vineri, 15 februarie 2008

Amintiri din China - fila 10

“O să pierdem avionul, Yingge. Hai mai repejor.” Sîntem deja în întîrziere, dar ea îşi piaptănă tacticos părul lung şi negru, aşezată în faţa oglinzii, pe un taburet de lemn. Deci e mai important.
Cedez. Mă aşez cu fundul pe valiză.
Un văr cam puriu ori un unchi cam tinerel, nu reuşesc să mă dumiresc, ne încarcă într-un automobil. Yingge se uită la ceas. “Nu o să prindem avionul…” Nici urmă de panică. Am impresia că, de fapt, se bucură.
Vărul-unchi bagă a cincea. Degeaba, autostrada e înnodată de maşini. Răsuceşte volanul spre stînga. Extrem. Ieşim de pe banda noastră şi pornim pe contrasens. Mă uit la şofer. O fi pricepînd ce face? După privirea concentrată, cu o sclipire de demenţă, nu ştiu ce să mai cred. Instinctul meu de conservare dă rateu după rateu.
Mă aplec şi îmi pun coatele pe bord. Trebuie să văd tot! Am uitat că riscul e să îmi las oasele prin Kai Feng. Dar se ştie că numai ceilalţi mor…
Ne strecurăm printre camioane, ţinîndu-ne pe cît posibil pe banda de la centru. Nu ne claxonează nimeni. Şoferii fac manevre să ne lase loc să ne strecurăm. În România nu scăpam nebătuţi.
Alergăm prin aeroport, unchiul-văr nu îşi ia la revedere, se întoarce pe călcîie odată ce ne vede trecute de prima poartă.
În avion, gîfîim amîndouă şi rîdem pînă dăm în sughiţ. Ne aşteaptă iar încinsul, umedul Canton. Pilotul ne confirmă. 37 de grade, umiditate 98 la sută. Combinaţia te face să te simţi ca la cincizeci de grade. O ştiu pe pielea mea. Okay, de data asta chiar s-a terminat cu distracţia…

2 comentarii:

Anonim spunea...

calmul lui Yingge este acelasi calm intalnit si la batranele din fila 9, in schimb incep sa gasesc ceva familiar in stilul soferului-unchi-var, o oarecare incostienta impletita cu rutina strazii chineze si cu graba zilnica a europeanului, grabit sa prinda ziua de maine. Chiar daca intuiesc ca peisajul nu o sa fie tocmai prietenesc, astept cu mare nerabdare aterizarea sau fila 11.

vasilissa spunea...

aterizarea a fost mai putin aventuroasa decit decolarea... plus, ca sincer, nici nu imi mai amintesc. sigur am luat un taxi. taxiurile in patria galbena au o forma fixa, soferii nu vorbesc. stau intr-o cusca de metal, asa incit sa nu poti sa sari sa il stringi de git. si in general, nu prea te lasa sa stai pe locul din dreapta. :D