieptului şi tropăi în jos sărind cîte două trepte. La setul al patrulea simţi aşa, un val de căldură, cu transpiraţie rece. Numai la revoluţie mai încercase simţăminte comparabile. Pe scurt, nu înţelegea, dar era clar într-un colţişor de minte trezită din somn, că urma să se întîmple un lucru care avea să îi dea de furcă şi de gîndit mult timp de acum înainte.