vineri, 29 februarie 2008

Dragă domnişoară, sînt Gigi Pătrunjel - partea 3

Peste tot, din fiecare centimetru de aer, venea un trufaş miros de primavară, vesel, rostogolindu-se parcă înadins numai în nările lui Gigi Patrunjel. Copacii se încumetaseră şi ei spre verde şi îmbobociseră, florile stăteau să explodeze din clipă în clipă. După colţ, spre chioşcul alb, statornic ca o fată bătrînă, se mişca în ritm perfect cazon fanfara militară a oraşului.
Mergeau cu exactitate, păşind în acelaşi timp şi urmărind obedient, cu demnitatea neştirbită, toba mare care îi îndruma. Gigi Pătrunjel se surpinse dus pe gînduri privindu-i cu invidie. Aveau nu numai un rost, dar păreau unul şi acelaşi corp, imens, miriapodic, care se supune unei aceleaşi reguli. Meşteşugit din părţi corecte şi exacte, componente în deplină armonie. Încerca să îşi imagineze cît trebuia că era de bine şi de liniştitor sentimentul că aparţii fără drept de tăgadă ori urmă jilavă de îndoială unui organism. Că inima ta bate aidoma cu a celorlalţi, că fire invizibile te leagă de cei din jur, că nimic nu te scoate în afara acelei dinamici ori te priveşte ca pe un intrus.
Ce binecuvintată dimineaţă era orice început de zi pentru ei, ce linişte odihnea perna fiecăruia seară de seară.
Se sprijini de spătarul unei bănci din părculeţ. Din cauza lacrimilor care îi acoperiseră ochii ca o pisică pusă în geam exact în momentul în care privirea încearcă să focalizeze ceva, îşi dădu seama prea tîrziu că era proaspăt vopsită. Nu pisica. Banca.
Plecă umilit, smiorăcindu-se şi cu o fîşie verde de-a lungul sacoului. Iată-te însemnat de propria-ţi prostie. Cui îi păsa, în fond, dacă Gigi Pătrunjel umbla cu o dungă, fie ea şi verde de-a latul sacoului? Era treaba lui şi numai a lui. Putea la o adică să explice că vrea să aducă un suflu nou în modă, că e un excentric.
Şi-apoi să poftească numai careva să îl ia la întrebări. Într-adevăr, primăvarea aceasta timpurie îl tulburase peste măsură pe Gigi Pătrunjel. Taman cînd mucoasa nazală se lăsase convinsă să nu îi mai umezească mustaţa, simţi pe umăr o mînă puternică. O voce i se înfipse în ureche făcînd scăriţa şi ciocănelul să se zbîrcească bătînd în retragere pentru totdeauna.

2 comentarii:

Ronin Man spunea...

Nea Patrunjel era din nou copil! Numai copii isi doresc sa faca parte din fanfara orasului! :))

vasilissa spunea...

Hihihi, te pomenesti ca a dat in mintea copiilor fara sa aiba bunul simt sa isi anunte autorul! :)